Poezie
Reflecție
1 min lectură·
Mediu
Încă trăim în fiecare clipă
În fiecare ieri ce astăzi nu mai este
Acolo unde ceea ce era a devenit
Ceea ce nu a fost și ceea ce
Putea să fie întuneric
Risipit în golul
Din ferestre.
În fiecare gând pe care l-am gândit
Și care devine ceea ce n-a fost.
Un altfel decât sinele din el
În care moare fiecare parte
Pe care-o poartă-n vis
Ca pe uitare.
O aripă întinsă pe sub care curg
Izvoare ale unei lumi înluminate
Peste care plutește ca un soare
Din care lumii-i cresc din el
Un alt fel de îndepărtare.
Trăim acolo unde nimeni nu a mai trăit.
La marginea cuvântului desprins
Din alt cuvânt ce nu a fost rostit
Și-a altuia ce nu va fi venit.
Din fiecare clipă creștem
Spre a ne naște-n noi noi clipe.
Pentru ca-n clipele pe care le vom naște
Să fim ce nu am fost când nu eram,
Ci numai să sclipim ca o scânteie
Răsfrântă din lumina Lunii
Pe spate unei broaște.
003
0