Nicolae Popa

Mircea,
Nimic nu se șterge acolo unde se vrea, mai întâi, înțeles!
Bografismul, uneori, e și biografie!

Întâmplarea face să ne aflam trei barbați la această oră în biroul unde citim com-ul tău. Crede-mă, toți suntem cu ochii în lacrimi!
Te îmbrățișăm!

Tata citește ziarul pe
http://www.poezie.ro/index.php/author/0006051/index.html

asta vara

Foto: Nicolae Răileanu,
astă vară, 2006

Îți multumesc pentru trecere, pentru ganduri bune si pentru remarca despre tați... Intr-adevar e o zi buna ei/noi. Dar te rog sa-mi explici cum se pune, totusi, o poza la comentarii. De fapt, descopăr că uite, nu siu nici cum se transmite un mesaj prin OffTOPIC! Am o fotografie cu tata chiar pe monitor si cred ca s-ar potrivi bine aici. Ar fi extraordinar sa pot face se vadă aici, pe siteul nostru. Te rog sa-mi explici cum se posteaza o fotografie la comentariu sau chiar la text. Sărbători fericite.

Uln, Viorel Silviu, Amalia, Mircea, Pavel,
Sunt foarte fericit dacă mi-a reușit cât de cât să Vă fac să-l vedeți pe tata. Am impresia că astfel l-am văzit și eu pe tatăl fiecăruia din voi. Am impresia că toți intelectualii veniți din sat au un tată comun - un tată cititor de ziare.

Constantin, Uln,
Firește că s-a pus deja această problema a lui \"să ploaie\" sau \"să plouă\" încă din clipa când s-a dat startul acestui text (observația venind din partea unui foarte subtil și important poet, Constantin Abăluță). Acim, la re-startare, pot doar să precizez că la noi în sat, unde sper să-l cheme finu-meu de peste o casă pe tată-meu să-i arate cum e cu Inter-netul și ce ispravă a mai făcut fecioru-său, nu se spune decât \"să ploaie\". \"Să plouă\" acolo sună oarecum literaturizat. Însă, din moment ce Siteul nostu și Internetul nu a fost gândit doar pentru cei de la Buda, voi face, totuși, această schimbare: dacă-i să ploaie, atunci să plouă cu adevărat, ca să înțeleagă toată lumea că plouă de la tata.

Adela,
Poemul acoperă o zonă sentimentală destul de incertă și cu atât mai plină de neliniști - \"la ora de vârf a știrilor de scandal când revii acasă\". Un tramvai alunecă spre asfințit în timp ce - superbă virtuozitate de a spune cu tot calmul lucruri explozive: \"Aduci pe tălpi zgura străzilor și mirosul vieților străine\". În general nici un rând nu păcătuiește prin a nu spune nimic. Poate și dat fiiund faptul că \"citești doar ziarul de ieri\" și totul se știe. Între ironia amară și calmul unei țigări producătoare de mărturisiri la limita indiscreției eroul liric îți sugerează să reții \"doar conturul pentru că seamănă cu o sticlă de bere\".

însă
\"Îl vei uita acolo până când, revenit din partea opusă a zilei, vei avea petale pe tălpi și confetti pe umeri.
\"Îl vei uita acolo până când, revenit din partea opusă a zilei, vei avea petale pe tălpi și confetti pe umeri.\"

O stranie circulație prin adâncurile uitării de sine când nimic nu poate fi uitat. Genul acesta de expresivitate aduce prospețime și un anumit calm al meditației poetice, de care, să recunoaștem, am cam uitat că există, că pate să existe în general. Acest text mi-a plăcut și la a patra lectură. Mai ales că finalul este, cu atât mai mult, unul devorator din punctul de vedere al unei povești cu \"mustiri subversive\" ce nu te lasă să treci indiferent ca pe lângă un text oarecare:

\"Vei dori să întorci șansa așa cum se întoarce o haină din superstiție, sau o pagină, și totuși zarurile mint și mai puțin atunci când cad în mlaștini.\"

Și chiar nu este un text oarecare. Drept care - stea!

Maria,
Afară s-a întunecat. Te citesc. Deranjează din start \"pielea îi pare mai bine lipită de oase.\" Poate \"mai curând lipită de oase\".

Emoționant și în profunzime spus aici:
\"Se îmbrăca întotdeauna cu meticulozitate ca și cum s-ar fi așteptat să moară.\"

în rândul 5 de jos nu cuva e vorba de \"Eram așa de frumoși...\"?

Ce atmosferă bizară și destul de tentantă pentru un cititor atras de bizararii precum mă știu, numai că ceva deranjază în construcția frazelor... Oricum, abia am început sa te citesc. Ne mai vdedem pe aici, în măsura în care ne va piermite vizibilitatea scrisului!

