Nicolae Popa

Marin,
E un text dens. Îmi place cînd ironia ta reușește să dezgolească mai mult decît aciditatea unei stări de moment. De data asta răzbate ceva autentic și viu, care s-ar putea să reprezinte o \"tehnică a fugii de sine\" prin descoperirea sinelui adevărat:
\"din caiac mi-a rămas doar dâra de sânge
ca o linie peste care nu pot sări
peste care au trecut gloatele\"

Mai vreau asemenea texte de la tine!

Sper să nu fie o încălcare prea gravă de regulament dacă readuc acest poem pe siteul nostru după aproape 3 ani. Atunci l-am șters pentru că nu era o variantă reușită. Între timp se pare că l-am îmbrăcat în veșmântul potrivit și-mi pare normal să-l pun să mă reprezinte pe această pagină.

Șocant. Expresivitate și dezlănțuire imagistică. Dacă ceea ce simt e adevărat - mă mir că încă nu mi s-au răcit mâinile! Dar este la fel de adevărat și faptul că poemul are o reală valoare artistică, ceea ce mă ține în tomeniul literaturii. Atât! \"Vin zorile.\"

Pavel,
Deocamdat mă grabesc să-ți spun că ți-au scăpat două greșeli:
probabil lugubru ai vrut să spui și nu sugubru.
pervazuri, nu pervaze...
De, se mai intampla!

Nuta, Florina, Pavel, Ramona,
Vă mulțumesc pentru trecere prin stările ce au făcut să apară acest poem. Cuvintele voastre m-au făcut să simt un frumos început de săptămână. Mai ales că „Primăvara poeților” continuă! Am ales anume acest text și l-am postat cu acest subtitlu fiindcă mi-am dorit să amintesc o dată în plus că în perioada 4 – 10 martie în Franța și în alte 36 de țări, poeții citesc versuri sub genericul „Le chant des villes”. La Chișinău, de exemplu, poeții se adună azi, la orele 17.00, în cadrul Clubului literar pentru a citi versuri... Pur și simplu, pentru a citi versuri. Așadar, Primăvara poeților continuă!
Felicitări!

... al poemelor tale

Pavel,
Nici nu știu cum să-ți spun. Textele tale arată oarecum neobișnuit pe aici. Urmărite pe foi parcă erau și mai trăsnite. Auzite în lectura autorului auveau în ele ceva cu adevărat autentic. Trebuie să mă obișnuiesc. Mai ales după ce am citit, până să te descopăr, cam tot ce a fost postat azi. Mă bucură comentariile pentru că sunt și pentru că mi se par sincere, astfel încât ai putea să-ți faci deja o concluzie. Ideal ar fi să ne obișnuim noi cu felul de a fi a poemelor tale, dacă tu nu te vei obișnui, cel puțin o vreme, cu felul nostru de a comenta!
Bucuros să te știu în preajmă!
Și să nu uităm că astăzi în Europa a început \"Primăvara poeților!\" Felicitări!

Andrei,
Dacă tot amintești de Tarot, am întors textul și pe-o parte și pe alta să văd cărei cărți de Tarot i s-ar potrivi mai mult. Și se pare că s-ar suprapune cu o carte într-adevăr personificată. Este vorba de „Cartea XII – Spânzuratul” care vine înaintea „Cărții XIII – TOD”, adică Moartea. Ciudățenia e că această carte, a XII-ea, își are sensul ei și întoarsă invers, astfel încât privit cu picioarele în sus cel spânzurat (de picior) arată ca un om normal sprijinit parcă pe-un picior lângă un stâlp. Problema e că în Tarot Cartea Spânzuratului întruchipează lipsa de putere în fața morții, sugerând că atâta timp cât nu vom privi lucrurile în față, prefăcându-ne că nu le vedem, vom rămâne în poziția Spânzuratului. Citit de jos în sus, dacă tot vorbești de Tarot, textul sfârșește cu începutul:
„Reflexia concavității e cel puțin ciudată.”
Mulțumim pentru plăcerea de-a ne vedea din mai multe perspective.

Miriam,
Este un text atât de viu, încât îmi vine să spun că se impune cu violență - așa, de dragul contextului! Mulțumesc pentru acest efort al tău de a ne mai scoate din desișul vegetației luxuriante a poeziei, dintre himerele ei, atât de inofensive totuși. M-ai făcut foarte curios față de romanul lui Golding \"Împăratul muștelor\". A apărut și în traducere românească? La care editură?

