Gîsca submarin

Gâsca submarin Din toate curțile fumul se ridică vălătuci și se lasă pe vale mânat de-o adiere ușoară de primăvară. Albinele dau roată ghioceilor veștejiți de brumă, zambilele sunt gata să plesnească, găinile cotcodăcesc toată ziua. Cotețul nostru e în lungul magaziei, în spate și de el se proptește un dud cu toate crengile pe acoperiș. Una, două, mă urc în el, apoi în coteț și de-acolo în podul magaziei plin și-acuma cu fân. Am făcut un tunel pe la streașină pe unde se strecoară găinile și două cuibare le știu numai eu. Rotesc scândura în jurul cuiului și mă strecor pînă la capătul celălalt al podului. Am aflat ceva important și nu vreau să observe mama. Urmăresc viața puilor de găină în ouăle de sub o clocă. Pun cinci, șase în plus și la o zi, două, sparg câte unul ! Privesc vinișoarele roșii și ochiul negru care pulsează în mijlocul lor. Lungit pe burtă i-l arăt clocii care se-nfoaie înfigându-și ciocul în mâna mea. Ies de-a-ndăratelea prin tunel și-arunc oul în obor. Pleosc, se face el praf, iar găinile se reped să-l ciugulească. La o săptămână puiul s-a ales, la paisprezece zile are cap și un gălbenuș mare. Când aleg oul îl privesc în raza de soare și dacă golul e aproape jumătate, puiul mai are puțin să iasă. De exemplu ăsta, mai are două-trei zile. Așa este, am avut dreptate, a rămas gălbenușul doar cât banul de cinsprezece. Puiul răsuflă cu ochii închiși. - Dacă aș avea un ou cu două gălbenușuri, nu l-aș mai sparge. S-ar strânge toți copiii să vadă, chiar și Dorică vecinul, care stă peste trei case și are doi ani mai mult ca mine. - Ce faci Uță, mă întreabă el într-o zi uitându-se printre uluci cum legam o zmeură să stea dreaptă când s-o coace. - Nu vezi, tu n-ai zmeură ! - Mare lucru, tu n-ai zmeură, mă îngână el. Eu am cocoș care clocește ! - Ãăăăă... - Vino la mine, ți-l arăt pe cuibar. Am rămas cu zmeura atârnată. Dorică nu se mai oprește. - Veverița a fătat, are trei pui ... Mi-e tare ciudă pe Dorică. - Eu am o Pestriță cu moț și pinteni ! - Cocoș ca al meu n-are nimenea ! Seara prin bucătărie nu-mi găsesc locul. Aranjez masa cu trei picioare, pun butucii în jurul ei și aștept să vină tata, nenea Aurică și ceilalți frați de la Voroveni unde toată ziua au săpat la cartofi. Mama, cu mânecile suflecate, mestecă în tuciul de mămăligă, iar eu, ca să-i fac pe plac, aleg bețișoare uscate de prun și le împing în fundul sobei. - De-ajuns, nu-l mai înteți, adu-mi ouăle și smântâna din cămară. Până mă-ntorc, a și răsturnat mămăliga în mijlocul mesei, apoi pune tuciul pe ea să rămână caldă. - Mamă, te rog frumos, cumpără-mi un cocoș, fac orice treabă-mi ceri, da’ să clocească ! - N-am timp de povești, acuși vine tacto și-s cu treaba neterminată. Curăță usturoiul ăsta până dau eu lăturile la porci. Și-ar trebui să nu mai crezi în cocoși năzdrăvani, ești destul de mare. - Are Dorică unul ! - Când ți-oi arde câteva, nu ți-am spus să nu mai umbli cu Dorică că te-nvață numa’ prostii ? Stau bosumflat toată seara. Puțin le pasă lor că rămân singur acasă să aduc lemne, apă, să dau la găini de mâncare. Și nici nu mă lasă să plec pe coastă cu Dorică să căutăm cuiburi de sturzi. Au venit rândunelele și două își fac cuibul în grajd, la ieslea Mărțichii. Toată ziua mă învârt prin obor să văd cum cară pământ și paie. Într-o zi, stam pe grămada de lemne să nu sperii rândunelele, când o curcă s-a pleoștit lângă mine. Curcanul s-a înfoiat și s-a apropiat de ea. Fluier să-l alung, el gâl, gâl, gâl, îi dau cu bățul peste coadă, el mai abitir zgârâie pământul cu aripile. Se mai învârte o vreme, urcă în spatele curcii și-o joacă în picioare până i se înroșesc mărgelele. Prind curca de mai multe ori și-o proptesc de pământ. Curcanul gâfâie din ce în ce mai tare dar urcă pe ea de câte ori o țin așa. Îi fac vânt și dau după gâște până le bag în coteț. Am o idee. Alerg în casă după o