Nicolae Popa

dLE Dan Norea,
cred că e pentru a doua oară cînd descopăr pe ite-ul nostru un sonet atrît de perfect încît poate fi citit și de jos în sus. Cine nu crede, să-l citească de jos în sus:

E clar c-a provocat un dezacord.
Un numeral prea mare și… în fine…
Dar mi-a cerut așa, fără rușine,

Și aș fi acceptat, căci sunt un lord,
Să procedăm la schimburi de cuvinte
Ea mi-a propus -copilă fără minte-

Iară mai jos i-am pus... i-am pus un verb.
La mijloc pre-poziții, mai lascive,
Pe sâni i-am pus un adjectiv – superb,
I-am pus pe umeri două substantive,

Și-atunci am îmbrăcat-o în cuvinte.
Ce tremurând mi se plângea “Mi-e frig”.
Umbla o fată goală și fierbinte
Pe-o plajă mai pustie, lângă dig,

STEA

stea!

Stea!

Chiar așa! Chiar asta răscolesc eu cu unghiile și cu buricile cele mai sensibile ale degetelor mele cînd îți citesc poezia! Mortarule! Oricum, prioritata ta e că nu lași să-ți spele ploile conținutul!

\"mâinilor colțuroase mănuși
ochilor mei schele înalte
frigul zidit între uși\"

O asemenea \"depărtare de casă\" (în casă) și-ar dori-o orice pribeag întru ale poeziei!

Aprecieri!

Cel puțin pînă la
\"a închis ochii, spuma i se scurgea printre dinții îngălbeniți.\"
mi-a plăcut pînă la limita delirului.
Pe urmă delirul mi-a mai scăzut:

\"-du-te și cumpără-ți o periuță de dinți.
a plecat fluierând. pe scară s-a întâlnit cu mumia de la 2, o puștoiacă de 17 ani.
-hai să jucăm șotron.
am ieșit pe terasă.\"

După care m-am simțit schelet în respectiva mumie:

\"și se duce la bucătărie să bea apă. atunci fug repede după ea. degeaba, sticla de apă e la locul ei, televizorul merge cu sonorul închis, nimeni.\"

Dacă îți plac asemenea distracții, nu ai decît: voi mai apărea pe aici pe la tine!

Cu, deja, prietenie - nic pop

Nu prea am timp acum pentru un comentariu mai detaliat, însă țin să fiu primul care spune că acesta este un poem de zile mari. Citez la o primă impresie:

\"Vâslă a niciunei corăbii părăsită în iarbă!
Așa mă descrie umbra pe valuri.\"

\"Umblu cu mâinile la vedere și norii mă urmăresc
Asemenea puilor de rădașcă, grei de omături.\"

\"Sunt flămând și mâinile îmi sunt goale
Iar marea e o conservă desfăcută din care sar peștii.

Rod cai adormiți din cocoașa cămilei
În aerul pulverizat cu metehnele nopții.\"

Ești, bănuiesc, într-o formă bună! Sper să nu ți-o strice sărbătorile de iarnă. Asta așa, în glumă!
Aprecieri!

Ciudată traversare cu Tu:
\"tu să-mi intersectezi degetele\"

\"și să te bucuri
este ultima oară
când voi mai muri.\"

Bre Radun, de unde te-ai luat? Eși un poet pe care va trebui să-l tot urmăresc!

Ela,
Poezia e drog (iartă-mi banalitatea), te ademenește cu păduri de cristal, îți insuflă curajul de a te expune cu toate pădurile tale de cristal murdare pe ici, pe colo de jegul străzilor pe care treci zi de zi, te bagă în trafic, te mulge de toată imaginația, îți spune că te duce să te plimbe cu „norii lungi pe șesuri”, te face să-ți scoți capul din tren ca să te bată vîntul, dar de fapt trebuie să inhalezi tot rahatul care se scurge pe șine din toate treburile: poezia te îndeamnă să iubești, te obiligă să iubești cît mai mult și asta doar ca să poți trece prin cele mai mari dezamăgiri, să te lase singur cu fundul pe gheață, pomenindu-te fără prieteni, rude, colegi, bani și, cu atît mai mult, glorie, ca abia de acum înainte să te trezești la viață și să începi/re-începi a scrie, dar împotriva poeziei…

Textul tău este, de fapt, o confesiune de credință. Una ieșită din comun. Mai mult decît atît, este confesiunea de credință a cuiva care e zilnic printre poeme, poeți, mentalități și viziuni poetice, a cuiva care mai e și un comentator cu valențe reale de critic literar, toate astea înghesuindu-se pe un site amplu, cel mai amplu dintre toate… Bine, mă opresc aici!
Stea!

Cineva care scrie versuri atît de vii despre sinucidere, din fericire, e pedepsit să trăiască. Radun, o spun pentru prima dată în scris: cîndva cînd am vrut și eu, de cat oți oamenii, să mă omor m-a salvat hîrtia pe care scrisesem cuvîntul de adio. Totul era atît de captivant scris încît mi-am dorit să mai trăiesc și să mai scriu! Și uite că chiar asta fac!

Felicitări pentru poem!

Gabriela Marieta,
Îți mulțumesc. Uite că a trecut și 6 decembrie, eu însă am descoperit abia acum comentariul tău! Să știi că e un poem la care țin f.m., tocmai de aceea pun un preț foarte mare pe comentariul tău. Poate că fiecare din noi ar trebui să fie obligat să să încerce, măcar să încerce, să imortalizeze numele sfîntului său. Asta e tot ce am putut face eu.

