Nicolae Popa

...chiar așa, dintr-o dată, busna\"în sufletul ei pe ușa din spate\"? Și-apoi de ce \"neîmplinirile\" ei?


\"Femeie, femeie…geaba am dat ocol lumii prin tine
Bătătorindu-ți sufletul cărare peste cărare
Dacă nu am știut cum să te găsesc...\"

Deci, asta era! Îți spun eu cum: tre să te apropii pe din față, da?!

Cea mai reușită secvență cred că e aceasta:
\"Eu te-am alintat cu poeme rupte din nopțile mele albe
Și cu ferestre larg deschise…smulse din ziduri și gratii
Până dincolo de caligrafia trupului\"

E un poem aparte, unul de dor și de alint...

Ioana,
Poemul acesta ascunde o taină pe care abia dacă o intuiesc. S-ar putea să fie o chestie de întinerire prin îmbătrînire. Emoționantă răceală aici:
„Cu lumânarea aprinsă moșneag
Ai închis povestea pe ambele părți cu ochii”

„Nu ai cum să refuzi o porție de viață
Din ea ies rând pe rând viespile pe care le-ai crescut”

„Degetele subțiri și prelungi ale poveștii îmi ating părul
Pe frunte se țese altă filă”

Îmi simt sufletul oarecum amanetat... Ah, dar 2000 de ani e prea de tot.

Mă întreb dacă nu cumva textul are mai multă profunzime fără ultimul vers.
A, dar „nu bag mâna în foc...”

Radmila,
ce-mi rămîne să mai fac dacă-i leacu-în vîrf de ac?
mă desfac, mă tot desfac - fir de ață - și mă bag
în urechea ce mi-i drag, trec prin ac și mă prefac
într-o haină de șiac
bună pentru îmbrăcat,
bună pentru dezbrăcat pe-un mal de lac revărsat,
numai bun de înecat.

Mulțumesc pentru această minimă șansă de a mă simți cît de cît inspirat. Pentru mine inspirația contează enorm!

Am revenit, fiindcă la o nouă lectură mi s-a părut în plus \"viclean\". S-ar putea să fie doar o impresie de moment, însă n-am putut să nu ți-o spun. Oricum deranjează ceva în:
\"Zâmbind din tot trupul
Viclean\"

Multă inspirație și unor în continuare!

...mănîncă ciocolată. Sper să fiu eu acela, împărțind-o, firește, cu Amalia, al cărei comentariu e foate convingător.
Victor, mulțam!

... cred eu:
\"...de gând,\"
\"...de înger.\"
\"...și stearpă,\"

În rest - poezie de, cum se spune astăzi, super calitate:

\"Greu este Doamne atunci când îmi pleacă inima în vacanță,
Când se îmbracă în alta și în alta
Probându-le pe toate ca pe niște țoale de gală
Sau când, Doamne când zace inutilă
După gratiile coastelor Evei,
Greu este atunci când îmi pleacă inima în vacanță.\"

Ai toată admirația cititorului care sunt!

Vasile,
Și poemul acesta mă mă pune în vînt pe dig prin:

iar timpul mi se scurge prin creier
ca apa de munte prin peșteri..

pot încă modifica
pot încă spera
pot încă iubi
pot încă ucide.

Cel puțin la fel ca acum mă vreau și mâine.

Dar pune-l la loc pe cel șters: \"Astăzi mă simt mai bine trist\"
Te rog!

Un poem de zile mari, cum se zice, cu secvențe superbe:

\"am schimbat multe case
le-am pus perdele
să le feresc de ochi
curioși
le-am vopsit în culori
potrivite
le-am mânjit pereții
cu viață...\"

dar și cu anumite prăbușiri:
\"lumea iubește la mine
o față
poate sunt falsă până la urmă\"

Oricum, felicitări. Cu siguranță, voi mai citi încă odată acest poem care nu-i de-o singură folosință.

Diana,
Aprecieri mai ales pentru această secvență:

\"pe banca prăfuită
și mult prea înclinată
ca o femeie beată,
caut un semn lăsat
odinioară când
priveam printre ramuri...\"

Bună ideea de a căuta sub vopseaua băncilor pe care am stat altă dată semnele nostre, vre-o literă sau vre-o încrestătură de inimă.

dan,
Originalitatea acestui text se ascunde, vorba vine, în cercul primei strofe. Cred că mai mult nu e nevoie de nimic. Un cerc perfect. Un poem în sine:
\"Am reușit să mă ascund.
Fuga în Cerc devenise atât de plictisitoare
încât m-am gândit
că însuși Cercul
ascundea undeva un colț
de care
îi este rușine\"

Mai departe ideea se diluiază și parcă nu mai rămîne nimic din revelația de mai înainte.
Sigur, e doar o părere!

mădălina,
Aprecieri și mulțumiri pentru seriozitatea lecturilor tale. În fiecare text mai e loc pentru mai bine. Ești mereu binevenită pe aici.

Ela,
Mă simt onorat de aprecierea ta. Mulțumiri pentru „logosul triumfă”. O observație care contează mult pentru mine. Și asta pentru că Motto-ul scrisului meu rămîne în continuare „Puterea cuvîntului! O toamnă cu multă inspirație!

Aurelia,
Dacă și în jurul unei bălți putem simți o „larghețe a spațiilor”, înseamnă că nu e totul pierdut!

Amalia,
Oglindiri reciproce! Fie și printre stele căzătoare...

Ligia,
Și dacă tu ai devenit \"puțin mai vorbăreață\", mie nu-mi rămîne decît să amuțesc puțin în fața plăcutelor cuvinte ce le aud de la tine. Cu siguranță există și rău de laudă, nu?Îți mulțumesc.

