Poezie
Putrezire
1 min lectură·
Mediu
Mi s-a rupt lemnul crucii la gleznă.
Când mă plimb îmi iese
Un os alb și lung
Prin picior.
I-am spus doamnei mele:
„Coase-l!”
Mi-a zis: „Aruncă-l!”
„Nu!”, i-am răspuns.
„Bagă-l pe foc!”, insista.
„Nu!
Cu el
Și când merg
Și când stau
Și când dorm
Mă simt cel mai bine.”
De atunci nimeni nu mă vede.
Toți privesc crucea, glezna și osul.
Și doamna mea,
Care l-ar arde și arunca,
Îmi tot zice:
„Ce bine îți șade
Cu glezna crucii ruptă!
Râd și cucii de tine.
Parcă ai fi nălucă!”
02252
0
Mi-a plăcut mult!