Nicolae Popa

E o melancolie bizară în textul tău. Totul se împrăștie pe țărburi ca nisipul dus de vînt. M-am lăsat prins și mai mult, cu riscu de a mă așterne în dunele nesfîrșite, în partea finală:
\"a fost un anotimp de lene și scrum
basmaua roșie a tinereții
azvârlită pe mesele amintirii
ce muzici demente, ce grozăvii
neterminate, neduse la fund…\"

Aprecieri!

Un poem consistent și degajat totodată. Totuși mi-a plăcut mai mult varianta ascultată în lectura autoarei. În special ultimile trei strofe:
\"trupul tău
CU umbra mea
alături.\"

Există și în prima parte a textului mici deosebiri față de varianta audio..., eu preferînd-o pe aceasta!
Mulțumesc pentru plăcerea lecturii și și pentru plăcerea de a te asculta!
O iarnă cît mai curată în continuare!

... pentru mine inspirație e felul acela lucid de a scrie cînd îți dai prea bine seam că în nici un caz nu e bine să-ți muști degetele, și în general să nu le mănînci, fiindcă ai nevoie de ele pentru a scrie!

Referitor la nr.1, nici umbră de ironie! Faptul că nu comentez suficient, deși citesc și recitesc tot ce e bine scris pe aici, e ceva ce ține de limitele mele!

Un An nou, cel puțin, la fel de bun!

Corina,
Genul acesta de poezie în care monologul interior se exteriorizează pentru a mă acapara parcă fără voia mea, uneori mă sperie, fiindcă îmi dau seama că mă acaprează.

\"se masează cordul omului. verde la happy meal
ce-i corect culinar te fură, te filează mereu. e zeamă
n-are rost, loțiunea miracol strînge durerea\"

Revelion fericit! Turbato!

\"m-am așezat lângă tataie
l-am întrebat ce face
de una de alta
lui mereu i-a plăcut să răspundă
și să fie întrebat
începe să plîngă
cum e la voi tataie?
cum să fie
e soare
tu nu vezi?\"

Cum să nu ți se umezească ochii? Îmi vine greu să descifrez, conform rigorilor strict literare, ce se întîmplă în acest poem. E ceva ce ține de temeliile vieții!

Un an plin de bucurii, Mihai. Inclusiv de bucurii poeticești!

Mircea,
Atîta vreme cît există o voce care te strigă pe nume, ești și acolo unde te auzi strigat! Dincolo de orice comentariu, aceste trei versuri ale tale m-au făcut să mă uit peste geam în noaptea de Revelion.

\"o curte interioară în care iarna se aud colinde
și uneori peste an vocea ta strigându-mă pe nume

nu mai am pe nimeni în țară\"

Tulburător!
Multe bucurii în anul care vine!

Ioan,
Aspiratorul cititorului din mine a absorbit poemul tău în întregime, vine însă și ditamai comentatorul din mine care pretinde că ar pricepe în ale poeziei mai mult decît cititrorul și acum, uite, se laudă că a fost în astare să aleagă doar crema poemului, precum urmează:

\"un diapazon
spre a face din el
\"ceva ce sună bine\"
ceea ce părea în final
o siluetă paralelă

cei ce-l vedeau îl atingeau de marginea meselor
și toate siluetele micilor obiecte
ce locuiau atelierul
parcă vibrau în si bemol

\"îl loveam ducându-l la ureche!
era un mod de a începe
pe un ton profesionist ziua\"

altădată a venit dăruindu-mi
trei oase de metal pentru cyborgii făptuirilor mele

ca un corb ce adună obiecte strălucitoare
dintr-un hotel somptuos

având pălăria inversată-ca umbrelă
răsucită de vânturi metalice

ca probă într-un dosar de poliție politică
pentru I.Q.-ul comunitar
al uniunii noastre artistice
nu de mult în ea căutând ordinea creată
și lovind lung cu magicul diapazon
ca într-un cor galactic\"

Îți doresc un un An Nou în care să ți se împlinească toate cele neîmplinite în Anul Vechi!

Îmi permit în dreptul acestui, se pare, ultim poem al tău postat în 2007 (deși sunt încă mă simt \"buimăcit\" de poemul tău anterior, chiar dacă nu am lăsat nici un com acolo); în fine, vreau să-ți spun că de-ar fi să treacă cineva pe la mine cu o anchetă din cele care circulă cu sutele peste tot la sfîrșit de an, întrebîndu-mă care e poetul anului pe site-ul nostru, eu aș răspunde fără să ezit: emilian valeriu pal. Sigur nu am cronometrat, însă cred că în materie de ceea ce se cheamă \"plăcerea lecturii\" textele tale m-au ținut cel mai mult timp cu răsuflarea întretăiată. Și nu puteam să nu-ți spun asta în ultima seară a anului!
Un 2008 cu inspirație non-stop!

E ca și cum toate instinctele și chemările întru ale expresivității s-au adunat să spună tot ce au de spus pînă la plecarea anului. E un poem greu de subînțelesuri care se citește dintr-o răsuflare. Îl voi reciti neapărat și după ce vom trece și de noaptea care vine!

Un revelion pe măsura acestui poem. Adică unul grandios!

Las și eu aici ultima steluță din acest an!

