Nuta Craciun

Razvan, apreciez forta imaginatiei tale care nu se muleaza pe stari comune, dar poate pare paradoxal, insa dincolo de coerenta lor cuvintelor tale scrise parca le lipseste misterul, fiorul liric ...incepand de la titlu totul suna parca nepermis de prozaic, fara curgere, un text steril... sa nu fie cu suparare, e doar parerea mea.

mi-a placut prin ludicul simplu si curat cu toate incercarile de evadare din real, aparenta aceasta de facil ii da parca o nota aparte, o nota credibila, mi-au placut versurile:
"stă geamu-ntre mine și lume...", sau "își dau lemnele duhul în sobă..."
denota o mana care stie sa construiasca imagini vii, coerente.

multumesc mult pentru gandurile voastre de apropiere.
ma bucur de regasire "licurici", am facut o pauza de la scris si la intoarcere
te-am gasit luminand peste durerea-mi care tace acum si se bucura.
Paul... "din doi in doi, numai asa se numara",iti daruiesc poemul cu bucuria celei care stie sa astepte. multumesc de semn!

ce sa zic? cred ca ai dreptate... initial au fost doua poeme, acum le vad si eu mai clar, adica dupa ce postez :) prima strofa e rupta de context, o s-o pastrez cu mici modificari si o sa continui poemul in acelasi ton... iar celelalte doua mergeau poate impreuna, chiar asa cu mitul Anei dus pe malul marii (acolo am scris versurile) daca gaseam o replica mai buna de sustinere...
oricum, ironia ta mi-a prins bine, multumesc de semn!

Sunt in concediu de vreo 2 saptamani si nu am avut conectare la internet... tare bucuroasa sunt de surpriza, multumesc mult, Eugenia Reiter!
Felicitari castigatoarei, (mi-a placut poemul),felicitari tuturor participantilor, felicitari pentru organizare, inspiratie si spor la toata lumea!!

nu am vazut comentariul tau, imi cer scuze... poemul asa l-am simtit si asa l-am regizat, acel "soare cu radacini" e un soare statornic, "pe picioarele lui" :) desigur ca se putea merge si spre alte directii, e ca un joc de-a fericirea...
incantata de trecerea si de semnul tau, spor si succes in toate, iti doresc!

de steluta, de receptare si de sinceritate. poemul nu e perfect, stiu asta, dar imi place asa cum e cu stangaciile si sinceritatea momentului, il simt al meu si-l simt viu ... desi cred ca o sa revin la el sa mai tai din patetisme :)daca-mi permiti o sa imprumut titlul tau: "cerul din colivie", iti multumesc inca o data, conteaza mult parerea ta!

aceste planari deasupra lumilor, multumesc Stefan de "trecere" si semn!
tare multumesc Otilia de semnul luminos si de aprecieri! e bine cand cineva iti descifreaza zborurile si-ti intelege cantecul, cam asta e ideea! :)

Felicitari pentru revista si mult succes in tot ce faceti voi acolo frumos!
ma onoreaza prezenta cu traduceri din lirica spaniola, iti multumesc Ioan Barb!

Frumoase texte a avut acest concurs!! imi pare rau ca am pierdut startul, scrisesem ceva dar cand sa trimit am constatat ca expirase timpul de postare :(
Felicitari tuturor! Felicitari Ana Urma și Carmen Sorescu!

cei care nu se mai intorc, vor trai mereu in amintirea noastra, apun undeva in noi... multumesc de semn, Razvan!

da, bune sugestii, imi prind bine, va multumesc!
am eliminat "iarna" si din titlu, parca suna mai bine.

imagini create dupa o logica proprie, logica „bunului plac”, ( cred ca-l citez aici pe Matei Visniec), imagini care creaza o lume proprie si care te ajuta cumva sa muti cat mai departe propriile tale limite, ramanand fidela doar acelui sentiment care „timbrează emoții”.
cred ca ai putea scurta versul acela lung, (zic) :)

la inceput te supui legilor ei apoi inveti sa-ti impui propriile legi.
un poem care adanceste realul, care il despica cu luciditate pana la al patrulea fir, finalul cu impact puternic.