O zi fără violență în continuare!

Ii,
Poemele tale au calitatea de a nu se lăsa interpretate ușor. La fel cum ai alerga să atingi orizontul, dincolo de orizontul spre care alergi ivindu-se mereu alt orizont, și dincolo de imaginea pe care crezi că ai pătruns-o în poemul tău îți apare o altă imagine care te provoacă să o pătrunzi ș.a.m.d. De data asta, după orizontul parabolei cu Pavlov, aduci în fața mea un alt orizont, care mi se pare și mai ispititor, simțind că mi se umezește cerul gurii (numai câinii lui Pavlov ar putea să mă înțeleagă), pentru că

„șapte elice lucrează încă la mărunțirea acestui cub
i n i m a m e a”

„în curând voi amenința cu o pastă erectă
lipsa ta de păcat”

„îți sincronizez absența cu anestezia barosului
pe care-l mânuiesc mușchiuloșii mei amici
vârcolacii”

„tot ceea ce sunt trebuie să se întâmple”

Deși trec f.rar pe sub textele tale cu comm-uri, să știi că cititorul fidel pe care îl ai aici în persoana mea face ce face și, pretențios și mofturos mai tot timpul, în cele din urmă nu poate să nu-ți pună cam toate textele în mapa lui specială „Poem de colecție”

Un cât mai frumos ajun de duminică în continuare!

Radu,
Acum parcă mă simt mai ușurat. N-am făcut decât să-mi împărtășesc niște gânduri care se tot țineau de mine. Firește, nu insist... Mai vedem noi ce facem, când ne vom întâlnim împreună în UE!

PS. Dacă am înțeles bine, mi-ai trimis o carte. Încă nu a ajuns. Deși... Dacă ai trimis-o pe adresa care ți-am dat-o, acolo, din fericire, cărțile nu prea stau multă vreme în plic... Cu atât mai mult cu cât specialistul case în dramaturgie e altcineva și o fi crezut că... În fine, vor revinei cu o precizare!

La Chișinău poți urmări practic toate filmele americane, franceze, italiene ș-a.m.d. dublate de vocile actorilor în limbile rusă și ucraineană, urmărind pe ecran jocul actoricesc și nu literele... Cele două posturi de televiziune de la București (TVR și Pro TV) pe care le urmărim dau toate filmele străine în exclusivitate cu subtitre. Să-i spui unui rus sau unui ucrainean că ar putea urmări filmele străine altfel decât în ucraineană sau rusă, te-ar crede nebun. De câțiva ani TV Moldova 1, la Chișinău, pune pe post telenovele traduse în limba română de actori și multă lume aleargă acasă să le prindă după serviciu. Din informația pe care o dețin, nici o țară ex-sovietică nu-și neglijează limba națională într-un asemenea hal încât să-și permită să-i pună pe cetățenii săi să o citească pe ecran și nu să o audă. Se zice că înafară de Vietnam mai sunt doar câteva țări care își țin spectatorii cu ochii la subsolul ecranului. A, vechea poveste că, vezi bine, spectatorul trebuie să audă neapărat vocea vedetei cutare în original, e o chestie pentru snobi. Acestea țin plăcerile unor cinefilii învederați precum și a fanilor înrăiți, dintre care poți întâlni și Rusia și în Ucraina cu sutele de mii. Există de asemenea subtitrări pentru festivalurile de filme sau pur și simplu pentru curiozitatea impusă de unele studiouri. Dar cum să admiți așa ceva la scară națională? Cum e posibil să auzi limba română doar din tele-reportaje, dezbateri, din foarte rarele filme românești sau din și mai rarele spectacole transmise la televizor?
Să ne auzim numai de bine!
Departamentul MPSE

Categoric nu sunt de acord să pui un poem atât de bine pliat pe rană, pe sentiment, scris impecabil în dulcele stil clasic, la rubrica Ghicitoare. Ai putea cel mult să-l intitulezi „Ghicitoare”, dacă tot vrei să ne pui la rumegat supoziții, decât să dai în bobi cu poemul prin ghicitoare. Și nici subtitlul/întrebare nu te face curios. Dar lectura e cât se poate de relaxantă. Strofa care îmi place cel mai mult e aceasta:

Pa-pa. Pantofi, cercei, veniți la mine!
Iubite ruj, mi-i dor de-al tău sărut,
Ah, ciorăpel, ce dulce intru-n tine...
Da-da! Se pare-n... ușă au bătut.

