Nonciu Dragoş

Nicio mișcare că trag! Purceaua ridică piciorul Să-mi ude murdarul nădrag, Sarcastic se vede umorul. La rând bătrânica bolnavă, Mai cumpără sarmale reci, Mănâncă friptură la tavă, Cocârjată

MINONÃ DULCE Fermecat de-atale vorbe, Eu mă întind frumoas-o Și sorb minunea ta zglobi-o A farmecului tău miloas-o. Mai bună-i fala oarbă, Ce stă în nemișcare

M-am dus să caut Ce am pierdut la zar. Femeile au fost pe primul loc, Pe unele le-am dat la troc, Fără să caut că-i moţată, Gulerată sau încălţată. Chiar toate mi-au plăcut. Cu mare haz, cu

Aș vrea să țip Dar n-am putere Din groapa cu nisip Îngrozit în durere Mai stau așez Fir pe fire Mă minunez Câtă putere Eu stau tăcut Plin de groază Nu vreau s-asmut M-acopere în

Ce dor îmi e de casă, De câinii răi gălăgioși, S-ascult cocoșul cum ne lasă, Nopții să scăpăm duioși. Înmiresmatele flori de gutui, Să le miros cu drag, Dimineața să văd raza

Sălășuiesc la umbra ta, Cuprins de-amarnică frică, Să mă slobozi din mâna ta, Doar pentru o mică clipă. Să simt miros de libertate, Pe bulevardele înverzite, S-ascult cântecele uitate, Să

La blocul de piatră urșii casă și-au tras, Pricepuți prind la ață peștii cei grași. Pescăriță marmota plânge ușor ‘nadins, Porția ei va rămâne doar morcovii rași. Urșii sunt veseli și chefuiesc

Nu mi-am dat niciodată seama că omul poate fi atât de schimbător, poate este legat de chimia din el sau de cei din jur, dar un lucru e clar, o fiinţă umană poate deveni un monstru la un moment

Atunci le-am spus la toți să plece Și să mă lase în a mele vagi nevoi! Că doar stăpânul e de vină sece, A luat movila și a dus-o în șuvoi. Ce supărare mare în ștearsă colivie, Stă nemișcat și

La barieră ca un câine, stau și plâng, Căci ce folos să fiu mai bun sau sfânt, Pe micile șuvoaie mă arunc înving, La răsăritul zilei semăn numai vânt. Sucitul om, se crede zeu,

mă bizui pe amare jocuri căci tuturor le dau ceva e ca la joc nu altfel să simtă ea puţin să simtă el niţel dar mai privesc din colţ c-aşa e bine uneori privindu-ţi masa patul altfel gândeşti

Și mori de vânt se clatină în zare, Cu scârțâitul lemnăros a jale Își plânge vântul din azur, Că nu-i împinge pale-n frâu. Mai calm o prinde-n vrajă, Șoptita adiere în amiază, Mângâietoare și

Oricine ar fi spus că sunt un om bun, nu l-aş fi crezut nici mort. Nu eram decât un amestec infim din părinţii mei şi nenorocita de clică cu numele de Jan. Toţi ne învârteam în jurul lui pentru că

Ce mult mi-e dor de tine, De tot ce-am apărat, De zile grele libertine, Când noi eram vânat. Pe scumpele clipe ferice, Le-am cumpărat cu greu, Uitând că timpul toarce, Þesut de

Astăzi, mai mult ca niciodată, O curvă mi-a plăcut. E viaţa bă! Tu ce credeai, că-i altceva! M-a pus chezaş la luciul apei, Albastrul cerului, nici nu mai zic! Zâmbind ca un tâmpit, I-am

Balade pentru fete, Pe multe le-am cântat Și le-am jucat pe multe, Mai ales pe-nserat. Pe gurile frumoase, Cu-amea le-am ornat Și vorbe duioase, Fără milă le-am dat. Cuprinse vorbe

să semăn ură îmi este așa ușor doar sparg rea gură dau drumul la izvor din rele bune aș vrea să fac s-arunc umbre nebune departe-n fund de lac s-ascult întâi vorba cea grăbită să spun

rareori mai vezi o rață care măcăne pe lac e prostită și chiar hoață ca-nghițit pe val gândac mai presus stă coțofana să asculte minunată cum că i s-a dat blana cea vestită și

O dimineaţă de vară atât de frumoasă, în pomul din faţa blocului păsărele zglobii, ce s-au sculat dimineaţă bineînţeles, se certau pe viermişorul găsit din greşeală, probabil pe craca de hotar.

Să dau afară-mi este greu, Frumoasele speranțe vise. S-arăt din piept cum sufăr eu Și-albitele tâmple ninse. Mai bine semăn fericire, Doar bucurie un pic amăruie, Împletită cu a mea

În simţ aud, Că vrei să vi la mine, Să-mi spui că mă iubeşti Nespus pe buze şi sprâncene. Ascult tăcut ce ai de zis, Sunt numai ochi Şi alte simţuri. Acum mă simt mai obosit, Lovit de