Poezie
La râu
1 min lectură·
Mediu
Alergam spre râu
acolo unde se sculptează bolovanii,
apa șopotește necontenit
alunecând pe mușchiul verde zilele
se scurg prin dantela de ape
nopțile își rostogolesc luna pe luciul apei
aici vin caii sălbatici să se adape
m-aș preface într-o pală de vânt
să-mi trec degetele prin coama lor.
Dezbraca-ți visele și lasă-le pe lespezi
acolo unde eternitatea trece ca broboane de apă
peste obrazul firii.
Râul le va șlefui ca pe niște diamante, soarele
le va săruta creștetul bălai, luna le va cerne argint
din tipsia ei știrbită la un colț.
Vino sub zare
acolo unde apa
șopotește necontenit.
043.689
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Malec
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 99
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Malec. “La râu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-malec/poezie/193429/la-rauComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
exagerezi cu \"șopotitul\". sună dizgrațios, nu te zgârie la urechi? ideea poetică este frumoasă și mai ales pe cale de dispariție.
0
Ma bucura semnul lăsat. Am ales cuvântul șopotit pentru o anume imagistica și acustica ce reda ideea curgerii apei unui izvor, râu. Chiar și in chineză cuvântul pentru apă e tot cu ș, șui.
0
tare bine mi-a facut poemul tau. astept mai des astfel de poeme fengshui de la tine. multumesc.
0
mi-a placut prin simplitate desi se simte o mana exersata
aici
numai bine
anana
0
