în oglinda spartă a zilelor

timpul, dar felul cum îl lăsăm să curgă prin noi contează, cum îl îmbrăcăm cu respirația noastră. Dragostea, durerea, au putere asupra noastră exact cât le dăm noi voie, și cât ni se permite prin grație divină! Controlul - eu cred că-i un răsfăț al nostru, credem că... dar e destul de relativ. Importantă e investiția noastră de încredere și iubire!
Frumoasă și sensibilă analiză, Nuța!

Maria Elena Chindea, pentru contanța trecerii și pentru comentariile tale pline de substanță.
Te îmbrățișez.

*constanța

recunoscătoare pentru steluță. Aceeași stimă!

Îmi place mult poemul. O imagine mai puternică decât alta ; nu e de mirare ca « oglinda zilelor » s-a spart.
De ce însă « albia verii » ? Pe mine ultimul cuvânt m-a scos din poem.

Cred ca unele lucruri se scriu singure, vin și le accepți așa cum vin poate și pentru că nu găsești, cel puțin pe moment, altceva.
O explicație ar fi dar, sincer, nu m-a mulțumit și nu mă mulțumește nici pe mine acest final, acum că mi l-ați sesizat, cu atât mai mult mai mult... o să încerc să găsesc altă imagine acolo.
Mulțumesc mult de cuvinte și de atenția cu care m-ați citit!

de pe telefon, nu văd pagina întreagă doar pe bucățele,
îmi cer scuze pentru bâlbâieli, respectiv acele repetiții.