Poezie
tristețea quiproquo de absurd
unele lacrimi zâmbesc altele spală
1 min lectură·
Mediu
când credeam că îmi cresc aripi
am aflat că mi-au fost împrumutate
pentru a zbura lent prin tăcere
pas cu pas printr' ale mele
tonouri de revoluție în axa ego
cu aripa dreaptă perpetu întinsă
către corpul axial exterior
am aflat că sunt doar la fel
cu cei pe care-i deosebesc unici
renunțând să înțeleg că aici a fost
o mișcare în jurul atinsului necunoscut
de la care nu pot decât să zbor
la fel cu aripa dreaptă atingând
perpetu întinsă la ax și tăcere
o umbră de fiară efemeră în chirie
undeva în amețeala asta impulsivă
vălmășagul de aer ventilat respiră
printre nările cerului alb de vară
dorul virtualizat de libertate absurdă
ce s-a cuibărit eclectic în minele meu
colectiv prin identitate nu și ființă
de aceea când am aflat era o lacrimă
001282
0