Nincu Mircea

Schimb carnea mâinii drepte Cu mișcare mâinii stângi căreia Îi stă întinsă, ca un perete, umbra Pe care o disjunge din urma Luminii adunată din dungi. Atingerea cu care o generez Din lovire

Toate afirmațiile care încep prin a nega ce nu sunt nu spun nimic concret despre ceea ce sunt, ci doar propun cititorului sau ascultătorului să deducă din negațiile pe care le prezintă ca adevăruri

Dacă nu am fi fost atât de tineri Și tinerețea nu n-ar fi fost distinctă, Ca doi arhangheli ce păzesc din tindă Gura fântânii de luna risipindă, Am fi pictați pe stâlpii cerului. Dar noi nu

Cel mai frumos balcon Din cea mai frumoasă viață Și din cea mai frumoasă țară În care am mâncat alune Și am băut bere rece E cel în care numai cu tine Am visat despre cum că mâine Copiii

Tânăr este tot ceea ce a ajuns La ultima sa dimensiune În care încă nu este. Un fir de rădăcină care stă ascuns În umbra fiecărei luminări A razei în care a curs. Și a rămas, acolo,

Fiecare mușcătură cu care te mușc Mușcă din mine ceea ce din tine Îmi adaugă cărnii în care Simt că îmi crești În interioare. Și, din fiecare mușcătură cu care Mă împlinesc pe mine din

Paingii nu țeasă pânze spre a prinde în ele Sufletele acelora pe care-i așteaptă. Ei sunt marinarii care leagă în parâme Aripi care plutesc peste cânturi Spre a înainta prin dimineți. Paingii nu

Diferită este ființa umană de toate celelalte existențe care o înconjoară pentru că, spre deosebire de tot ceea ce consideră  a fi viu împrejurul ei, ea a învățat să nu se teamă. A dobândit

Nu poți scăpa căderii nici înainte, nici înapoi. Poate, uneori, poți schimba direcția scânteind, Pentru că devenirea căderii este o naștere A lumii mașteră ce nu se mai termină. Alteori,

Sărut coapsele tale ca pe acele pene Ale aripilor ce le întinzi pentru a zbura. Din punctul în care mi se unduiesc în Pistiluri înfloresc asemenea luminii de stea. Acolo mă adâncesc ca un

Întâmplător, Te-am văzut Bătrână. Treceai improvizată Printr-o lume încarcerată În libertate și în alte Astfel de vise Deodată. Erai atât de bătrână Încât copiilor le crescuseră Goluri

O masă de lemn lângă o fereastră deschisă. Pe ea, o ceașcă uitată în care ceaiul s-a răcit fără să fie abandonat. Lumina intră oblic, nu ca să lumineze, ci ca să atingă o

Împărtășirea cu inima cuvântului Este ca și cum ai sorbi din soare lumina Fără să îi consumi arderea. Nici o rază nu rămâne în sine lumină, Ci va deveni altceva ce va avea altă numire, Gând ce

Nu mai punem întrebări. Ele stau deja între noi, ca aerul dintre două palme care nu se ating. Cuvintele nu se grăbesc. Știu acum că nu trebuie să ajungă nicăieri. Se așază așa cum se

„Un erou privește în față moartea, moartea adevărată, nu pur și simplu imaginea morții” (L. Wittgenstein, Însemnări postume, pag. 100) Credinciosul nu se limitează la închinare și rugăciune în fața

Încă trăim în fiecare clipă În fiecare ieri ce astăzi nu mai este Acolo unde ceea ce era a devenit Ceea ce nu a fost și ceea ce Putea să fie întuneric Risipit în golul Din ferestre. În

Colindele, care ne vestesc Nașterea Domnului, Coborând și urcând de-a lungul Sionului, Cutremurând lumea cu taine, enorm Să vă umble prin vene! Pline cu turme de miei și pajiști cu

Ieri, am fot să împărtășesc o muribundă care sta într-un pat așezat lângă fereastră într-o cameră. Până la ea, pe dreapta mea, într-un pat lipit de perete, în pielea goală cu picioarele deschise ca

Cât de ușor visăm cerberi și inorogi și rădăcini de stele De-acasă din scaun, dintre cărți, cerneală și pene de scris!... Îmi imaginez cât de greu era pentru primul ochi să vadă, Să se deschidă

da! îmi amintesc de tine pentru că mi te târăști ca un șarpe printre ruine! pentru că între răsărit și apus luminezi și pentru că nu te pot scoate din mâine. dar și că, după ce mi-ai gustat

s-au rugat de mine-în genunchi să nu mă nasc, să nu cresc în pântec, să rămân înainte de iubire, de gând, de tot ce ar putea să mă cuprindă, să îmi dea formă și să mă întindă timp și spațiu în a

Cel mai intim intim al ființei mele mi-e golul. Golul acela la care mă gândesc că voi deveni Din golul acesta în care sunt și în care trăiesc Dinainte de a fi fost și în care rămân până când Mă