Poezie
Pipăitul
1 min lectură·
Mediu
Pe restul acela nu bag mâna în foc că nu o să-l cauți
Cu lumânarea aprinsă moșneag
Ai închis povestea pe ambele părți cu ochii
Mi-a șoptit că te va bântui dincolo
Nu ai cum să refuzi o porție de viață
Din ea ies rând pe rând viespile pe care le-ai crescut
Povestea spune că ți-au amanetat sufletul pentru vreo 2000 de ani
De asta nu ai culoare
Cineva îmi adulmecă ochii
Degetele subțiri și prelungi ale poveștii îmi ating părul
Pe frunte se țese altă filă
Curioasă povestea mă întreabă cine sunt.
012.512
0
Poemul acesta ascunde o taină pe care abia dacă o intuiesc. S-ar putea să fie o chestie de întinerire prin îmbătrînire. Emoționantă răceală aici:
„Cu lumânarea aprinsă moșneag
Ai închis povestea pe ambele părți cu ochii”
„Nu ai cum să refuzi o porție de viață
Din ea ies rând pe rând viespile pe care le-ai crescut”
„Degetele subțiri și prelungi ale poveștii îmi ating părul
Pe frunte se țese altă filă”
Îmi simt sufletul oarecum amanetat... Ah, dar 2000 de ani e prea de tot.
Mă întreb dacă nu cumva textul are mai multă profunzime fără ultimul vers.
A, dar „nu bag mâna în foc...”