foarfecă, prind una și-i fac semn sub aripă. Apoi le ușui pe toate, găini, curci, gâște, până departe în luncă, să nu vadă nimeni ce vreau să fac. Cu gâsca sub braț, merg și-o fixez lângă mărul domnesc în mijlocul luncii, în apropierea curcanului. Gâl, gâl, gâl, face el cum o vede. Parcă se codește, zgârie pământul cu mai mult zel și în sfârșit urcă în spatele ei. Gaa, gaa, gaa, țipă gâsca gros și prelung, o țin însă bine. - Taci cu nenea că nu pățești nimica, numa’ să-mi faci oul ! Îl pun la clocit și-o să iasă ... Închid ochii de plăcere. Îmi închipui lumea strânsă, minunându-se : - Așa ceva n-am văzut, cine s-o fi gândit la asta ?! Toți mă privesc, iar eu plimb orătania printre ei, indiferent. - Aoleu, păcatele mele, omori gâsca, dă-i drumul, țipă țața Florica mama lui Dorică. Curcanul ajunsese cu un picior pe gâtul gâștii. Mă ridic speriat. - Taman acuma te-ai găsit să treci pe aici ! Nu vezi, o căutam de ou ! Þața Florica mă ocărăște, strigă că sunt mai împielițat ca Dorică al ei și mama ar face bine să pună smetia pe mine. M-am ascuns după măr și mă uit cum se depărtează. La spate, fota i-a ieșit de sub betă și-i atârnă într-o parte. Nu-i spun nimica, așa-i trebuie ! Mă cațăr în vârful mărului și lipit de o cracă ascult privighetoarea din nucul lui Mihalcea. Încerc s-o imit și pasărea se oprește deodată. Supărat, fac ca uliul și găinile o zbughesc spre obor cârâind. Numai curca mută capul când într-o parte, când în alta, se uită în sus, chiaună și n-o ia din loc. Curcanul îi ține și el isonul. Îl bag în curte și ies pe drum. Dorică cioplește în pragul porții o cracă de fag abia înfrunzită. - Þine-mi de cracă, zice el. Am adus-o tocmai din Bolda, e cea mai înaltă și stufoasă din sat. În fiecare an, de Sfântul Gheorghe, la toate casele,o cracă de fag se înfige în pământ și se leagă de un stâlp al porții. Cu o seară înainte, mama îl rugase pe tata să aducă una din dealul Hulubei. Tata a mormăit că se găsesc crăci și în Vulturești. Mama l-a repezit : - Vrei să pun cioturile de la ceilalți ? Adu una zdravănă, să rămână verde o lună. Știam că tata o să-i facă pe plac așa că l-am lăsat pe Dorică să se laude. Am intrat în curte cu gândul să pregătesc o vadră cu apă să stea craca în udătură. Mama m-a luat în primire : - Să nu mai chinui gâsca c-o să-ți trag cu nuiaua la fund de n-o să mai uiți. Cu toată amenințarea ei, mai fac de câteva ori experiența, în luncă, pe furiș. De teamă, dau drumul gâștii prea repede. În orice caz, primul ou care l-o face îl bag sub clocă. În fiecare zi caut în coteț, dar nimica!. - Þață Niculino, gâștele tale ouă ? o întreb pe vecina mea la șipot, așteptând să-mi vină rândul la apă. Ea are două gâște, fără gâscan. - Daa, parcă ouă una. Îi spun să le dea pe luncă să le calce gâscanul meu și să ciugule iarbă. Într-o dimineață mă scol de mult ... Nici nu s-a luminat bine, e noapte, că prea e întuneric, iar mama nu m-a simțit. Sar gardul la țața Niculina, pe la bucătărie unde avem cuptorul de pâine, dau binișor ușița la o parte și intru acolo. Nu pot să stau în picioare, deasupra este podeaua pentru găini și le-a apucat cârâitul, iar gâștele nu se mai potolesc. De nu s-ar trezi țața Niculina. Mă sleiesc de găinaț, mă julesc, dar caut înfrigurat într-o ladă cu fân. De bucurie mă lovesc cu capul de stinghii. Iau oul și mă retrag în genunchi prin gaura prin care abia mai ies, zgârîindu-mă. Pun scândurica la loc și alerg la șipot. Nimeni pe nicăieri, numai câinii se-aud hămăind. Mă spăl îndelung, îmi frec cu apă rece cucuiul din cap, ascund oul în pod și tiptil, tiptil, mă bag în pat. - Am fost să fac pipi, îi răspund mamei care mă întreabă ce orbecăi la ora aia prin casă. A doua zi, găsesc prilejul și pun oul sub noua clocă. - Dacă l-o cloci bine, o să vadă el Dorică. După câteva zile, mama a urcat în pod să pună un coș pe clocă să nu mai ouă găinile peste ea. La