Nonciu Dragoş

se dau în vânt călăii după figuri de stil nu sunt iertați se pare de barda boantă ce franjuri face în răspăr virtuți sumbre care mai de care se-ascund rușinoase în décor morminte

Pe o fereastră largă la etaj, Stăteai pitită şi-aşteptai, S-apar nud crăias-o. De ţi-am plăcut să-mi dai, Un semn, că am şi restul. Mirandinov mă mişc şi sper S-apari, dar tu n-o faci, Căci

Ah floarea vieții mele, Miros de fantezie ai, Petale-n soare-mi dai, Prinos de frumusețe lele. Petală la covorul meu Tăcut simțit găsesc, În vântul ei plutesc, Mirosul cald de Zeu. Mai

Mă chinui în neștire Să fac să fiu iubit Dar ard cuminte-n mine De frică eu admit Să fiu să cad femeie În aria ce am să fac Mai tare ca oricând Mă urc pe eșafod Sunt omul cu natura Ce

Lanțul Estompat de zaua puternică care îl ține legat în bezna trecută, se așează pe banca din parc, urmărindu-și copiii. Nimic din această

Când toată viața ai în față doar lipitori, e greu să-i mai crezi pe purtători.

SERBAREA Se lungesc pe zări senine, Forme sfoane și sublime, Lungi fioruri decoltate, Se dau vânturi acrobate. Se încep serbările ascene, Nu mai este loc în mrene. Scorbure vechi sunt

Fanatic se-aruncă lanțul, De gâtul crud și necopt, Sunt opere dure și ful, Călăul la muncă e apt. De viață se scurge lovit, Cu sine năpasta o duce, Judecătorul privește smerit, Mulțumit e

Mă simțeam despărțit de tot și de toate. Eram eu neguțătorul vieții mele, dar nu știam pe ce aș mai putea pune preț. Totul era un pustiu fără rost ce

Rabdă mamă că mă dau, Candelabrelor gălbuie. Spre iubire vreau să stau, Să le-arăt că am femeie! Drum să bat spre fericire, Falnic voi zâmbi în mine Secretos ca mâna știe În ce treburi

Nu, nu-i de mirare că știu, Să urc, să merg la vale Mi-e totuna, nu mă dau Și pace, sunt ale mele fale. La cârciuma din iarmaroc, Se văd pupeze prinse în tei, Să bea câte-o cinzeacă de

Căutătorul de nimicuri plecă foarte repede către nicăieri, pentru că de acolo îşi lua el informaţia, în cea mai tainică, pustie, chiar anostă aş putea spune, revelaţie a lui. Eram atât de creduli,

STEAUA Cerul negru sticlește mai supărată mă privește steaua mea. FARMEC Farmec să am, să dau, să iau de suflet hain, de împerechere, de iubire, de cânt. PUNCT

Se-nțelege că sunt tare greu de înțeles firește. Să iau taurul de coarne, și s-alerg cu el nebunul, ca speriat de ditai’ tunul. Cum se face că-I fumoasă, doamna cea de mare clasă, stă

Se strâng scaieți toți pe mine, Mă macină de drum iubirea. Spre lumi curate și nebune, Alerg cuprins de fericire. Lumina lunii de iubire, Sunt numai grai, speranță, Toate sunt cu mine,

IERTARE O vai plăcute fețe, Ce stați cu min’ Acum la masă. Mi-aduceți taina Ce-a sperată, A grangurelui sfadă. Speriate fețe, Mă-ndrept a jale Cu fața către voi. Sperat-ați vale făr’