Un element nou în scrisul tău: violența. Mai exact, un gen de violență care te ajută să nu te plictisești. Nota ușor umoristică de salvează de ridicol. În special mi se par lamentabile lacrimile, chiar și cu precizarea că sunt așa cum sunt \"să-mi curgă / lacrimi stupide pe obraz.\" Punct după \"momentul\". Pentru o logică mai firească a celor descrise, mai normal ar fi să începi așa: \"Îmi trag un glonte în cap ș.a.m.d.\"

Irina,
Un text ciudat, ca să nu zic neobișnuit. Viziuni care se răstoarnă în aceeași clipă când le și surprinzi.

Ceva deranjează doar în:
\"La oricare bătaie a ceasului,
În picioare.\"
Probabil \"oricare bătaie\" nu prea sună...

În fine, mai departe \"jocul persoanei\" e superb.

Început ademenitor:
\"Culeg florile mate ale toamnei cu mâna primăverii\";

bine plasat în zonele nevăzutului palpabiș și acest rând:
\"În freamătul întunecat al frunzelor înveninate...\"

dar vezi tu cum e când aduni de-un poem... Îl poți aduna și din două-trei imagini... Prea-multul deranjează, nu însă și prea-concentratul...

Crede-mă, e atât de greu să nu plângi:

\"urmărind toate mișcările noastre
căutându-și discret cutia cu uneltele de pescuit
cu toate radiourile desfăcute și cu patul camerei
în care ei dormeau și-n care atât de misterios și ciudat
ne-au inventat pe noi\"

Am citit, totuși, destul de atent până la capăt. Ai cam umezit câte ceva pe aici.
Rândul șapte de jos \"măslinie\", deși...
Tata a venit acasă!

Paul,
Cred că aici se întâmplă ceea ce, precum ar zice un ieșean cu titlu de Mare Magistru precum a fost Mihai Ursachi, ar putea însemna dezbaterea dinților poezii (mă rog, ai celor de lapte):
\"cum o femeie cu buzele rujate
caută culoarea sângelui în pruncii ei\"
Aici chiar că e simțire poetică de pe la Copou la vale, sau nu mai știu cum se plasează acum Pogorul față de pogorârea celor dinspre teiul încătușat în ciment și rugină.

Pur și simplu

O descriere f.convingătoare:

\"Malul râului. Dora e așezată pe o piatră și se uită la apa tulbure. Se aude zgomotul apei învolburate. În spate vedem o pădurice de sălcii. Se aude cineva pășind repede pestre crengi, venind în grabă. Din pădurice iese Emi, în trening, care se apropie și o apucă pe Dora de umeri.\"

Aduce a proză veritabilă.

Chiar nu înțeleg de ce trebuia să bagi \"Ura\"
dacă și pe noi ne interesa jaqueline, că doar suntem în Literatură. Și chiar într-o literatură de calitate. Mai trec, sigur că da, pe aici, după ce se destramă \"Ura\"...

Asta e!
Aici se ascunde poemul din poem.
\"oamenii cu nervii intinși la maxim
se deplasau unii printre alții
nebănuind că ceilalți ar fi vii\"

Ceva deosebit în aceste trei rânduri.

Și dacă nci poimâine nu vei fi în stare să te dezici de acest vers:
\"Mi-e pur și simplu silă de aceeași clipă\"
ce ne facem noi cu lectura actualității de alaltăieri?

De fapt, am putea să ne retragem în aceste rânduri:
\"murmurăm tăcerile
vorbim în clipe
peste clipe
peste tot
cu jale
cu tot.\"

Ioana,
Vreau să-ți spun ceva.
Este pentru prima dată când un text de-al meu publicat inițial cu kirilice este apreciat de cineva care citește de regulă cu literele veșmântului nostru latin.

E cu atât mai deosebit acest, nu știu cum să-i zic, meoment, dacă ținem cont că azi e 13 decembrie și noi îl citeam pe atunci cum putem pe sub saltele pe la cămin, cine avea cămin, pe Nichita Stănescu, cam așa cum îl citesc acum la Chișinău tineriii poeți pe... Asta e! Datorită, inclusiv site-ului poezie ro, tinerii de la Chișinău citesc tot ce e de citit românește...
Această steluță mă onorează în mod deosebit.

Ion,
Firește, ți-am citit toate textele. Pun însă un simn aici, pe ultimul, pentru că chiar mi-a plăcut această secvență:
\"dar arde-n mine-un foc peren
iar dorul mi se face tren\"
care imediat cade ireversibil în Mircea Dinescu. Dar mai mine în Dinescu decât în nimeni.

Cu tot respectul!