Felicitări! Clasez acest poem în categoria celor ingenios concepute, cum atît de rar se întîmplă, reușind să te simți la fel de distant în interior, pe cît de srprinzător ai putea să apar în exterior:
\"și din când în când / să ies la margine / ca o revelație
să văd /cine îmi dă bună ziua...\"

De fapt, am început a mă lăsa prins de acest poem de la aceste versuri:
\"dar n-am să dau bună ziua / de ce atăta dragoste / în neștire?\" Ceva mai înainte mă ținuse \"la distanță\", vorba vine, o undă patetică care făcea să-mi zbîrnîie antenele... Pe urmă mi-am revenit!

Revelion fericit!

Ela,
Cred că e cel mai trist text posibil de revelion. Adevărat, e o tristețe grea de melancolie, ceea ce face ca lectura să fie pe placul meu. Mă gîndesc la brazi cu falduri de plumb de care atîrnă lilieci... Oricum, e revelionul! Care nu poate fi negat! Cum nu putem nega nici faptul că se mai sfîrșește un an!
Sărbători fericite!

Adina,
Poemul tău îmi sugerează că tăcerea fîntîinilor, în care cad lepădate căldări de lacrimi (ale noastre și ale mamelor noastre), e un strigăt demn! Mulțam și pentru poză! Într-adevăr, e un caier pe care cineva îl doarce de la crucea din cer pînă în adîncul pămîntului! Amețitor!

Sărbători fericite!

Liviu-Ioan,
Ai realizat un emoționant simbol a Poeziei! Totul tinde să devină cuvînt, pentru a formula simboluri! Superb!

Sărbători fericite!

Un text original construit. Stil confesiv cît se poate de credibil. E ceva anormal în versul al doilea. Eu l-aș scoate. Și asta pentru că încă nu știu că ai în vedere degetele de la picioare, imaginîndu-mi că e vorba de degetele de la mîini, or în acest caz \"ghețușul\"...

O zi mai bună decît ieri!

Eu am coborît \"scara-melc\" a acestui poem. Și m-am sprijinit mai ales pe aceste trepte solide:

\"un manuscris găsit într-un buzunar julio cortázar\" etc. cît poate încăpea într-un buzunar de cititor..

\"vechiul cuvânt scris a fost aruncat în desuetudine cunoștințe foarte bune în privința beladonei aceasta este era anxietății\"

\"aleargă cu picioarele goale urcă desculță scara melc\"

\"bricheta percepție-reprezentare
click
hazard orb\"

Nu există hazard și nici orbire acolo unde există trepte pe care poți călca avînd certitudinea că ele, treptele, vor rezista! Felicitări! Construcție sigură!

O cameră/odaie prea strîmtă și cu „prea puține tablouri pe pereți” se dovedește a fi o odaie/cameră strîmtă de tot, sufocantă, o încăpere în care nici nu poți respira. Mai ales că e vorba și de „ sufletul / ruginit în plămîni /de atîta aer străin / de mîini degerate / care de cînd m-am născut /îmi țin deschisă fereastra inimii”... Frumusețea poemului își ia cu atît mai mult avînt de aici:
„deasupra unei mereu alte ierni lucide
ce-și trage delicat același voal
peste trup”. Îmi cer scuze pentru o interpretare atît de extra-literară, însă plăcerea lecturii e mai mare decît plăcerea unei eventuale interpretări critico-literare, deși, recunosc, mă topesc atunci cînd cineva îmi mă interpretează critico-literar. Dar să continuăm. Austeritatea finalului („demult am încetat să plîng”) reface coordonatele atmosferei de la început, o austeritate pe drept cuvînt glacială datorită lipsei de tablouri. Stea!

Sărbători cît mai fericite, adică pline de inspirație!

Un poem integru. Bine scris, convingător conceput. De regulă în asemenea cazuri se spune că e un poem inspirat. Eu m-am lăsat prins de aici:

\"am să dau foc unei realități
pâcloase
va arde greu
dar va arde\"

În continuare construcția e magnific:
\"tăciuni aprinși
vor săpa galerii
până în auzul pământului
va fi foc mare aici\"
ș.t.a.m.d.

Îmi place. Sărbători fericite!

Camelia,
Aceste \"personale\" ale tale nu se citesc ușor. De fapt, știi cum e? Începutul predispune la meditații grave:
\"imaterialitatea infiltrată discret în textura lumii\"
(observație subtilă și încărcată de profunzimi)
Pe urmă te simți mai relaxat, acaparat de mrejele petaforei centripete:
\"practic abandonul în alegerea altuia dintr-o curiozitate firească dintr-o încăpățânare nefirească de-a mă lungi de-a curmezișul șinelor pe care destinul trece ca un tren de marfă\"

Ca în cele din urmă să te lași total cucerit:
\"ea crește copii nedumeriți
trebuie să joace baiețește duel masters deși îi place doar joaca de-a păsările cu pene de foc descriind cercul magic în care bărbatul are chipul și asemănarea ei
cercul fără ieșire\"

Adevărat, ultimele trei versuri mi s-au părut puțin cap prea \"explicative\" pe lîngă atmosfera atît de detașată de mai sus.

Aprecieri și sărbători fericite!

Deși pare să fie un text dominat de angoase strict personale, îmi place mai ales pentru aceste versuri:

\"hai s-ascultăm zăpada cum curge
sfredelind trupurile aburinde\"

\"lumea mea îți răspunde la diferența dintre doamnă
și domnișoară\"

\"suntem sinceri și dezbrăcați de noi înșine\"

Sărbători cît mai fericite!

...din fugă. La o primă lectură mi-a lăsat impresia de ceva neobișnuit pentru scrisul tău. Scriitură vie și proaspătă, idei și imagini clare, captivante... Felicitări!