semn de despărțire

poemul tău aduce acea curățenie interioară, de eliberare de iluzii și greutățile induse de planarea acestora peste destin. acea "netezire cu palma" este de fapt ruptura decisivă. îmi place cum ai ales cuvintele, ca și când le-ai negociat cu tine însăți. prima strofă încă îmi răsună în inimă.
frumos!

iti multumesc, ma bucura comentariul tau!
de fapt, poezia este o lume in care ne "eliberam" de obsesii, chiar daca uneori suntem patetici orice-am face :)
cu bine

Îmi place finalul, în ciuda verbului care, pe undeva, îmi displace.

Aș reformula aici: "întunericul bate cuie într-un perete metafizic" - sună fals, prețios (de vină cred că e "metafizic")

ai dreptate, am inlocuit verbul din final si parca suna mai bine.
iar acum ca mi-ai semnalat, realizez ca peretele "metafizic" pare oarecum fortat fara sa acopere bine sensul, o sa ma gandesc cum sa schimb desi pe moment nu gasesc altceva mai potrivit.
multumesc mult pentru semnul tau, ma ajuta!