Oancea Sorin

mă iubește Dumnezeu, sunt poet, exaltarea mea e un ritual, o arcă, voi mă citiți cu cerul deschis apoi vă puneți mâinele în cap finish pentru încă un iluzionist și asta mă supără zilnic în

nu am știut când s-au adunat norii părerilor voastre am aflat când ploua că sunteți lacrimile pământului din ghioceii plantați în pădure sub regina nopții mie îmi place să suflu în păpădii

să uit erupe imperativ în mine din vulcanul celeilalte inimi Vezuviul meu - adâncul stării cea care-mi bate pașii mici pune capacul peste oala fiartă și leagă un furtun pentru lavă un

incult european de prestigiu furând coroana arcului carpatic 10 negri mititei și coliba lu' Tom unchiu' din negura timpului suferea a fost odată ca niciodată și făt-frumos șezând în jilț pe

ea este o girafă care se uită peste mititica de ea are și capul mare nimeni nu poate înțelege ca ea orele pentru că în ceasul ei a curs nisip și fiecare limbă indică o altă curgere decât

draga mea cum ai arăta dacă ai fi. perfectă. frumoasă. extraordinară. sunt mai mult singur. pentru o pată n-ar fi loc. săpunul și parfumul m-ar roade. m-aș cuibări ca un șoarece. m-aș uita

sunt cam obosit acum norii îmi stau grei deasupra ca turbanul peste umeri precum crucea casc în slow motion franchement sunt o simplă creatură aburind în mintea prădătorilor flămânzi înghit

când a ieșit din ordinea tonului umanitatea și-a împuținat glasul cioburi din marele vas perfect din cutremurul ăsta multe victime rămase închise-n fragmente ispititoare s-au mistuit de tăcere

când credeam că îmi cresc aripi am aflat că mi-au fost împrumutate pentru a zbura lent prin tăcere pas cu pas printr' ale mele tonouri de revoluție în axa ego cu aripa dreaptă perpetu

zorii mi-au dat sentința a fost vis ca oricare încrezut poet de mână complexele mă hăituiau până-n oase ceilalți cum de înving temeinic ziceam vorbele inundând spațiul între noi aceleași

noi dar phoenixul e același îl servesc la bucată liberă nu există unu să-i știe gustul cearta pentru friptură viața fiecăruia în familie noi dar phoenixul e același în viața phoenicșilor

am un virus în mine sunt un virus care caută razele soarelui din fiecare gazdă casă primitoare pentru cer am un virus în mine crăpat cu fiecare rază din el mor fluturii galbeni de jale și

un țipăt prin zgomotul alb contur semn aflare a verbului a fi conjugat la acum aici prezent acoperit apoi de alt țipăt ca un morman peste durerea sfîșietoare din a fi conjugat la acolo

fără ideal, lipsit de frumusețe, indiferent împerechiați-mi antitetic ființa cu părerea doar veți reuși o nouă bălmăjeală academică doar doar am vrut să spun dar nu răsună bine identitatea

căutăm în spatele unui dumnezeu fals fața unui dumnezeu adevărat pe chipul implantat în carnea imaginii mele surprins că nimic din ce am văzut nu poate fi același cu imaginația fantasmă care mă

o trăim pe benzi desenate cu dialoguri mediocre dimineața e totdeauna un pat cearșaf alb potolit eroul singur sau ca o unduire sub pete albe scoate o bulă câteva desene mai încolo în care scrie

dragul meu delator mulțumesc pentru că exist te visez ca pe steaua polară în nopțile mele pierdut pe drum totdeauna încercând eșecul cu degetul îl mușc de mână să văd dacă mai respiră dacă

azi a fost prima zi când m-am întrebat ce caut eu pe aici pe lume aveam de mult răspunsurile dar în persona nu prea poetic ar fi să las o imagine sugestivă pentru semn narativ ar fi să pun o

Sticla plângea între tufe cu șuvoi sacadat în adânc căutând intrarea perfectă dintre glie și gând curba spre banca asfințitului unde pentru o seară amară ciocolata lumii se îndulcea până-n

era o dâră de lapte toți o iscodeam însetați se zicea că așa ne-am născut doar că nu puteam pricepe de ce ciocul roșu căzuse și laptele nu ne stropea nu semăna cu nicio mamă în plus după s-au

mitralierele au amuțit de mila atâtor morți când apăsau trăgacele soldații explodau în confeti țintele izbucneau în râs ne jucam cu mitraliere de plastic chicoteam pocnituri printre sfinți

:cred că sunt mecanism de ceas și tu ești quartz: Marillion cursiv fluviul galben de ficat fript cu vodcă indiferentă fumătoare devine litere unde-s martorii adică apropiații acolo e o pătură

Mă plimb ca un catarg ferit de naufragiul pe o insulă De jur împrejur lichidul purtător deschide câte-o furtună Șuvoaiele împroașcă valuri prea slabe pentru a mă rupe Mateloții sunt

Era o muzică săltată din coapse care ascultase măruntul și foșnetul vorbind despre serile aspre de oraș Curgea ca o soluție uleioasă dar bine hidratată printre argumentațiile obraznice dintre