Poezie
Feminitate
1 min lectură·
Mediu
Stau pe marginea mării ca pe o terasă
Îmbrăcată în rochia albă
Și mă simt goală.
Goală de tot viitorul pe care am să-l nasc.
Cuprinsă de seară ca de brațe iubite
Care mă înfășoară cu clipe.
Și mă privesc ca și acum altcineva
M-ar privi dintr-un orizont îndepărtat,
Ascuns în spatele meu, de care-am uitat.
Simt dorința trecutului ce mă vede
Și care dorește să mă pătrundă
În măduva fiecărei secunde
Pe care mi-o risipesc.
În marginea terasei, ca pe plaja mării,
Valuri de apus, ca pene din aripi
De pescăruși, la picioare
Mi se adună.
Gândului meu îi sclipesc ochi de înger
Care în ascuns mă privesc goală
Când mă uit cum în seară
Înstelată mării lucesc.
00629
0
