Nuta Craciun

o vioara trezeste aduceri aminte, cersetor cu vietile
ghemotoc sub brat iti rezervi dreptul la plecare,
in urma amintirea alearga in urma trenului...

mi-a placut!

apropo: nu te ingrijora decat de amintirile ramase pe dinafara:)

mi-a placut prin simplitate desi se simte o mana exersata
aici

numai bine
anana

eu zic sa nu te lasi influentat si sa primesti mesajele de instigare la \"citit de poezie\" cu calm, la urma urmei fiecare se manifesta cum ii este caracterul, iar tu ai posibilitatea sa alegi, nu?
apropo: ce inseamna poet consacrat? in viziunea ta bineinteles

numai bine
anana

Cristina

am facut o pauza de scris, bineinteles cu ochii pe „agonia”,
ma bucur ca mai trece cineva pe-aici:)
multumesc, toate cele bune!

Stefan

am tot scris despre sisif, despre bolovanul sau piatra careia credeam ca i-am aflat sensul; la fel despre o eventuala reconciliere a lumii mele cu lumea cealalta, adica cu lumea de dincolo de mine, dar viata merge mereu pe acelasi drum, iar eu mereu pe langa ea... cautand semnificatii:)
multumesc de trecere, numai bine si tie!

aceasta asteptare (plecata spre vesnicie) are taina ei de dragul unui timp
niciodata uitat, acel timp al inocentei, al primei iubiri …
asa ma consolez in tacere rememorand amintiri dragi.

acel “am jurat iubitule ca nu iau mat” , cred ca apropie prea mult de o
personala, deocamdata am postat asa, mai vad… mai lucrez
sau schimb incadrarea.
despre \"bolovanul mitului\", nu stiu cat convinge dar el are semnificatia lui

multumesc pentru comentariu
cu drag
anana

doar un semn ca mi-a placut;
ai abilitate si talent, poate un final mai puternic ar fi rotunjit mai bine, sau poate fara ultimul vers, \"alba chemare\" imi pare uzitat, nu te supara zic si eu...

toate cele bune!
Anana

multumesc de trecere Ralu, ai dreptate despre incertitudine, dar uneori trec clipe ce ne jura credinta,
atunci umbrim cerul cu putere regasita

drag Anana

nemoartea ne poarta viata, pe strazi ratacim cautandu-ne sensul,
orasul din noi isi arata ruinele in fiecare seara, atunci
ne sfaramam putin cate putin, regasindu-ne ...

in loc de comentariu doar o tristete care s-a mulat perfect
pe starea mea azi, recunosc orasul acesta, il plimb adesea
prin lume ...

Anana

Felicitari Ela, reusesti sa atingi atat de subtil subtilul;
deosebit vizual la nasterea unui om ce scrie
doar atunci cand are ceva de spus...

La multi ani fericiti Cozmin Dragomir, sa crezi mereu in iubire
si in oameni!

Anana

trecerea prin viata, mai imprevizibila ca o plimbare cu autobuzul...
depinde de noi sau de altii sa inaintam cu inima la loc de cinste?
cineva ne va cere socoteala candva, pana atunci ne vom instala cat mai comod, pe locul disponibil vom urca iubirea...

drag anana

Scuza intarzierea, am pierdut acum cateva zile un raspuns pentru tine si apoi nu am mai avut timp sa intru pe internet...
Multumesc de cuvinte Valentin, trebuie sa recunosc, ca ceea ce am scris aici poate fi redat mai succint... candva o sa revin sa incerc o esentializare.

Blaga realiza pustiul dinlauntru cand atingea stralucirea
de-afara, eu doar incerc sa pun de acord cele doua pustiuri;
este o cale de a merge inainte te asigur, este un fel de a trai cu viata departe, este un exercitiu de supravietuire, pentru ca acceptand asta, vorbind despre ea... mai poti face un pas tremurat inainte, in mijlocul aceluiasi cerc ce strange.
Apropo de stralucire, cred ca ea poate fi si in ochii celui care recunoaste imensitatea pustiului sau, poate asa impacate cele doua lumi, se reuseste gasirea acelei farame de liniste... sau poate e doar lasitate, aceasta acceptare tacita a tuturor celor care vin. Dar si asa, nu cred ca sunt singura fiinta lasa de pe acest pamant, sunt poate doar una care recunoaste asta.
Mai departe ai dreptate, poate depinde in ce parte privim...

