Poezie

Lacrimă

1 min lectură·7 ianuarie 2023

Mediu

La început soarele

Era creat de altcineva.

Apoi a devenit roată, săgeată, corabie, sânge.

După care cerc, plinătate, desăvârșire,

Înalt, adânc, gol, piatră, foc, inimă,

Fereastră, orizont și întreg.

Fără el nu putea fi noapte și întuneric

Cum lumina nu ar fi de nu ar fi ochii

În a căror privire razele curg.

Apoi soarele a devenit început.

Părinte, izvor și cuvânt.

Gând, gândire și cele câte pot fi gândite.

Aripi care se întind nu spre a pluti,

Ci spre a cuprinde căderi

Ce dăruie deveniri.

Coaja, carapacea, epiderma, rana

Unde crapă și dorm sâmburii vieții.

Oul în a cărui linii se sfărâmă ziua

Din bolta de rouă a bolului dimineții.

Stea ce se învârte în jurul pământului

Din mijlocul cerului, din centrul cuvântului.

Picătură lovind fața lacului ca să tulbure

Oglinda unde cerul se privește pe sine.

Cometa despre care îți povesteam

Când ne-am cunoscut și tu nu mă credeai…

După el m-am aruncat întotdeauna orbește.

Din lumina lui umbra noastră

În carne încă ne crește.

Deschide larg ușa să intre,

Te rog, în casă lumina!

001.141

Nincu Mircea. “Lacrimă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14166598/lacrima

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.