Poezie
Plutire
1 min lectură·
Mediu
Cât de bogată este lumea!?
Ah, frumusețea cum o-îndură!
Priviți în cer, în soare... în lună
Cum stele-n sine își adună!
Din munți și văi, câmpii și mări,
Din primăveri înfloritoare
Și veri fierbinți, și toamne lungi
Culori de aur și smaralde
Și ierni lăsate-n deșertare...
Cântări de păsări și arome
Și turla cântecelor sfinte
Ce înfiorară a noastră minte
Cu neimaginate nume...
Și totuși toate acestea par
Doar o clipire a privirii!...
O tresărire, o zvâcnire...
Și-apoi e singurul. Doar noi
Adunat parcă din ferestre...
Dar bogăția lumii cântă!
Și sunt aceia ce adună,
Eternități pline de sfere
Ca-întinse umbre după lună...
O văd! E-între pereți ascunsă,
E-n ape limpezi și-n adâncuri.
E îmbrăcată-n trup și sânge
Pământ al lacrimii ce plânge
Sfâșietor rostit de muguri...
Dar mai presus e-n ea cuvântul
Cel care strânge-n reverii.
E umbra sângelui ce curge
Albastre învieri de struguri.
001007
0