te mai astept, e bine cand cineva incearca sa te impace cu tine insuti:)
Anana

Cand Dante a scris Divina Comedie, el a spus:
„ in ziua cand omul va ingadui iubirii adevarate sa rasara, lucrurile bine cladite se vor clatina, si vom pune in cumpana tot ce credem ca e sigur, ca e adevarat”.
Tu, cum intelegi asta? Eu cred ca lumea va fi adevarata doar atunci cand oamenii vor sti sa iubeasca, dar lectii in acest sens, nu se dau, sau daca se dau cu siguranta nu se respecta. Iubim in felul nostru personal, fara sa ne aliniem neaparat la tipurile de iubire cunoscute, chiar daca iubim iubirea, tot o facem pentru a realiza ce este bun in noi, pentru a scoate la suprafata asta..
Avem obligatia sa fim fericiti, dar cred ca gresim prin felul in care ne manifestam dragostea, de obicei alegem acea cale unde lucrurile se repara de la sine, unde iubirea nu creaza probleme ci a devenit o solutie. Daca am recunoaste aceste probleme, am putea trai cu ele si am fi fericiti. Asa treptat forta iubirii se transforma din pasiune in acceptare, in obisnuinta, lipseste bucuria, iar fara bucurie omul uita puterea aceasta interioara.
In alta ordine de idei , daca-ti iubesti aproapele, te iubesti pe tine, iar cand te iubesti pe tine, lucrurile se aseaza la locul lor.
Mi-amintesc ca spuneai candva, ceva de un „exercitiu al iubirii”. Putem exersa iubirea, era foarte interesanta ideea aceasta pe care abia acum o inteleg deplin.
Pana ne vom descoperi drumul propriu, sentimentele adevarate, pana vom invata sa alegem, putem invata sa iubim luind in pastrare un pom, o floare...

te citesc cu interes!

ce faci Vera? te-ai dus sa mori putin?
hai, imbraca repede oasele acestui timp in declin,
nu vezi cum te asteapta in viitor copilaria?

pentru ranile tale... ti-as recomanda o cura cu muzica lui Bryan Adams, sper sa gasesti apoi un alt \"parfum\" pentru gandurile care te framanta...

cu drag anana

mi-a placut cum atinge sufletul tau sagetile dorintei,
oamenii huma sunt doar pretextul de a ascunde silabe potrivite in palme, de a desena tablouri nevisate, sau de a framanta mormintele pasilor...

Anana

m-a sedus amurgul acesta... incepand de la glezne:)
frumoase tablouri sortand impresii cu ani goi...

Anana

ai dreptate Adrian, trebuie sa caut alt final...
multumesc!

Cristina, aruncarea in valuri si drumul spre cer ... da, poate fi
un nou inceput:)
multumesc de constanta trecerii tale!

cu drag Anana

Exista o nevoie imperioasa a omului de a se confesa (asa cum exista nevoia de a te agata de superstitii). Povestind incerci sa pui de acord adevarul tau, cu adevarul lumii, incerci sa intinzi punti intre tine si ceilalti.
A povesti inseamna, asa cum se arata aici, a imblanzi realitatea in care traiesti, a te obisnui cu ea, a o adapta sau a te adapta.
Cand povestesti despre tine o faci si pentru a te cunoaste mai bine, evocand secvente din viata ta cu voce tare, revezi si adevarul in care ai crezut si poti testa astfel, cat din el rezista in fata celui care asculta.
In general povestind, vrei de fapt sa treci mai departe, iar cel ce asculta, are rolul echilibrului pe care il cauti, de aceea alegi pentru asta persoane puternice, in rationamentul carora crezi.
Nu stiu cat conteaza, cum povestesti. Se spune aici ca: „Cine nu știe să povestească, nu consimte să o facă, nu simte nevoia imperioasă de a găsi pe cineva care să-l asculte” . Eu as spune ca, cine nu stie sa povesteasca, nu inseamna neaparat ca nu vrea sa faca asta, poate doar nu detine arta povestirii si atunci tace, „răminind un monstru neînțeles”, nu care nu dorește să fie înțeles. Nu crezi ca e ceva cu neputinta asta, de a te povesti?
Sau poate, tu esti singurul vinovat ca nu poti face asta?

iti multumesc pentru surpriza,
ma simt bine sa te stiu pe-aproape...

anana

Vera

mie ultima strofa mi s-a parut mai fireasca, e de fapt
ideea aceea conform careia santem doar figurine manuite
de destin, asteptam reactii la versul cu \"marul cunoasterii\"
care recunoc suna putin bombastic...
dar iti multumesc ca imi spui cum ajunge la tine versul meu,
iar \"dintre\" este intr-adevar cuvantul nelalocul
lui pe care nu l-am putut inlocui, nici mie nu-mi suna bine.

iti multumesc te astept oricand, ma ajuta parerile tale

cu drag
anana

Ramona

tu stii despre pacatul cunoasterii ascunse in mar:)
iti multumesc de cuvinte, conteaza mult pentru mine

Ioan peia

mi-a fost o teama cand am vazut numele… vreau sa zic
mi-era … un frig cu toate cele 30 de grade de-afara:)
sunt onorata de comentariu, va asteptam de mult desi recunosc, “teama” aceasta e a celei care stie ca mai are de lucrat cuvintele.
multumesc, o sa iau seama...

Cristina

figurinele albnegre au invatat de mult jocul,
dar cel ce cauta adevarul, a pierdut regina…
multumesc de semn, cu drag

Costin

ce-am fi fara simtirea aceasta… ai sesizat de fapt ceea ce
intotdeauna cred ca va exista in versurile mele, ca cel mai
fidel act de credinta.
ma bucur mult cand treci, conteaza aprecierea ta, multumesc!

Elena

ai o abilitate de invidiat in manuirea cuvintelor.
multumesc pentru ce mi-ai lasat aici,
cu drag la buna recitire!