cealaltă a găsit ouă sparte și puii tot ies de vreo săptămână rânduri, rânduri. I-a luat într-o căciulă veche și-i crește prin casă. Când le dă mâncare, desface căciula, îngenunchează lângă ei și bate cu degetul în podea să le arate firicelele de mălai. - Chi, chi,chiu, chi, chi, chiu strigă mama puii prin casă.! Eu le-am adus o râmă și s-au strâns speriați unul în altul așa că i-am îngrămădit la loc în căciulă. - Uu-ță ! răsună vocea mamei din gura podului. Vino încoace ! În ultima vreme mă știu lacrimă, așa că alerg într-un picior. - De unde-ai luat oul ăsta ? - L-a ouat Porumbaca mamă, știi, are două gălbenușuri! - Cum ?!! Þine-l și du-l de unde l-ai luat că-ți înroșesc dosul, numai vergi ți-l fac. Cobor cu grijă pe scara înaltă, proptită prea drept. Nu mai știu ce-mi spune cu rușinea satului și sfânta de bătaie pe care s-o țin minte cât oi trăi. S-a dat jos din pod, a rupt un smoc de urzici și se-ndreaptă furioasă spre mine. Fug cât pot spre luncă. Nu-mi place să mai intru încă o dată în cotețul țații Niculina prin găinaț. Sunt tare necăjit. Am o nuia dintr-o salcie bătrână și lovesc apa iazului, care curge leneșă la vale. Dorică are porumbei, o viță de vie care crește din nuc și un măr cu patru crăci fiecare de alt soi ! - Am găsit, am găsit, țip și mă învârt pe lunca pustie până amețesc. Am luat-o la fugă spre casă și de nerăbdare era să mă vadă mama. Am așteptat seara când mulgea vacile și-am prins iar gâsca. La șipot e un jgheab adânc și lat, unde beau vacile apă ! O țin de cioc să nu găgăie și mă ascund în spatele crucii când trece cineva pe acolo. - Te fac eu submarin, să înoți la comandă ! O înfundam și cum dădea să scoată capul, îl băgam la fund. Vâști într-o parte, vâști în cealaltă, alergam cât puteam de-a lungul jghiabului ținând-o cu amândouă mâinile cât mai adânc. Eram fleașcă, ud din cap până-n picioare. După o vreme gâsca n-a mai opus rezistență. - Așa gâsculița mea, vezi dacă ești cuminte, înveți repede ! I-am dat drumul. S-a ridicat lin la suprafață. Gâtul i- atârna într-o parte, bleg. Îi dau brânci, o iau în brațe, degeaba, nu mișca. O scutur de apă și mă uit îngrozit pe drum. Nimeni. Alerg în spatele casei, sar gardul, o scap, o iau iar și mă ascund în tufele de zmeură. Îi mișc aripile, o ciupesc, fără folos. Se întunecase bine. Mă strecor cu atenție până la coteț și-o zvârl acolo. Imediat intru în casă și fără o vorbă mă bag în plapumă. - Mamă, o gâscă umbla capie, cred că s-a îmbolnăvit, îi spun când vine la mine să mă întrebe de ce m-am băgat în pat așa devreme. - I-oi fi făcut tu ceva, n-o apuca din senin. - Nu mamă, aia are semn, e sănătoasă tun. - Las-o-ncolo de gâscă, vino să mănânci sau te-ai îmbolnăvit și tu ? Îmi pune mâna pe frunte, pe păr. - Unde te-ai fleșcăit așa ? - Am alergat pe luncă și-am transpirat. - Bine, bine, hai să mănânci. - Nu mi-e foame, am mâncat la țața Niculina urzici cu mămăliguță. Mi-e somn rău. - Să nu mă scoli la noapte să ceri de mâncare, că nu-ți dau. Stau cu fața la perete și strâng cât pot pleoapele. Degeaba însă, văd grămada de pene din care iese capul moale al gâștei, cu ochii închiși. P. S. Au trecut anii și nepoții s-au stabilit în Verona,Munchen,Paris și în Standford,California.Când și când mai vine câte unul pe acasă să-și încarce bateriile.De Paști, una din nepoate a venit cu fetița ei pe la noi.Stăm la taifas pe foișor și nepoată-mea zice, e dureros de frumos pe aici .Când mi-o fi greu, o să am în minte această imagine,verdele viu de pe deal,pădurile din zare și trilurile păsărilor ce se aud tot timpul. Prin curte, gâsca cu zece bulgărași de aur ciugulesc iarba.Fetița aleargă după un boboc și gîscanul o sîsîie vrînd s-o apuce de rochiță. După un timp țipete disperate se aud din curte . -Ce-ai dragă,ce s-a-ntâmplat? -Mamă, puiul nu vrea să se joace, vino să-l schimbi!Te rog mamă.. Nicolae Aurelian Diaconescu