Vis de Anul Nou

Marin Preda vorbea de un obsedant deceniu.
Sa se fi reeditat acest deceniu in anii 80?
Nu stiu ,insa poeziile tale sunt in ton cu aceasta idee.

copacul cu pricina care iarna rămînea gol goluț, auzeam scîrțîit de crengi și vedeam prin fereastră vrăbii moarte de frig cum se încrîncenau să reziste.
Îl voi purta în suflet o veșnicie, caisul meu din copilărie, din curtea casei străbunicilor mei, în Bucureștiul altui secol.
Cînd am scris poezia casa și curtea și grădina, erau o amintire, căci intraseră în planul urbanizării capitalei. Mă coplișise dorul de el și am scris aceste gînduri intr-un apartament confort doi sporit, dacă asta îți spune ceva pe acolo pe la Barcelona.

Apropo cum stai cu catalana?
Ca să-ți spun:
Moltes gràcies per la estrella!

Elena

Draga Elena, ce frumos viseaza caisul copilariei tale !
Sa-ti mai spun ca si eu aveam un visin drag, sub care stateam si citeam ?

eu mai puțin sub el; vara citeam ascunsă în frunze pe creanga cea mai semeață.
Era un vis intr-adevăr să poți fugi de lume în natură și imaginație in același timp.
Mult și bine mă căutau toți și strigau prin toată mahalaua. Eram camuflată de verde și vis, in cais.
Cu drag si prietenie,
Elena

Citesc si eu cu intarziere acest poem marcat deja de Mae.
Iti las un semn, spunandu-ti ca mi-a placut \"suspinul\" poeziei, care, dupa cum se vede, a fost scris cu ani in urma. Acum simti la fel ? Poemul inca te reprezinta sau timpul te-a facut sa fi altfel ?

Placut mult !

Nu știu alții cum sînt, dar pe mine timpul m-a schimbat poate fizic și intelectual, nu sufletește, spiritual.
Cred că, general vorbind, sufletul nu se maturizează. Ce riscă să pătimească e o atrofiere a percepțiilor exterioare și interioare.
Prima ar genera un fenomen cunoscut în limbaj anglo saxon ca \"desentize\"(pierdere a sensibilității);
a doua problemă ar fi goliciunea sufletescă, care e o incapacitate de a simți, un gol care e acolo de la natură, de la naștere și nu poate fi umplut cu nimic oricîte eforturi și căutări ai intreprinde.
Deci, revenind la întrebarea ta adresată mie,
răspunsul e: da, simt mai acut poate ca niciodată lipsa frumosului din copilăria mea(cea a anilor \'60)
și-ți mai spun, orice ființă umană are nostalgia copilăriei atunci cînd ea a fost liniștită și armonioasă.
De cînd am pășit in lumea liberă(după \'91)m-am îngrozit văzînd copii nefericiți în țări fruntașe(sic) economic.
Nu cred că e o noutate pentru nimeni lipsa de hrană și ocrotire a sănătății a milioane de copii în SUA sau Franța.
Mă opresc aici.
În curînd va fi ziua internațională a copilului care in State nu se serbează pe 1 iunie.

Iți mulțumesc de trecere și întrebare.
Și Maei i-am mulțumit pentru steluță, căci țin mult la poezioara asta, e tot ce mai am din caisul copilăriei.

Cu sinceritate,
Elena