Poezie

cu fii-miu prin cer

1 min lectură·2 februarie 2017

Mediu

degeaba aerul se lasă greu

peste ger

aici, în vale. Urc scara

zâmbind către zori

până ce-mi tremură

trupul de bucurie. Pașii mei de dans

mângâie treaptă

cu treaptă. Ochii

îmi cresc ca două semne

de circulație prin vermuiala

agorei române. Un răsunet încârligat

de cupolele blocurilor

îmi tot apare împotrivă. În față

am un fluviu de voci. Parcă delta

suferințelor noastre a întinerit

stoluri de pelicani aterizează

sau sunt îngerii noștrii buni

care se îngrijesc. Plâng

cu lacrimi grele prin mâini. Asmut iubirea

către pacea de a sta între români;

aici, unde cerul și pământul

se unesc în marea de oameni buni. Aici

unde nicio îmblânzire nu e necesară

dar din mine sare o umbră. O greșeală

nespovedită la timp, nerefulată;

o diluție umorală de moarte. Clachez

cu încă un vis înainte de vreme. O mare

care se învolburează e un semn rău.

Doar somnul îmi va mai da o șansă. Doar

durerea se mai găsește. La colț

e poate o zi mai bună.

001.524

Oancea Sorin. “cu fii-miu prin cer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oancea-sorin-0039906/poezie/14102536/cu-fii-miu-prin-cer

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.