N-am crezut că se va întîmpla

N-am crezut că se va întâmpla Îmi plăcea fiindcă era deșteaptă, proporționată și sfioasă. Mai ales sfioșenia ei mă intriga. Dimineața, în drum spre serviciu, o întâlneam uneori pentru câteva clipe. Când mă vedea se îndepărta plecând capul și nu-mi lăsa nici-o șansă pentru a mă apropia. Orgoliul meu era atâțat la culme și într-o zi am hotărât s-o cuceresc cu orice preț. Nu era o treabă ușoară, mai ales că acțiunea trebuia să fie discretă, că am o vârstă și nu vroiam să-mi iasă vorbe, uite-l pe ..., a dat în mintea copiilor. Strategia pe care o pusesem la punct avea în vedere folosirea unor cuvinte frumoase. Nimeni nu rămâne insensibil la astfel de vorbe. După vreo cinci luni, reușisem doar să nu mai fugă din calea mea. Îi surprindeam uneori privirea, avea ochii verzi și îi vorbeam încet, să nu audă careva. De ce mă privești chiorâș, fată frumoasă ? Crezi că îți doresc răul ? Vreau doar să te mângâi așa ..., când ai tu chef. Bine, azi nu ai, poate altădată ... Ionica, așa o chema pe tânăra mea adorată, avea un prieten pe care colegii îl porecliseră Negrilă. Nu întrebasem niciodată din ce țară venise. Oricum, el nu mă băga în seamă, nici atunci când încercam să mă apropii de Ionica. Era foarte sigur, arogant și ... cam năbădăios. Sărea în fața mașinilor de auzeam scrâșnete de frâne, înjurături, și tot tacâmul. Era destul de selectiv însă, nu sărea în fața Daciilor, aveam și eu una și probabil nu vroia să cred că-mi acordă atenție. Alegea numai mărcile străine, BMW, Mercedes, Renault ... Ionica nu era impresionată de teribilistmele sale. Căsca la fel de plictisită ca și la avansurile mele tot mai îndrăznețe. Într-o zi nu m-am abținut și i-am spus : Mă lași să te iau un pic de ... urechiușe ? Mâine plec pentru două săptămâni. O să-ți duc dorul ... Sper să nu dispari până mă întorc. Ionica nu mi-a răspuns nici măcar cu un clipit. Totuși avansasem, nu mai fugea la vederea mea, asculta vorbele ce i le înșiruiam ... Știi ce mă impresionează la tine ?Totdeauna pari ca scoasă din cutie, proaspătă. Cum de reușești? Chiar te-am îndrăgit, dacă nu s-ar supăra mamaia, soacră-mea, și bineînțeles soția, te-aș lua cu mine la țară ... Să fii fată cuminte... să nu faci prostii până mă întorc. Am plecat! Privirea asta a ta ... închizi ochii și întredeschizi doar pe unul ... Ești mai versată decât mi-am închipuit ! Ei da, ochiul tău verde mă obsedează. Noaptea, când mă trezesc, mi-ar place să te am lângă mine ... Acuma chiar am plecat! și-am atins-o în treacăt cu palma, într-o mângâiere mai mult schițată. Ura, victorie, nu se ferise la acest gest ... Când m-am întors în august din concediu, pentru prima oară, Ionica m-a privit în ochi ! Am avut impresia că zâmbea, semn că nu-i eram indiferent. Fetiță scumpă, chiar mi-a fost dor de tine ! Uite ce am să fac ! Am împreunat trei degete, le-am pupat și ... pupicul l-am așezat pe ochii ei atât de mari și enigmatici. A întins gâtul parcă așteptând altceva. Am mângâiat-o ușor sub barbă și ... am plecat, auzeam voci care se apropiau. Din senin a apărut și Negrilă. N-a zis nimic, parcă întreba, tu chiar vrei s-o „furi” pe Ionica ? La serviciu, acasă, în momentele mele de răgaz, mă gândeam la Ionica, la Negrilă și iar la Ionica ... Cu un an în urmă, la un simpozion în Tulcea, cunoscusem o doamnă cu numele tot Ionica ... Era o persoană specială, evident foarte inteligentă, mai apropiată de vârsta mea și ... ceea ce mă atrăsese la ea, era naturalețea ! Nu se ruja, farda, iar părul, numai ghiocei, avea o strălucire ca un amurg de toamnă. Deși nu mă pricep, i-am scris o poezie de dragoste, i-am trimis-o prin email, dar iubirea mea nu era una explicită, mai mult una panteistă ... I-am trimis și câteva povești ... o felicitare de Anul Nou iar apoi ... tăcere. Tainele sufletului feminin sunt greu de descifrat și cum nici până azi n-am aflat de ce Ionica din Tulcea nu a răspuns semnelor mele de tandrețe, mă mulțumeam cu Ionica din București ... Doar că aceasta era prea tăcută, atât de tăcută că aș fi putut crede că e mută dacă n-aș fi asistat, cu totul întâmplător, la o ceartă între ea și Negrilă. Cu fiecare săptămână care trecea Ionica îmi devenea mai dragă. Nici de colegi nu mai mă feream, în definitiv aveam o ... slăbiciune pentru ființa care îmi accepta dragostea. Chiar în ziua când am postat povestea „Întrebare pentru soția mea”, s-a întâmplat ceva uluitor! Pe la prânz, tocmai mă întorsesem de la un simpozion „Centenar Ștefan Georgescu Gorjan” și când mă dau jos din Dacia, cine mă întâmpină ? Ionica ! Nu știu ce ne apucase pe amândoi, trăiam o anumită euforie, am fi îmbrățișat pe oricine.Cred că toamna era de vină, frunzele în toate nuanțele, soarele călduț și mai ales buna dispoziție a oamenilor mi-au umplut inima de iubire. Am lăsat orice jenă la o parte și am întrebat-o. Fetiță frumoasă, deșteaptă și scumpă ... mergi cu mine, în lumea toată ? A zâmbit și ochii ei verzi râdeau. Bine, mai întâi anunț la serviciu de noua schimbare petrecută în viața mea ,iar deseară am să-i spun soției. Ce zici ești de acord ? Chiar atunci a apărut Negrilă și foarte autoritar, mi-a îndepărtat mâna care o mângâia pe Ionica. S-a arătat chiar furios că nu-l băgam în seamă. Domnule Negrilă, i-am zis după un timp, nu știam că sunteți gelos ! Ionica este o tânără independentă și numai ea decide unde și cu cine va merge. Și-apoi eu sunt un om corect, chiar în seara asta voi vorbi cu soția și îi voi obține consimțământul. Până mâine, lămuriți-vă între voi. Seara, acasă, după ce am servit masa, era o atmosferă veselă, Delia în sfârșit primise înștiințarea oficială pentru a începe cursurile la un masterat în străinătate, i-am povestit soției, problema mea. Știi, am început eu, n-am crezut că o să se întâmple și ... s-a întâmplat ... Nu mai pot trăi fără Ionica ... O luăm acasă sau o ducem la țară ? Soția, femeie înțeleaptă, a zis, mai așteptăm o vreme până fată și ... alegem un cățeluș, sau dacă vrei tu, o cățelușă și-i punem numele tot Ionica. Nicolae Aurelian Diaconescu