Nuta Craciun

imi place mult poemul tau, in special prima strofa, aici se
simte o mana sigura, a cuiva care cunoaste bine regulile poetice.
e minunata imaginea aceea fluierand pana la scuturarea
teilor, nebunia unui timp ce tese goblenuri pe profunzimi
de suflet, cocori vaslind pe marea ce oglindeste amagiri cu luna…

iar ultima strofa, mi-a deschis larg orizontul si asa l-a
lasat …

cu drag Anana

toti purtam pe dinlauntru un copil care nu dispare
niciodata din noi, problema e ca ne amintim de asta
doar la evenimente importante, cand ne indragostim,
cand vine primavara… atunci de dragul lui ne lasam
sufletul sa zburde pe verdele pelegrin, renastem odata cu
roua diminetii, descoperim toate laturile frumosului
prin ochii lui limpezi.

mi-a placut mult sonetul acesta, eu si copilul din mine
iti multumim:))

o sensibilitate aparte au versurile tale,
imi plac picaturile acestei ploi...

Anana

Pare putin prozaic, nu crezi?
Incearca sa restrangi putin, (sunt unele lucruri
care se subinteleg )si sa dai detaliilor mai multa
imaginatie, asta da forta versului...
Cu o tigara aprinsa (poti renunta la aprinsa, se-ntelege
daca facea cerculete), poti renunta la versul 6, nu are
motivatie, ideea poeziei e alta,
rescrie mai succint, nu stiu ceva de genul:

cu o tigara in coltul gurii facea cerculete
radea de fiecare data cand ele se intalneau
in vazduh cu privirea mea dezaprobatoare
ii placea sa ma priveasca fix prin cercul
cu aura cenusie imi intindea si mie pachetul
extazul meu era departe undeva in eternitatea
complice in spatiul acela dintre doua suferinte
apoi ea radea iar si-mi arata undeva sus
„ eternitatea dăunează grav sufletului”
si mai scotea o țigară dintr-un
pachet ce fumega suflete

sper sa nu te deranjeze ce am facut aici,
cam asa vad eu, poti lua numai ce iti convine:))

cu prietenie
Anana

Bine ai venit pe site!

nu stiu de ai ales optiunea „ghicitoare”,
e un poem ce ai scris tu aici, sau poate „inaintarea” asta e de ghicit sau poate „destinatia” sau „nasterea” ramasa suspendata intre intinderea alba si indoiala...

scuza-mi graba, stii cum e azi...
nu cred ca iti amintesti numele meu, era acum vreo 3 ani... la o intalnire organizata de biblioteca municipala Resita

toate cele bune, ne mai auzim
Anana

nu stiu de ce mi se parea mai nimerit cu majuscule?
dar... ai dreptate, multumesc!

Sarbatori in lumina si tie!
Sa-ti fie sufletul inviere!

Ileana, eu cred ca iubirea e o nevoie fundamentala si mai cred ca ea exista in noi dintotdeauna, depinde cum sondam adancurile, cum pescuim si in ce ape… umbra ei rasare doar in ape limpezi:))
iti multumesc, conteaza mult cuvintele tale
cu drag Anana

Gelu, posibil ca a scrie despre iubire, poate fi sau perimat, sau la indemana tuturor… de aceea mi-era teama ca subiectul asta nu mai prinde suficient la cititor, mizam insa pe atentia celor care sa poata vedea izvoarele din adancurile acestui nesecat sentiment…
cred ca iubire poate fi, cand florile inimii tale infloresc singure, cand gasesti fericirea ta in fericirea celuilalt si... inca 1000 si ceva de lucruri frumoase pe care le poti descoperi incet si pe indelete…
ma bucur ca esti aici
Anana

tu la fel stii ca iubirea se poarta pe dinauntru
si se consuma in portii mici... altfel nenumaratele ei izvoare pot seca...
cu drag Anana

ucizi ca sa ramana in tine un zbor strain de spaimele tale
ucizi atat cat sa lasi loc de intoarcere aripilor uitate in moarte
ca-ntr-o intamplare cu fantome cu aripi prea scurte veghea masoara trecerea ucigasului de lumina iar vina apartine doar micimii acestei morti fara dumnezeu
ucizi ca sa cada odata timpul acesta otravit asa cum staruie pe lucruri
le poate anihila sensurile
ucizi pasarea din launtru ca sa se inalte liber
zborul