Multă inspirației!

...de val de mare nu pot plictisi niciodată. Ce plăcere e să te relaxezi într-un ritm de romanță, să redescoperi că poezia e și muzică:

\"Alte lumi o încîntă, alte valuri o plac...
Și, decît să-mi plîng dorul, e mai bine să tac!

Taci, tăcere... vreo-dată, contopită cu marea,
Îi vei pune tu voaluri mult mai dulci decît sarea...\"

Mulțumesc, Ioan, pentru această plăcere lecturii! Tocmai asurzisem de absența melodiilor... Acum parcă aud mai bine!

Vasile,
Meniul zilnic este precum este
pînă-l soarbe noaptea cea tîrzie
cînd nu se mai aud deloc proteste:
rahatul e biat-mort de poezie!

Gabriela Marieta,

Din celălalt poem aș alege dublele palme din care sorbești ceea ce aduni prin suferință, din acesta aleg dubla horă a cifrei opt, care nu-i decît infinitul... În acest caz nici dinții în care te cheamă tîrziul nu mai sunt o prea mare primejdie.
Aprecieri!

...a unor stări de neconceput pentru cine nu e autorul acestei pozii. Totul e atît de convingător! De fapt, totul invită la coparticipare. O fi și aceasta una din funcțiile ale poeziei, funcția de a mă face să fiu tu, de a ne face pe noi să fim voi, iar voi să fiți măcar din cînd în cînd noi
\"mereu ai avut talentul ăsta
să mă vezi mai jos de talie
acolo unde
mă injectez prin mii de ace
în venele subterane ale lumilor tale
suprapopulate
de cerșetori moi și zemoși\"

Multă inspirație și multe bucurii de sărbători!

\"doar cozile de la frecarea cu aerul ard cu flacără parcă sunt lumânări
ciorii vopsite nimerite-n drapel îi curge dintr-odată ceață pe nări

cerșetorul râde cântă – crede el – izbind o lingură de o tigaie
mațele pământului vor erupe din canale sub formă de ploaie\"

Vasile,
m-ai dat gata cu aceste viziuni de coșmar. Totuși, aspectul literar, calitatea scrisului, mă fac să le îndrăgesc.
O iarnă blîndă în continuare!

Adelina,
E destul de pansionant să citești așa ceva. Ai luat un ritm riscant de abrupt încă din start însă îl stăpînește cu cu o mînă (scriitoare) sigură, ca să mă aduci la final să-ți spun cu toată sinceritatea bravo pentru aceste rînduri:

\"râul e puternic
am îndiguit râul
i-am construit porțile de fier
și apoi am oprit mâinile-ochii-cuvintele-buzele
să nu mai deschidă vreodată ce era de închis
fiindca m-ar strivi revărsarea
m-aș pierde
în apele ce ar inunda\"

Felicitări!

Oana,
E captivant ce spui:

\"Și-a aruncat cerceii în bolul cu cereale colorate\"

\"Cântece din perioada despărțirii noastre interbelice
Se rostogolesc limfatic bezmetic cu boli mediocre
Ah, și acum trebuie să se dezbrace. Suprarealist
Dacă este albă sidefie ferestrele o pândesc
Pentru fiecare poezie primești un organ vital\"

\"Parcă niciunul nefiind deplin mort sau deplin viu
Nu-și amintește numărul amanților pe care i-a îmbolnăvit
Cu poeme dizolvate în toate cavitățile sufletești. Stau acoperite
Organele noastre spre înhumare.\"

Deja e tîrziu. Plec spre casă cu aceste imagini ale tale în cavitățile mele sufletești!

O iarnă blîndă și sărbători nu mai puțin blânde în continuare!

Totul mirosea a eternitate...
Peste tot speram cu toții că soarele, că umbrele noastre de la soare, că femeile noastre, că noi cu toții, că valurile care încercau să ne înece dar nu reușeau, vom exista de-a pururi... Doar un singur ochi - al apratului de fotografiat - nu se lăsa amăgit! Și el a avut dreptate.

Diaspărem cu toții!

Eternitate cuvintelor noastre!

...ar fi de re-vă-zut, analizat, neuitat, în măsura în care nevăzurul, analizatul, re-văzutul și toate cele de pînă a fi noi ne aparțin. Contează și ETERNITATEA PREZENTULUI! De fapt, voiam să sigerez că toată eternitatea noastră se ascunde în prezentul pe care îl trăim! Viitorul aparține păcatelor noastre! Eternitatea aparține viitorului nostru lipsitm de păcate!

silviu viorel păcală,
toată admirația și aprecierea autorului acestei poezii!

Uneori textul nu mă atinge, atingîndu-mă. Desi e un text bun care chiar mă atinge.
Precum:
\"îmi deschizi cămașa nopții cu vorbele tale…\"
Precum (ce absurditate!):
\"fluturii albastri izbiți de lumina zidului alb crescut dintr-o perlă gânditoare pe plajă…\"
Precum:
\"mă-ntorc spre răsărit să-ntineresc din noduri galbene tot ce-i apus de vis…\"
Precum:
\"și lasă-mi îngerul să apară după omul de zăpadă...\"

Multă inspirație în continuare!