Poezie
Icoană
1 min lectură·
Mediu
Imaginea este o pasăre în zborul căreia
Ne căutăm propria plutire.
Atunci când ne închipuim a fi purtați de ea,
Cuprinși, ca ziua în orizont, de fapt,
Ne risipim în ce își desenează.
Este ca acolo unde avem nevoie de lumină pentru
A ne bărbieri cât de bine ne-am putea rade.
Creșterea acestui copac, în care plutim, poartă în sine
Aceleași imagini întinse prin oglinzi repetitiv.
Din cadrul ferestrei în care se desfășoară
Ne închipuim prin cer înflorind.
Și, ca fumul de cădelniță, îi dăruim umbra
Îngroșând tușa efemerului prin care
Parfumați cu tămâie ne înălțăm.
041.052
0
de ce ai pus magazinul din colț alături de ideea de bază?
da! oglinda, fără lumina optimă, ne poate face să plecăm pe stradă juma’ goi de barbă
dar! cine ține briciul?
vanitoși?
să pui în copacul ăla icoana la locul ei, și copacului meritul său
este o oglindire, dar nu se asociază (nu în înțelegerea mea)
cu scuze pentru ton.