fotografie mișcată

o poezie plina de sensuri si de frumusete. doar atunci cand se pleaca undeva, cuvintele sunt rostite in graba, de parca ai fi vrut sa transmiti toate meajele lumii celuilalt. De aceea, poate, ”graba” rostirii cuvintelor par ”balbaite”. Plecarea celuilalt lasa urme, lacrimi, doruri. Nu degeaba ”partea rece din tine canta”. e un cantec de dor, iar dorul nu-l poti masura, il poti doar simti. Si atunci, in singuratatea ta, tu cu tine sau, daca vrei ,tu cu ”umbra ta, inveti sa canti”. E singurul refugiu pentru a-ti ostoi dorul de cel plecat. ”Omul sarac” pe care-l cauti, e cel in care te regasesti si simti fericirea, pentru ca rezonezi cu el.

de analiza acestui poemas pe care l-ai simtit de parca ai fost in pielea mea :) dorul canta, il imbraci in haine colorate si canti cu el, plangi cu el, te balbai cu el... omul sarac e cel mai vrednic de iubire... da, rezonex cu el!