Poezie

Înaltului

1 min lectură·17 noiembrie 2023

Mediu

La stâna sa din vârf de munte,

Unde doar cerul e mai sus,

Păstorul stă-n toiag și-și umple

Timpul ce nu-i e îndeajuns.

Privește oile ca turmă

Și turma ca pe un tezaur.

În fiecare vede-o urmă

De bogății. Mine de aur.

„Pe ce-a bălaie am s-o tund

Să-i vând la târguri lâna albă

Iar pe cea grasă am s-o mulg

Din lapte să fac urdă caldă.

Și pe cea brează o voi vinde.

Cu steaua ei din frunte poate

Bănet să-mi facă cât cuprinde

Chimirul meu din față-n spate.

Iar țapilor ce joacă-n soare

De dimineață până-n seară

Voi dărui cele mioare

Ce-mi vor țipa în primăvară!”

În ochiul său plin de lumină

Întunericul stins demult

Așteaptă ascuns ca într-o mină.

Un diamant necunoscut.

Din acest vis, ce-l poartă-n zări,

În carnea turmei sale scrie

Ca într-o noapte unde sori

Sclipind în zori se sting în vrie.

De pretutindeni lupii tineri

Îi dau târcoale. Lui nu-i pasă.

Când va muri printre ruine

Tot stâna lui îi va fi casă.

Tot ce vizează nu e cerul,

Uitarea, nesfârșirea oarbă...

Ci nașterea din efemerul

Ce nu se satură să îl soarbă.

00658

Nincu Mircea. “Înaltului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14175800/inaltului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.