ninel vrânceanu

vino, sărută-mă în suflet adâââânc dă-mi o hrană ce știu s-o mănânc, hrănește-mă și armonizeză-mi trupul, cu sufletul, și spritul, cu universul, cu infinitul...

Ați văzut? Au apărut ghioceii, au ieșit odată cu mieii, că sunt la fel, albi, blânzi, plăpânzi sunt de bine vestitori, atingerea lor ne face o clipă visători, primăvărateci, vioi, mai

atâta profunzime în repartiție, atâta atenție la umila-mi erudiție... atât de multă obiectivitate, atâta cultură din străinătate... sunt afectat de...păcătoșii mândriei, nu-mi regăsesc gândul pe

Învață-mă să uit de tine, să am păianjeni în ochi, lacrimi albastre să-mi curgă senine, când alerg singur prin cotidian, ori când din amintiri mă alungi, să rămâi doar tu, eu să

În anii trecuți am plantat multe vise, acum o parte din ele s-au copt astfel rodesc unele de iarnă atinse, unul din ele chiar s-a răscopt; acum veghez zi și noaptea-n grădină, să-l desprind de

Este ziua unui spirit înalt, Eminescu geniul de neegalat, În noi și-n cultură părinte, Gen unic al iubirii-n cuvinte, Rămâne măreț și nepieritor, Reper în destinul unui popor; Te

nopțile mele rămân predestinate, au rolul doar de ele știut, unele sunt senine, bolți înstelate, altele...create din smoală cu lut, oricum ar fi au darul de-a scrie cu lumină în cartea de

albit de iubire este sufletul meu și flacăra albă urcă spre tâmple, trupul o fiară mică la pândă mereu, spiritul atinge ce e să se-ntâmple; trupul și sufletul au urme de vers, cu greu le mai

În primele zile ale noului an luminile nu strălucesc in van, trimit din sărbătorile sfinte ecou luminii-copil și părinte. Nimic nu egalează lirica stare când azi redevin un copil

Tradițiile noastre venita-u cu rod, Omătul se-așterne belșug spre norod, Plugarii urară s-avem brazde bogate, Dumnezeu i-ascultară și ninse o noapte; Ninge parcă nu mai știi de-i

Îi spun anului 2 o o 9 adio și-i mulțumesc pentru ce ne-a dat, mie și vouă; În ultima lui zi mai am o rugăminte: să lase iubirea ce-a fost și am să-l țin frumos minte, În rest... mi-e

atât de dor îmi e de buzele tale, de privirile venid la mine agale, de pielea ta ca o catifea arămie, de mâinile ce poartă marea beție; mi-e dor chiar dacă-ar fi amăgiri, de-acel freamăt de

mi-e dor să te țin strâns în brațe, să simt că te am pierdută și moale, rațiunea să nu aibă fir să se-agațe trupuri și gânduri s-alunece goale; umana explozie a dorinței din tine, topindu-ți

Sunt Moș Crăciunul tuturor Și vin cu daruri bune, Mi-a fost din nou atât de dor Să fac iar o minune, Acea lumină-n suflet, Magie inocentă Simțirea unui vuiet, De dragoste decentă; V-aduc

pentru o clipă sufletul a ațipit, mintea a tresărit precum o aripă de pui fericit, care și-a găsit cuibul; în liniștea lui, atins de veșnicie, prin dragoste vie, cununa sufletului, mire

Moș Crăciun, Moș Crăciun, N-am fost cuminte, dar sunt bun Și te aștept la mine, te doresc, Acum și-n veci eu te iubesc! Te-aștept acum, te-aștept mereu Să fii și Moș Crăciunul meu Să vii

Dimineața îți sărut urmele lăsate discret în nocturn, o chitară mângâie strunele din visele noastre-n diurn, își reiau mereu cursul lor, armonizând trăirea firească între patimi, dorințe și

Aș vrea să-ți scriu un testament în care să îți las, Divina și singura mea mare bogăție sufletească, Această unică avere făcută împreună, pas cu pas, La care tu să nu mai ai pe nimeni să o

Oprește-te o clipă să privești, Un joc ce-aduce vie încântare Și vei simți că chiar trăiești În lumea viselor de sărbătoare; Înumără atâția aștri plutitori Și admirându-le

mi-e dor de frumusețea ta, ce o hrănești cu bunătate, de strălucirea ce-o poți da oricărei nopți întunecate; mi-e dor de clipa de alint când se oprește universul, de-acea plutire în

pași foșnitori în dans arămiu, duc ani călători pe unde nu știu; căldură umană privire senină, alină o rană, trimite lumină! șterge o lacrimă și lasă pe drum iubirii cu patimă cenușă și

Dacă ceva te inspiră, scrie; Când cineva te admiră, reînvie; Când timpul nu trece, iubește Și arată-i sufletului, că trăiește; Privește tot ce-i așa, așezat; Respectă ce Dumnezeu a

am adormit și am visat că plouă, când m-am trezit aveam pe gene rouă; spre cer două frunze alergau, în puf de toamnă gutui se colorau; am mers surâzând în grădină, struguri

între atâtea culori și arome un fior de tristețe aleargă, un vis se golește de forme, urmele încearcă să-și ștergă; pământul se așează în sine, văzduhul croiește și țese, mult freamăt