Oancea Sorin

să ne confesăm mediocritatea se transformă în blană caldă ursul erupe sfarâmându-ne trupul în zbieratul de animal alfa ceilalți fug să ne facă altar construind idoli de care ne e milă pentru

mă încălzesc la flacăra autorului necunoscut, un schelet din primul text mondial, adulmec coroanele de flori presărate peste steaua lui de piatră, boul din Popeye sau taurul romantic, neatent la

oriunde mintea joacă feste, multe jocuri de cuvinte se ascund sub luciul zării. Tu acum vezi o navă Poate fi orice și-un pom Cuprinzându-te de slavă În deșertul tău de om... Nu părerea

Dacă ar fi să te uiți spre cer ai căuta Soarele, un ghiocel; ai căuta absolutul, o vrabie; ai căuta infinitul, o căprioară; ai căuta pușca?(te-ai mai gîndi?) La ceas te-ai uita la orar să

și-a pus pompa în spate și a plecat la drum o inimă mai mare decât pieptul pulsa rece în zilele astea purtând vorbele strămoșilor în diplomatul lui ministerial o piață de suflete asortate

dacă dai cu bulgări, ai grijă să fie reci, să aibă gust de înghețată, să fie cremoși, să planeze corect, să se spargă perfect, să lase o umbră de zâmbet, să nu ceară răzbunare, să spună cine ești, să

deschid servieta goală pe câmp o las să respire miriștea deasă de fală din tinerețele cu iubire un blestem orologiu-bală circula trist cu uimire printre semnele de boală căutându-mă în

o oh speranță pictată se scurge între stările morale de insomnie alungându-se ca un copil bolnav de febră și amar de sub tâmplele cerșetorilor de zi către cât o vedea cu ochii și cât o

dansam în iubire ca păsărea paradisului aveam corpul lungit și greu de urnit colorați parcă pentru mardi gras pregătindu-ne pentru zilele de efort în lupta de a ne scoate imaginarul din grădină

jar pe tavă! la mândruța mea îndată azi sunt un basm lumea e o stare nouă legea murgului galop dar nu fug! nu în fum nechează două inimi încurcate la mulți ani

pașii sunt în esența trecerii ține-i în desaga din piept ai grijă de capătul deschis pe acolo ies unde nu înțelegi și noi le zicem întrebări eu îți propun nooisme fătate oricum rămân - pașii se

vorbe de aur-n zile de tablă cuprinsul de chin închis de glugă tu treci pe poteci de umbre m-am să te văd în lumina felinarului n-ai să mă știi pe banca de lemn pierdut într-un sărut de

totalitatea zâmbetelor ca undele, cutremur vorbind glasul scoarței, fierbea adânc în pietre uscate erau fum și jale apăsătoare printre certuri toate lichidele... o lacrimă de foc pîlpîia

mă iubește Dumnezeu, sunt poet, exaltarea mea e un ritual, o arcă, voi mă citiți cu cerul deschis apoi vă puneți mâinele în cap finish pentru încă un iluzionist și asta mă supără zilnic în

nu am știut când s-au adunat norii părerilor voastre am aflat când ploua că sunteți lacrimile pământului din ghioceii plantați în pădure sub regina nopții mie îmi place să suflu în păpădii

să uit erupe imperativ în mine din vulcanul celeilalte inimi Vezuviul meu - adâncul stării cea care-mi bate pașii mici pune capacul peste oala fiartă și leagă un furtun pentru lavă un

incult european de prestigiu furând coroana arcului carpatic 10 negri mititei și coliba lu' Tom unchiu' din negura timpului suferea a fost odată ca niciodată și făt-frumos șezând în jilț pe

ea este o girafă care se uită peste mititica de ea are și capul mare nimeni nu poate înțelege ca ea orele pentru că în ceasul ei a curs nisip și fiecare limbă indică o altă curgere decât

draga mea cum ai arăta dacă ai fi. perfectă. frumoasă. extraordinară. sunt mai mult singur. pentru o pată n-ar fi loc. săpunul și parfumul m-ar roade. m-aș cuibări ca un șoarece. m-aș uita

sunt cam obosit acum norii îmi stau grei deasupra ca turbanul peste umeri precum crucea casc în slow motion franchement sunt o simplă creatură aburind în mintea prădătorilor flămânzi înghit

când a ieșit din ordinea tonului umanitatea și-a împuținat glasul cioburi din marele vas perfect din cutremurul ăsta multe victime rămase închise-n fragmente ispititoare s-au mistuit de tăcere

când credeam că îmi cresc aripi am aflat că mi-au fost împrumutate pentru a zbura lent prin tăcere pas cu pas printr' ale mele tonouri de revoluție în axa ego cu aripa dreaptă perpetu

zorii mi-au dat sentința a fost vis ca oricare încrezut poet de mână complexele mă hăituiau până-n oase ceilalți cum de înving temeinic ziceam vorbele inundând spațiul între noi aceleași

noi dar phoenixul e același îl servesc la bucată liberă nu există unu să-i știe gustul cearta pentru friptură viața fiecăruia în familie noi dar phoenixul e același în viața phoenicșilor