Poezie
Încoronare
1 min lectură·
Mediu
Peste umbra pomilor înfloriți
Din coroane interioare împodobită
M-am așezat și am privit
Ca mireasa nuntită.
Și am așteptat să îmi încolțească
Căderi din care să mă dezgolesc.
În întinderea lujerilor părea că sunt
O corabie ancorată în port.
Aici, din ochi, ca stelelor
Îmi creștea privirea înnoptată.
Umbra ei, învăluită în Soare,
Își întindea fructul din sâmbur.
În fire de paing Luna sta atârnată
Și mustea umbrită de vis
Precum un mugur.
Împletite din zboruri de fluturi,
Pe frunte, asemenea cerbilor,
Îmi încolțeau din carne
Coarne de struguri.
023
0
Acest text, din perspectiva mea, e un blagianism deșirat și degerat, cu ceva mănuși de Labiș. Greșsesc prea mult? Dacă da, prezint scuze. Plus de asta, în cel mai bun caz, textul e o serie de micropoeme de imagine, un soi de haiku. Sub nicio formă nu e text de sine.
Nu cred că ajută sensului poetic dacă scrieți cu majusculă "luna/ soare". Nu capătă valoare mai mare cuvintele de sine stătătoare. Nici Eminescu nu a reușit sa-și numească volumul "Lumini de lună"...