Nicolescu Bogdan

Frecvența cuvintelor mele, Îmi sugrumă mâna ca o mânușă, Croșetată fin cu andrele, Din a florilor de dor cenușă. Grăbiți norii m-acoperă, Să mă cearnă apoi stropi limpeziți, La streașina

Recile ploi monocromatice, Când ochii mei deschiși au rămas, În miez de noapte sălbatice- Bătăi de inimă - bătăi de ceas. Simt cum părul îmi crește, Aud secundele cum se ciocnesc, Sforăind,

Ea e prețul nopților prea lungi, Când risipind așteptări Nimic nu primeam. Dacă ai știi că Nimic aștepți - nimic primești Nu-i tot una, Ai fi ca mine. Stând în cafeanea Și socotind fară

Am aflat sub sâni de seară, Osipitalitatea celor certe, Ce te găsesc la fel de clară, În silueta-ți pe perete. Apoi acele dimineți cu boare, Mirosind a mosc sărutul, Transpirăm încet sub un

Eu asta fac, Eu tac, Mă pierd... Mă micșorează distanța treptat Până dispar. Degeaba regreți Că soarele în orizont M-a înghițit Eu asta fac! Mă pierd... Știai că sunt un călător Și cel

Chiar dacă momentul sărutului, E momentul reminiscenței mele, Să fiu sub gândurile grele, Ce deschid porțile trecutului... Nu te grăbi, e un proces Căruia trebuie să-i clădim, Amândoi o cale de

Eu sub pleoape te presez, Cum jurnalele presează flori, Și-n cuvinte te creez, Să alergăm râzând pe nori. Eu cu ploaia te ating, La pervazuri așteptând, Te-ntrezăresc pășind, Printre gânduri

Uneori, când merg pe stradă, Mă cred cel printre nebunii Orbi ce-au îvățat să vadă, Soarele în abisul furtunii. Atunci când se mai oprește timpul, Obișnuiesc să râd din străfunduri, De

Să nu mă minți când spui \"Te iubesc!\", Deși par sobru,încruntat și mare, La fel de repede mă ofilesc, Ca soarele-n apus sau ca o floare. Mă poți minți cu orice altceva, Poate mă prefac că

Crâncene priviri, Urâte umbrele, Adăpostind amintiri, Femeile cele... Compasul degetelor, Măsoară parcele pe sânii ei, În frecvența unui tenor- Alunecă încet pe polei. Ceaiul de

Ce fel de zi e asta, să nu o poți simți, Când îți dorești atât de tare să o poți atinge, La fel ca orbul speri să te poți minți, Ca pe mâini în râuri lumina-ți se prelinge. E fatal să nu mă

Curând plecam de-acasă, Și eu...și tu nepăsători, Stăteam singuri pe-o terasă, Noi doi și-un vânzator de flori. Te-am întrebat dacă visezi, Când orașu-ți cade sub bărbie, Și mi-ai răspuns că

Crescând din adâncuri, Mă obosește teama Să nu mai cred în gânduri- Și roșul depășește rama. Abstract mă întind, Să caut răspunsuri, Văd stelele murind Pe cer, ca niște fluturi. Nu pot

M-așez pe-o bancă, N-aștept nimic- Decât lumea să treacă Prin fața mea necontenit... Atunci, constat cu ochii-nchiși, Cel mai bun trafic al minții mele În ritmul pașilor conciși Mă-nconjoară

Mă uit la vârful copacilor, Poate mai găsesc rspunsuri, Ce zac pe fundul sacilor, Pline de gânduri tulburi. Cineva-mi tot spune, Ai să rămâi cu versul, Ascuns printre lacune, Îți vei uita și

E toamnă, cu nostalgie și vers, Cu frunze meditând printre noi, Și noi plecând din univers, Să ne căutăm printre ploi. Și te-am găsit a flori de câmp mirosind, Udate de stropi mici

Privind-o fără suflu cum trece, Ochii ei fără scrupule te seacă, De parc-ar vrea și să te înece, Dar...pune-ți pălăria și pleacă. Un poet, gândești, fără muza lui, E un om privat de libertatea

Oricum Montmartre este un bulevard Pe care vorbesc tălpile noastre succint Despre cum inimile noastre ard, Despre cum ele malițios se mint. Cum stau în pat după preludiul serii, E cert că

Nu-mi trebuie timp și spațiu, Să știu că ești aproape, E-aproape un nesațiu, Să te găsesc sub pleoape. --------------------------------- Complicitatea gândurilor mele, Sugrumă încetul

Ai venit în viața mea, Ca o scrisoare cu drag anonimă, Dar eu n-am știu că-n ea, Se-ascunde în nori o zi senină. Tu ai plecat de-odată așa... Ai luat cu tine tot, tot În marea singurătății

Cu luna adorm și arma în mână, Înghețat de dor de casă și-o Ea, Și inima-mi este să fie stăpână, Să uit să mai vorbesc cu vreo stea. Mă trezesc să mai pun aburi încinși, Pe brazi, să se facă

Căutând cu privirea să-mi iei, N-ai avut ce...nu am nimic, Te-ai poticnit în ochii mei, Și-ai scurs totul din ibric. Toată cafeaua ochilor moare, Pe buzele tale și n-am socotit Că dragostea,

De-ar fi salcia-n amurg Ca plânsul tău... M-aș strânge-n jurul ei de dor Aș aduna toți norii Să te simt în urma lor Coborând în gustul ploii Și pe aripile florii Zâmbetul mirositor Cum s-ar

Tristețea-mi lasă un gust dulce, Pasiunea ei se răsfrânge în versuri, Consteland poemul,gându-mi te-aduce, Te-ntinzi ușor pe pagini în rânduri. Ascult \"October song\" să-mi amintesc Prima