m-am impiedicat un pic de "alto" caruia m-am tot straduit sa-i aflu rostul... in final rostul poemului cred ca este la locul lui, chiar mai mult el curge printre albiile unor lumi "inegal de rotunde"(frumos)construind un univers particular prin imagini frumos conturate si create cu talent si naturalete:

"căruțe cu mere veneau de la munte
ca niște felinare galbene împărțind întuneric
îmi oblojeam mâinile roșii la plită
fără să știu că în palmele acestea
zăpada sădise lumi de alabastru
inegal de rotunde"

luminez cu incredere un poem care de altfel are lumina lui proprie!

- o revista care promoveaza constant valorile, intr-o frumoasa forma grafica si de o deosebita tinuta literara - cea mai buna revista de cultura a judetului Hunedoara!
felicitari, Ioan Barb!

au fost poezii bune in concurs, desi evident intotdeauna vor exista carcoteli si viziuni contrare.
pentru mine a fost un bun exercitiu, realmente mi-au placut textele si mi-a facut placere sa le citesc ... ca sa le pot puncta corect am citit pe indelete timp de o saptamana, in fiecare zi... am facut notite, am comparat si la final am trimis votul, care a fost chiar foarte aproape de votul general care a stabilit castigatorii!
personal cred ca e mai eficient votul publicului, al colegilor de scris, decat al unui juriu profesionist, exact pe motivul implicarii personale, asa cum spunea Eugenia, a fost un bun „test” ca sa putem vedea limpede unde ne situam fiecare... si vorbind despre sinceritate si obiectivitate, afirm ca nu mi-as fi notat textul meu ( nr. 7 ) cu o nota care sa-l situeze aici, ci un pic mai jos... asa ca multumesc celor care m-au votat, nu m-am asteptat :)
la concursul anterior m-am situat undeva pe locul 26, si cel putin in opinia mea, cred ca am avut un text mai bun... in fine, nu asta e important, poate nu am apreciat eu corect si m-am partinit un pic la primul concurs la care am participat :)
mi-a placut poemul domnului Neculai Lunca, nu a fost preferatul meu desi am apreciat manierismul si versificarea impecabila a textului, eu am notat cu nota cea mai mare textul 37. „Golire de timp” - Maria Elena Chindea, si deasemenea cu incantare am descoperit textele: 11- „Curara” - Carmen Sorescu , 20- „mai mult de rușine” - Ioan Postolache Doljești 22 - „a murit unchiul Bill”- Enea Gela si 23 – „Silabe orfane” - Mihaela Roxana Boboc.

cred ca moartea nu va veni niciodata ca un oaspete!:)
dar daca poetul simte asta, inseamna ca e impacat bine de tot cu viata lui si pregatit sa-si urmeze drumul mai departe, dincolo de ea, constient fiind de propriile himere.
poemul "se misca in ritmul unor batai de inima", dar in camera copilariei nu se mai poate intra, doar de iubit se poate iubi indiferent de anotimp...

mi-a placut poemul acesta cu starea lui de sfasiere, cu asprimea sentimentelor, cu peretii plini de poze ce substituie locul oamenilor, desi o oarecare "lipsa" anunta sfarsitul, pune amprenta pe suflet cu toata stradania de a ignora si de a umple acel loc gol...
un pic incoerent in sensul ca, daca incepe cu: "nu mai simt de mult lipsa oamenilor", sfarsitul suna cumva contradictoriu: "lipsa ta este sfarsitul..."
o succesiune de stari care penduleaza intre poli opusi, dar poate pe asta se mizeaza, pe acea realitate de toate zilele care rasuceste un adevar pe toate partile...

cu ganduri bune!

va multumesc de semnul de citire, de observatii si de vigilenta.
am adaugat "i"-ul pierdut, am rectificat linistea si am mai diminuat putin "platitudinea" aceea, pasarea insa ramane tot "impecabila", mi-e prea draga asa cum e, de fapt nu e nici pe departe o pasare comuna, e chiar impecabila si nu pentru ca ar avea pantofii lustruiti... :)
dar e de bine si daca place macar un vers, va asigur de tot respectul meu!