Răspund atît de tîrziu la commul tău deoarece am tot sperat, ghidat de sugestia ta, să-mi iasă din acest text o proză scurtă pe care s-o postez aici așa, ca experiment. Însă nu am fost suficient de inspirat în ultimele zile. Poezia îmi pare mai convingătoare. M-am gîndit totodată la un proiect de creație în acest sens. Adică, să scriu poeme cu subiect, făcînd-o pe naratorul într-un cadru pe cît posibil poetic. Ar fi, poate, inversul a ceea ce faci tu uneori, cînd lași poezia să se propage în proze f.scurte.
Mă supără și pe mine acel „Nnici”, însă în cazul unei corectări aș pierde și această steluță roșie, cum am mai pierdut și atîtea altele de-a lungul timpului în urma unor asemenea intervenții. Aștept ca steluța să mai atragă ceva cititori și pe urmă voi face să dispară „nnici”-ul, deci și steluța!
Mulțam!

E al naibii de plăcut să stăm așa împreună, să scrim, să citim și să comentăm poezii!Ce-i mai trebuie unui om la început de toamnă să se simtă fericit!
Multă inspirație tururor!

Petruț,
Un transfer de prietenie prin lectură reciprocă!

Amalia,
Stau și mă gîndesc la „pragul de toamnă”! A naibii cît de ușor se trece peste el...

Daniela,
Serios? „direct în inimă”? Știam eu că sunt un țintaș bun, dar nici chiar așa – să nimeresc chiar în inima Danielei. Mulțumesc pentru sensibilitate.

VALERIU,
În primul caz am pus un pansament și nu mai sîngerează. În cazul lui „Nnici” mi-am dorit s-o fac pe bîlbîitul. Înțeleg că nu mi-a reușit. Voi reveni la normal pe hîrtie. Mulțumesc pentru o lectură atît de atentă.

Ramona Mariana,
„...perfect clar”: ne vom tot citi. Mulțam!

Tama,
M-ai „discriminat”, „descriminînîndu-mă”. Niciodată punctul pe i nu a fost pus mai la locul lui, adică în locul lui e! O toamnă cu viză cît mai fără coadă posibil!

Aurelia,
Commul tău mă readuce la realitate. Într-adevăr, acul meu s-ar putea să-ți pună în pericol tălpile... Va trebui să fii tot mai atentă pe unde calci! Felicitări pentru nou-nouțul volum de poezii, apărut la o Editură de prestigiu, Cartier, avîndu-l drept „lector” pe un mare poet – Em. Galaicu-Păun, în condiții grafice sobre, deci la nivel european, cu un titlu de invidiat: „Pansamente”. Felicitări!

\"fiii lor aveau urechi lungi de iepure la carnaval
fiicele lor purtau costume de vată și coroane mortuare
în jurul trupului\"

\"felcerița cu mască albă pe față
a ațipit o clipă în rochia transparentă și a văzut
o inimă tristă în depărtare\"

Ce toamnă răcoroasă, dragii mei codreni!...
Farfurii cu două...

Tama,
Mă simt de-a dreptul descriminat la frontiera UE. Am de gînd să devin și eu cineva care se va înscrie în tagma buneilor. Oare guvernul actual de la Chișinău va fi în stare să declare o anumită zi ca fiind a noastră? Dacă da - cum se va numi? Ziua Buniceiilor, Ziua Bunicușilor, Ziua Bunilor, Ziua Buneloșilor și de cîte diminutive vor mai avea nevoie ca să ne recunoască, pur și simplu, statutul de bunei, cînd o fi și-o fi!...
În fond, credeam că glumești cu \"Ziua Bunicuțelor\" dar am citit http://www.azi.md/news?ID=45897 și-am descoperit că e pe bune (&bunicuțe)...
O seară cît mai calmă în continuare!

Tama,
Bună ideea ta de-a mă expune cu acest poem în fața tuturor bunicilor din republică, numai că ziua respectivă, după cum mă anunți, se numește Ziua Bunicuței. Or, asta îmi amintește de bunicuța care purta ochelarii bunicii și se prefăcea că doarme în patul bunicii dar era bunicuță și, de fapt, era lup! Nu, zău că nu m-ar prinde rolul de Scufiță Roșie, mai ales după atîtea și-atîtea decenii de cînd cunoaștem BASMUL.
Mînțămăsc pentu ideea de sacrificiu!

Petre,
Reușești să mă convingi că merită să tot trăiesc scriind.
Mulțam.

Diana,
Palmele noastre lipite întru „bucurie și odihnă” vor spulbera orice fărîmă de gol dintre ele. Mi-a plăcut f. mult sintagma „frumusețea tristeții”. O toamnă cît mai aurită în continuare!

Davide,
Plecăciuni pentru: „Am fost ceea ce nu am știut, suntem ceea ce alegem și putem fi...” Mă simt extrem de onorat să citesc această mărturisire în dreptul textului meu. Rezistență în amintiri!

Doina,
Am postat acest poem aici din fugă, gîndindu-l în troleu, cu gînd că a doua zi dimineață trebuie să merg la cules de struguri \"lăcrimoși de chihlimbarii\". Acum am revenit șa Chișinău, tocmai de visavi de Fălciu, visavi de Berezeni, visavi de frontiera UE... Căruța cu struguri (volumul dintre loitre) e deja între doagele care pun la cale la rîndul lor viitoarele nebunii. Deschid Inter-Netul în căutarea acului bunicii și-l găsesc înstelat cu roșu, de parcă ar scoate sînge din buricele degetelor. M-ai dat gata cu ideea că acul a rămas să ruginească în inima bunicii. E semn că poemul gîndește. Or, așa-s toamnele pi la noi prin podgorii, prin Moldova, mai rujinești cîti șeva - fie în vii, fie în piept, fie în poeme. Îți mînțămăsc!