Oancea Sorin
Verificat@oancea-sorin-0039906
„Viața e o victorie, poți să o pierzi!”
Născut în timpul verii
cam așa aș denumi poemul, textul.
dependent deschide prea mult altfel, rãmânând nume de capitol
sonia sigur cautã hârtie...
Pe textul:
„duo solitaire" de Daniela Luminita Teleoaca
seamãnã a personaj cu tendinte arhetipale.
aș rescrie titlul, nu anunțã textul...
Pe textul:
„duo solitaire" de Daniela Luminita Teleoaca
Sonia pare să devină un eu liric sau o poveste în general.
loco e doar o scãdere de la regulã, un motiv de reformulare.
Naveta de aici nu produce altceva decât sã aminteascã.
Pe textul:
„navetă" de Daniela Luminita Teleoaca
indirect conține referiri la atribute sacre ale hrãnirii, a se citi despre relația hranã-memoria hranei... e destul de abisal registrul.
mie îmi readuce funcția de intuiție a poemului, în caz, poetul devine prin vitalismul stãrii prelungirea propriei sacralitãți ridicatã la puterea eului colectiv, pãstrându-se în experiența unicã.
Chapeau! cã tot e la modã
Pe textul:
„lingura la gură" de Marinescu Victor
cu drag doar o pãrere.
Pe textul:
„Retorica unui calic" de Adrian Tarita
De îmbunătățitpersoanã cãtre care vã adresați
gest la început fãrã scop
final care clarificã dar aduce și afectarea cititorului
toate trei s-ar denumi organele poetice care deodatã cu citirea prind minte și se mișcã în virtutea libertãților existente.
pe scurt, de aici se produce un soi bizar de panicã mutã fãrã conținut și parazitã în liniștea celuilalt.
verbul final devine astfel un fel de motrice al durerii pierdute.
Pe textul:
„greierii nu se aud" de Marinescu Victor
Pe scurt, nu putem gãsi doar fatalitatea de a fi scriitor român drept motiv de jale atât timp cât o paradã de autori contemporani nu ar mișca nici cât un gest deocheat de boulevard și asta pentru cã rar mai scapã prin cãrți literatura pentru rost. Nu împart, nu pot sã concep, scriitorii români contemporani în bravi ignorați și sfertoautori manoleșcieni așa cã starea de polemicã e utilã pentru nașterea dramei.
Cu drag și lamentație.
Pe textul:
„Fariseul Manolescu și sfertoautorii" de Adrian Suciu
Recomandatmulțumesc pentru aplecare și comentariu
Pe textul:
„într-un anotimp cuantic" de Oancea Sorin
Pe textul:
„își dădea cu ruj" de Irina Lazar
cui i-ar păsa decât unui suflet de poet răbufnind chiar dacă nu îmi inspiră prea mult un titlu atât de sugestiv.
oare e o generalizare sau doar o felie prea uzată?
Pe textul:
„sugele nostru" de Marinescu Victor
tema e cursivă și problematizarea în repere naționale asemeni
Pe textul:
„în engleză" de Florentin Cristian
De îmbunătățitaș elimina subtitlul pentru că nu evocă decât un curent religios de cartier, strică fondul conceptului
remarc aceiași relație bună eu temă, clară apetență lirică;
de aici va recomand să vă dezvoltați lexicul, vă va veni ca o mănușă.
continuați să scrieți, e verb!
Pe textul:
„Conștiința" de Gondos Ana
De îmbunătățitstrict la temă remarc deplasarea eului în relație cu naturalețe și siguranță.
V-aș recomanda să vă modelați limbajul, formați-vă un vocabular că de scris și stil nu e lipsă.
Alteța e spiritul lumesc gregar al idilelor amăgitoare.
Pe textul:
„Alteța sa..." de Gondos Ana
De îmbunătățitcu fatalitatea sau cu procreația?
e scurt abisal și deosebit de nelămuritor adică coaja din coajă.
Pe textul:
„nu am timp să am timp" de Daniel Dăian
subiectul pe mine unu mă lasă rece, e ok Henry Miller dar doar atât, acuș de contează ce citește povestitoare, care Miller?
Pe textul:
„Citindu-l pe Miller" de Alina Maria Ivan
dumnezeul din tine a râs
pierdut de la rai
în cerneala roșie dintre degete
Prea dur textul pare-se prea ca din coșmar
pentru poezie de bine
Pentru gust de plâns
Pe textul:
„după ce ai omorât pe Dumnezeu" de Ștefan Petrea
Plus pentru strofa penultimă
Minus pentru concluzie, prea explicită, prea tare după penultima strofă.
un poem care crește recitindul dar oarecum saturează
n-am idee cum dar surmontată această problemă îi poate da și o stea.
succes
Pe textul:
„Peripețiile iubirii. Ferestre, oameni și lumină" de razvan rachieriu
cred că-s mulți care ar da skip.
dacă se percepe întrebarea aș fi curios, respectând stilul poetic pe care-l abordați, dacă e vreo intenție lucidă sau e doar impuls.
Sigur îmi plac și găsesc un rost în inovațiile în textura lirică, "poezia" de față încă e călâie.
Sau plecând de la titlu:chinul, credința, suferința, eternitatea?
e aici un eu halucinant colectiv destul de coerent.
A se citi drept formă de respect nu de insultă!
Pe textul:
„îngerii închisorilor" de Gabriel Nicolae Mihăilă
dacă în sine e ceva liric poate că nu e din design vreo idee de ridicol de evidențiat. e doar un element din context, o tușă, așa cum prefer să fie.
poate că nu aș putea ține controlul între elemente cu mai mult dar iau în considerare apreciindu-vă anvergura critică dublată de exercițiu.
dacă îmi permiteți aș fi curios să îmi evidențiați ce elemente vă sugerează ridicolul.
Pe textul:
„din exces" de Oancea Sorin
