Nicolae Maria

Dincolo, de departe am plecat într-o cădere lungă să caut ceva, ce nu am avut în viața din spatele pietrei, nici ieri, azi... poate voi găsi mâine acolo unde am pășit acum negândit de

Timpul și formele lui trecătoare, au deschis pentru noi mirajele de aur ale necunoscutului în cina cea de taină a clipei.

Strigăt disperat către cer.

Nefisurată este liniștea spiritul nostru ascultă curgerea nu ne mai doare nimic teama nu ne mai aparține ne îngropăm în raze moi catifelate într-o imensă mare voluptate moartea este doar

Am la sân trei boboci de floare. Când sunt tristă și-mi este dor desfac bluza; nu mult. Simt cum se deschide din rubinul lor câte o petală. La sân,nu umblu des pentru că,

Sunt frunză plutesc în propria-mi sferă aeriană reținându-mi conștientă răsuflarea.

Zile pline de toropeala pământului lăuntricul său freamăt prenatal organizat dar magnetic, absorbit în sine însuși dar fertil, poartă în ele ceva ce răspunde celor mai tainice și adânc

Tăcere în crepuscul de seară aud cum pașii stelelor migrează în sud În singurătate rămân ca și cocorul rătăcit de stol Doamne...mi-aud sufletul rostogolnidu-se-n gol

Frunza a mirare cuibărindu-se intr-o stânca îi șoptște: n-ai îndrăgit niciodata tremurul vântului? O !! pentru tine vântul năpraznic al vieții e e doar un tremur, un vis. Eu trebuie să

La ceas de prânz prin ochiul stâng un bob de rouă verde, alunecă ușor pe sânu-mi floare.

Clipă strivită Între două picături de somn.

De multe ori am vrut să mai scriu câte ceva aici.....Sunt uneori gânduri care se cer scrise , si nu am unde.Aici la voi trebuie să scrii cu diacritice, scrierea prozei trebuie efectuată de la un

Sunt tristă în seara asta am sufletul greu, a alunecat obosit la picioare strivit de greutatea gândurilor și faptelor; să pășesc? să calc? să strivesc? În astfel de momente pun

M-ai sărutat cu sufletul și inima Și-am început să zămbesc din acele locuri Tot universul a înflorit În pădurile mele adânci.

Am pus scara în mijloc sunt, de cobor dau de amar în noapte și dacă urc e sensul meu, prind soarele cu mâna.

Sunt într-o cameră albă. Cineva în alb îmi dă o pilulă s-o înghit. Am înghițit-o. Mi-e frică, nu știu unde mă aflu și nu știu de ce îmi este teamă, de parcă aș aștepta ceva urât, da, cred că aștept

De gânduri mă desfrunzesc La umbra unui lotus.

Vin de la tine; port pe brațele-mi difuze urme ude și precare ale șoaptelor amare. ........................ În verdele-ți divin din ochii mei s-au așezat toate celelalte culori ale

E soare și totuși plouă nu-i ploaie oarecare, ploua cu ioni peste mine. Vreau toată ploaia să țes dantelă fină acoperindu-ți ochii de jad: îți place știu asta. Cu măini