Poezie
Verde
1 min lectură·
Mediu
mi-a fugit inima din piept
ca un tăun speriat de lumini
prefăcute în umbre de Soare.
și mi-am aplecat fruntea
să privesc între coaste
cerul ca pe înserare.
totul era acolo gol și efemer.
mult mai obosit decât ea.
mi-am așezat peste genunchi
brațe care mi-au împietrit.
pe unul din ele un înger
cânta sulfurat osanale de chit.
privirea lui căuta în spate
tăuni în halate albe care
tratau boli din rădăcini.
00546
0