Poezie

Acele fete

2 min lectură·27 iunie 2026

Mediu

Acele fete, atât de frumoase, pe care

Mi le-ai trimis la fel de frumoase ca tine,

Mă fac să mă simt tânăr și să mă înfricoșez

De cei care m-ar vedea cum le privesc

Și le doresc fiindcă despre povestea

Întâlnirii noastre îmi amintesc.

Când sunt în preajma acelor fete,

Care visează un viitor ce nu îl cunosc,

Mă simt asemenea lor, doritor și tânăr,

Înflorindu-mi în carne, din rădăcini,

Bujori plini de lumini și de dor.

Ascultându-le umbrele care le umplu

Îmi imaginez câte raze de soare le umblă

În carne, în inimă, în suflet, în gând și în tâmplă.

În fiecare uitare a ochilor cu care mă privesc

Îmi descopăr privirea de pe când eram tânăr.

Când mă uitam în fiecare cuvânt fără să știu

Ce se întâmplă cu rostirea pe care o spun:

De va deveni aripă ori de va deveni umăr.

Un ceasornicar care nu știe nimic despre timpul

Ce-l va măsura următorul ceas asamblat de el

Ori, de ce în secunde se împart toate

Atât de simplu, atât de firesc.

Îți mai amintești luna aceea care a răsărit

Și spre care ne-am dorit să plecăm

Fără a ne mai întoarce vreodată?

Unde este umbra acelor copii!?

Este întrebarea care, când vin la mine

Acele fete atât frumoase, pline de viață,

Pe care mi-ai cerut să le învăț să iubească,

O simt ca pe acele de demult clipe

Ce le-am trăit în drumul nostru

Spre o lună care răsărea și

Care nu mai încetează

Să mă urmărească.

0023

Nincu Mircea. “Acele fete.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14203417/acele-fete

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.