noemi kronstadt

text apolinic?...hm, mai degraba, dionisiac, ma rog, in masura in care multumirea pentru o treaba bine facuta (a faianterilor, a brutarilor, a cultivatorilor olandezi, a sistemului financiar, etc) denota o strasnica filiatie dionysiaca
parca te vad, ioana, frecandu-ti mainile multumita deasupra faiantei nou noute si zicand\" i\'ve got it\"..:)

si schimband apa din bolul de sticla

domnule munteanu, ca purtator de cuvant articulat al patrupezilor comunitari ori privati din lumea intreaga, nu-ti doresc nici viata lunga, nici fericire, iti doresc sa ramai exact asa cum esti si sa scrii exact cum iti vine

daca esti total atipica (nu exista asa ceva, ar trebui sa reinventezi alfabetul, macar), atunci lasa poemul asa cum a irupt el
daca poemul este ceea ce cred eu ca este, atunci nu e un text de atelier si nu va trebui sa aiba destinul profan al unei lucraturi pragmatice si perfectionabile

inainte de toate, ioana, sterge, te rog, mesajul implicit in anuntul revenirii tale...
mi se pare logic si uman sa te gandesti la stele si la recomandari, dar nu si sa verbalizezi asta ca un copil care presimte intrarea in magazinul cu dulciuri de lux

imi place poemul, dar, mai ales, faptul ca ai putut sa-l scrii...
e oribila ziua de dupa un asemenea poem, stii?

acesta este un poem instructiv si serios, care ne invata sa pretuim plantele medicinale, raspandite aleatoriu prin diverse locatii umbroase
si ne mai invata ca metafizicile digerate cu sincope dau stilului o aroma aparte, de ambuteiaj in piata matache
ma intreb ce s-ar fi intamplat daca batracianul declamator si-ar fi poftim zburatoarea natanga la un ceai de izma creata....s-ar fi blocat feelingul, iar domnul albu ar fi scris despre babuini si musca tzetze, pe nedrept
neluati in seama de economia poetica si digestiva

daca-mi ingadui o observatie, as inlocui\"...cand da prioritate ochiului, nu creierului..\"cu \"cand da prioritate perceptiei, nu memoriei....\', fiindca si de vazut, tot cu creierul vedem, chiar daca ne holbam retina spre obiectul privirii
perfect de acord cu nevoia de simplitate, numai ca a ne intoarce la claritatea simplitatii presupune epuizarea resurselor intru sofisticare...de regula, cand se epuizeaza, suntem si noi epuizati si, fatalmente, obligati spre simplitate

bun poem....vasnic, barbatesc, frust, ca o declaratie de razboi...facuta asa, a la ted, cu jobenul pe-o ureche si invartindu-si nonsalant bastonul....

aceasta nemiloasa yvonne face din frica ta, daca nu cea mai frumoasa,oricum, cea mai curajoasa smulgere si indepartare
de doua ori

bine inchegat tabloul, verosimil si chiar induiosator chipul celei incheiate , pudic, pana la gat..
pentru si mai multa veridicitate, putin probabil ca demoazela in cauza sa deteste barbatii asa, in bloc, decat doar daca parfumul si hartia de scrisori sunt de taraba, iar scrisul, plicticos

bun, poemul
crunta, mania
ca sfintele, femeile

eu tocmai m-am rostogolit din varful muntelui si sunt in faza in care nu pricep nimic si nu vad nimic decat linii drepte si unghiuri dureroase...probabil ca gandesc, daca gandesc, in fracturi si prapastii...
probabil ca intr-o zi te voi trimite sa pictezi la munte, sa vezi cat doare fiecare picatura de vopsea care nu este idee pura
imi place ultima imagine

nu sunt foarte sigura la care capat anume al instinctelor te gandesti:la cel dinspre moarte sau la cel dinspre noematique?

mda...insuportabil de viu si suculent, mirosul acestui spatiu....nici nu ma mir ca toate variantele de masturbare par oaze de liniste si siguranta angelica

ochiul meu verde pare a fi de acord cu alina livia
si cu personajul acela fascinant, de tip napalm

domnule albu, spiritul meu de geometrie cere cu modestie niste lamuriri; stiu din surse sigure si inatacabile ca dantelele din arealul cu pricina se aseaza fie dedans, fie sur, fie deloc...dar parmis, nu prea vad cum...am facut exercitii in oglinda si nu stau fixate decat cu pioneze ori poxipol
pe de alta parte, in niciun salon onorabil nu se amesteca esentele rare, decat daca salonul se numeste consignatie si mobilele au pretul pus la vedere, in euro
dar imi place sagalnicia poemului si a domniei tale, parmis les autres