Anana

mi-a placut: „fiorul unui lift in cadere amintindu-mi
de mine”, e aici o imagine rupta din cotidian, cu usoara tenta de simfonie... hm!
primele doua strofe conduc ideea poeziei parca
pe un alt fagas, motivul ploii imi pare oarecum comun
in comparatie cu finalul

toate cele bune
Anana

aripile ei albenegre tac
cantecul ei e tacere roz-opalin
complotul unei lumi cand deschizi fereastra
celor 1000 de ani
clopotele bat asteptarea
e vremea de daruit

fantomatica aceasta muzica sferica, ce acopera experiente,
ce ingroapa muze,
mi-a placut inclusiv tonul inalt

Anana

visul poate fi sufletul sufletului nostru, poate motiva
o viata, poate da sens non sensului…
mi-a placut intru totul acest text, pe care eu
il consider poezie

toate cele bune
Anana

scuza-ma Florina: \"insignifiante\"

un ordin pe care eu il iau ca start nu ca pedeapsa:)
cata dreptate ai Florina, avem obligatia dictata de natura
firii noastre, sa descoperim lucruri ce abia asteapta sa
fie descoperite, putem fi eroi iar noi ne complacem de
multe ori in personaje nesignifiante, exista dincolo de
noi o datorie de onoare de a executa ceea ce asteapta doar un start al intelegerii noastre.
nu ti-am lasat semne dar ma bucura turnura cuvintelor tale,
consistenta ideilor si curgerea lor

iti doresc imaginatie maxima:))
ne mai auzim
drag Anana

Este interesanta ideea textului tau, sunt multe intrebari
deschise in subconstientul nostru: cat suntem noi si cat
acumulare, cat ocupa nativul si cat dobanditul, zestrea
ereditara mostenita poate fi infern sau paradis si nu
depinde de noi... mersul pe linia vietii poate fi doar
produsul unei inertii, sau poate chiar credinta noastra
ne semneaza condamnarea la viata, iar „samanta pierii
noastre” are la baza aceeasi credinta...
dincolo de coerenta discursului am sesizat insa cateva
neconcordante ale verbului: „ce reactii m-au conditionat
cum sa gandesc”, si ... vezi ultimul vers,
in rest Valentin, cred ca cuvintele tale au prins
consistenta... iar despre angoasele proprii: „pana si
Dumnezeu are un infern, dragostea lui pentru oameni”:))

ne mai auzim
cu drag Anana

renastem zilnic odata cu soarele care se deschide
peste marginea pamantului, atunci timpul ne arde pe rug
sentimentele, iar ingerii bratelor noastre...
ne cheama

cu drag Anana

nu sunt permise exclamatiile... denota superficialism,(?) dar acum chiar asta vreau, sa exclam: beton!
asa cum te vad, cu un rest de copilarie uitat in coltul
buzelor, esti totusi rebelul ce nu va uita niciodata campionatul de sotron...
te doare copilaria, care s-a dus... nu-i asa? sau este doar o nostalgie cu ganganii:))
mi-amintesc cum altadata te simteai prea batran printre amintirile unei inserari mute...

uite acum te provoc deschis la o partida de sotron,
daca te castig, promiti sa-ti intorci zambetul in coltul
gurii?
altfel... poezia ta mi-a scormonit printre ale mele amintiri cu copilarie
vezi penultimul vers

Cu drag
Anana

vorbesti despre femeie ca despre un “principiu”
pe care iti uiti buzele…
deci este ea o “intrupare” nu? a ceva ce tu iubesti
scormonind, mangaind...
poem de esenta dulce… poate a scormonii cu unghii
chiar si de inger, e un pic cam dur … zic ,
departe de a fi carcotasa:)) dar poate ca stii asta…

imi place muuult:
\" buzele mele sînt aici
demult...\"

e ceva care atinge pana dincolo de pamantesc...
te citesc
Anana

...simple, varianta necenzurata a unui gest, a unui sentiment, poate din pacate orbi ochiul, care gaseste astfel prea usor lucrurile, pentru care doreste sa lupte… cum tot adevarat, ca prea multa invaluire in mister, poate provoca acelasi efect…
cred ca e de preferat atunci, ca varianta de mijloc , asteptarea, doar ca amestecata cu o chemare in lumina, are mai multi sorti de izbanda:))

multumesc Nicole, de rastalmaciri si de trecerea ta
cu drag Anana

Claudiu Tosa are dreptate, de ce poeziile care ajung la subiecte fierbinti prin polemici, comentarii de drag … ocupa un loc la vedere, iar textele nou introduse nu?
Cred ca ideea de a scoate textele fierbinti, sau de a nu le afisa la vedere, nu e rea!
Iar textele recente, cred ca merita un loc mai vizibil, cernerea valorilor, se va face oricum...
cu tot respectul
Anana