În ultimul vers aș înlocui „fior” cu „ușor”. Apropo, îmi place această descătușare cu adieri de ironie și umor fin care lasă o amprentă specifică – amprenta Radmila Popovici.

Simona,
Părerea mea: în acest text există o zonă poetică trăită cu suficientă tensiune și imaginație ca să poată fi numită poem:

\"Din nimfa cu picior de marmura a ramas doar soclul,
Din splendida fantana mai iese cate-un ciob razlet
Iar in gradina salbaticita au venit creaturi veninoase.
Iedera a otravit batranul copac al vitii.
Panza de paianjen a devenit demult emblema.\"

O zi bună în continuare!

Claudia,
Textul tău are calitatea de a fermeca prin originalitatea descrierii acestui joc de culori care te ține la limita dintre a fi și, eventual, a nu mai fi la o banală intersecție. Enigmaticul “Om negru” – obsesia lui Esenin – care nu mai vine, este în chip paradoxal destul de prezent între roșu-verde-galben (deci și între cei trei bărbați roșii-verzi-galbeni) mai ales că orice pas neatent făcut împotiva disciplinei impuse de cele trei culori ar putea face să te trezești în brațele lui. Ehe, uite până unde mă poate duce gândul trecând printre culorile poemului tău! Îți mulțumesc! Este poemul cu care încep această zi. Și urmează să alerg cu treburi prin oraș, să trec pe sub atâtea semafoare.... O zi bună și ție!

Adina Ioana,
Acest text mi se pare interesant prin antinomiile care le propune. În acest sins, ținta fiind clară, ar trebui să mergi cât mai direct spre ea - adică, poate era mai bine să nu pierzi timpul cu bagadelizările din strofa a doua. Așadar:
de mâine voi mânca margarete
petală cu petală
o petală o voi mânca iubind
o petală o voi mânca fără să iubesc


de mâine voi mânca cactuși
ac cu ac
fiecare ac pentru câte un păcat
fiecare înghițitură mă va ierta...

Sigur, e doar o părere la o anumită oră de noapte.

Sigur, aceste trei versuri din final face poemul:
Voiai să dormi
Să închizi pleoapele și să vezi
Nimicul.

Să te naști din nimic, dintr-un nimic embrionar de fapt, și să-ți dorești să vezi Nimicul.

Iar între timp:
- “Taie-l! Taie-l!”- demonul a întins o foarfecă uriașă\"

De regulă, textele te genul ăstuia se cuvine să aibă nu titlu mai paradoxal care să răstoarne, un titlu cheie. \"Fetus\" e prea direct. Mai nimerit ar fo fost, să zicem, \"o foarfecă uriașă\". Oricum, plăcerea lecturii e de partea mea.

Totuși, numai diacriticile ar putea să mă lămurească și pe mine ce trebuie să înțeleg de aici
\"da jos si masca de pe fata\"
da jos si masca de pe fată?
sau
da jos si masca de pe fața?

pentru că nimic nu-i exclus aici unde se deschide și se închide o ușă.

Am impresia că nu obișnuiești să crezi în ceea ce faci/scrii. O mai maire atenție la sensul cuvintelor, dar și al sintagmelor utilizate, te-ar ajuta să te apropii totuși de poezie, cum ai făcut-o aici:

\"și ce-am citit
nu e nici foc nici pară
poate doar mǎlǎeș în cǎlcǎieș
ce trage de sub mine nețesutul preș
să-mi ducă fruntea în țărână\"

Maria,
Un poem deosebit. Este, fără exagerări, un text antologic. Cred însă că puterea mesajului și gravitatea emoțională a discursului ar trebui să te facă să cedezi în fața impulsului din start de a fi, hai să zic așa, un pic teribilistă. Nu e momentul, zic eu. Poate că m-ar fi plăcut mai mult un început la fel de simplu și adevărat până în profunzimi cum e întregul poem, adresându-te mai puțin literaturizat, adică:
Doamne, cred că tu ești bărbatul cu porumbei...

Oricum, bucuria mea de a citi un poem deosebit rămâne aceeași! Felicitări!