esti bine dotat pentru prozodie si giumbusluc, felix, desi textul nu mi-a smuls nici zambete, nici suspine, nici oftaturi de satisfactie precum cateva din comentariile tale, sensibil mai scurte...mi-a produs insa doua riduri minuscule in coltul ochiului, tot itindu-ma dupa orataniile zburatacite prin parohie si cautand sa nu incurc rubedeniile intre ele
am cateva observatii, daca nu-ti este cu suparare:
tocul si calimara, desi-s de-un leat cu vladica, nu rimeaza cu blocurile si autostrada, nici istoric, nici stilistic, cum nu rimeaza vladica... cu topless-ul progeniturilor administratiei locale
un cocos bej se burzuluieste , de regula, rosu...alb devine doar in pragul infarctului , ori pocnit intempestiv de albinism
si izul molcom, si intonatia si nanele, si bacii si, mai ales, acel \"doamne, feri\"sunt curat ardelenesti, nu miros ele a dunare cum nu miroase domnia ta a episcop catolic

si n-am priceput in ruptul capului ai cui sunt copiii preotesei, daca tot vorbim de broaste

domnule herjeu, poemul este functional, coerent si suficient de echilibrat pentru a nu-mi face probleme ca ati avea ceva probleme cu supravietuirea matinala la vederea propriului chip in oglinda
ati pus intrebarea potrivita, la locul potrivit si v-ati raspuns cuviincios, adica ati controlat robinetul de apa rece , la baie, si portofelul cu maruntis si credit cards, in buzunar
probabil ca urmeaza raita prin piata, dupa mere si oftatul metafizic, dupa paradisul pierdut

acum imi este clar, era de la prigorii, nu de la mine...:)

\"molcoma impietrire\" suna suficient de bine ca s-o iei in calcul pentru ideea /prigoria unui posibil viitor poem

iar consecventa sunt doar cu propria-mi inconsecventa si cu motanul meu

eu cred ca lulu e ok, si alina e ok, si relatia poetica alina-lulu e ok, dar cel mai ok este (daca mi se iarta barbarismul) ca pentru alina livia nimic din managementul poetic nu este tabu, stuffed, politically incorerrect

ceea ce o va scuti pana si in somn de pacatul impardonabil de a deveni plictisitoare

(cred, alina, ca domnul peia a vrut s-o admire pe lulu, dar a omis emoticonul cu pricina...dezinflameaza-te, te rog si paseaza-i diluantul.:)

probabil ca voi alege o alta cale pentru a-ti citi poemele, tania, algoritmul lecturii lor, aici, incepe sa devina iritant prin repetitie; oamenii emit opinii pertinente/ critice/ flatante/onest interogative etc, tu te aperi/ argumentezi/invoci/fluturi gratios genele/te incrunti/apesi pe butonul de alarma/ etc, ei contraargumenteaza, tu invoci/ pretinzi dreptul lor la absenta ori abtinere, apoi te retragi mahnita si vexata, pentru ca beligeranta sa continue, prin procura..
socotesc ca tocmai neprietenii ori cei pretentiosi ori neinclinati anatomic spre exces de reverente ar trebui ascultati cu luare aminte, fie ea si incruntata, binecunoscute fiind avantajele unei priviri inteligente si emotional detasate de obiectul perceptiei
ca poemele tale sunt decorative, statice, ca miscarile scenice se reduc la permutari de recuzita pretioasa si pretentioasa, ca ele sunt episoade ale aceleiasi povesti cu EL indragostit de aceeasi EA, este o constatare obiectiva, care nu atenteaza la valoarea inatacabila a resurselor tale structurale
de ce iei constatarea aceasta , oricum se va fi exprimat ea si oridecine ca pe un blam si-o sudalma, este un lucru pe care inca ma straduiesc sa-l pricep si sa ti-l fac si tie priceput ca fiind potrivit mai degraba ameliei decat taniei cozianu

imi place cum suna \"era tot o zi ca asta cand taci impreuna cu drumul\", aproape ca ma pregateam sa suavisez dimpreuna cu textul, sa ma epuizez exclusiv vegetalmente, ca sa spun asa, cu trei ceva infipte in tampla, dar nu letal...numai ca n-am avut bafta asta, iar n-am avut-o, si a trebuit sa -mi zdruncin propriile sinapse ca la motocros prin padure, pocnita de crengi , de vifore, de id-uri partiale, de franjuri din propria-ti anatomie poetica si de tot soiul de simboluri care mishuna hoteste, ca jivinele de prada ,noaptea
nu mi-e clar de ce-ai albit batista aia tocmai la asfintit, ca doar nu e naframa-n varf de bat si de ce e nevoie de toate coniferele patriei ca sa se izbeasca (ea) de un ochi verde (al tau), daca tot incheiase un protocol de neagresiune cu tine, cu ura si cu mestecanita, in care se dedublase dupa trei tumbe prin poiana