nica mădălina

leonard, te as ruga doar sa lasi expresii gen can can cand inceram sa dialogam, chiar daca e vorba de o expresie uzuala. pentru ca nu e cazul. nu cu mine, care macar incerc sa argumentez de ce anume ceva imi pare cumva, dincolo de gust.

si nicio clipa nu am pus problema in termeni de a face pe plac lui x sau y. asa ca nici linia asta nu merge cu mine.

sper sa cauti asta la off topic si sa o citesti.

logic ca asa vezi, altfel n ai fi scris asa.

spuneam doar, cititor ce ma aflu, ca pentru mine una e strident sa vad ingramadite si arhaisme, si neologisme. ma sufoca, ma irita, mesajul devenind mai putin credibil.

si mesajul nu e unul vehement, pe fond, incat sa zici "da, nene, era cazul sa amestece de toate".

iar ortografierea titlului altfel decat se regaseste acelasi cuvant in text tot fita imi pare. si cand textul se vrea unul de responsabilizare (ca are si nuanta asta)...

in fine. am revenit doar sa ma fac eu inteleasa.

cateva lucruri (detalii, poate, insa, dupa mine, importante): nu vad rostul lui kontur, in loc de contur, in titlu, mai ales ca ai contur catre finalul textului. apoi, sa zboare cacofonia, troneaza intr un text in care invoci 2000 de ani de cultura. apoi, galbinite? in unul si acelasi text in care ai cili vibratili si alte lexeme noi, bagi galbinite? efectul este aiurea (strident de). apoi, buda acela eu una l as fi ortografiat neromanizat, pentru acuratetea incercarii de a puncta lucruri din acei 2000 de ani de cultura.

ca si la vizitator, vad si aici un flash ce ar putea face parte dintr un intreg mai amplu, in care sa existe o desfaurare de actiune care sa povesteasca realmente ceva. stilul nu e rau, imaginile au plasticitate, insa la nivel de mesaj cred ca le ar ajuta integrarea asta intr un ceva mai amplu.

e, pastrand proportiile, ca la poeziile decupate ca poezii in care, de multe ori, spuneam ca in opinia mea, sunt colaje de imagini frumoase, dar nimic mai mult. cu diferenta ca textul asta e legat, spune un moment, insa momentul pe care l descrie ar spune mai multe, abordat altfel, ajutat, cum ziceam. si deja m am repetat suficient.

repetare, acelorasi, probabil si cateva virgule lipsa. vivant tastaturile! si cu asta punct, cum spuneam.

eu am constiinta inutilitatii cuvintelor pe care le tastez acum aici, insa tineam sa am aceasta ultima interventie in care sa reiterez ca ma situez de partea celor care vad in genul acesta de texte o repetate agasanta a acelorleasi cuvinte, care spun acelasi nimic. ce i drept, sunt o limitata, nu s capabila sa recunosc poezia de calitate, mesajul ei imi scapa, fiind o limitata samd.

ce ma nedumireste insa, fara nicio ironie, e ca un om care scrie poezie n forma fixa (ceva ce eu admir, ca demers, indiferent cine este persoana care se inhama la asa ceva si admir pentru ca sunt si eu de parere, ca si altii, ca e ceva sa ti limitezi libertatea prin alegerea unei forme si totusi sa ncerci sa ramai liber in ea) poate abera la nesfarsit pe aceleasi asa zise teme, care raman, in pofida insistentei invizibile. vizibile, in textele astea pline de aceleasi orgasme si organe, raman doar aceste biete cuvinte, pe care deja s a marsat excesiv. nu transpare nimic altceva: nu tu erorism nu tu durere, nu tu ironie, nu tu vreo stare de constiinta etc.

si deznadejdea sta in aceea ca, indiferent cat s a argumentat ca genul asta de text e literar nul, autoarea isi vede in continuare de repetarea lor agasanta, convinsa ca e literatura, insa fara a incerca sa se vada de ce este literatura. caci textele, ele insele, nu se apara singure.

si nca asta e un text un in care ceva trebuie, totusi, remarcat, in comparatie cu celelalte de aceeasi factura si ale aceleiasi persoane: o anumita cenzura, o anumita economie a termenilor preferati.

scuzele mele ca ma bag intr o dedicata, insa pe tine mi permit sa te ntreb, public, daca am ramas eu atat de in urma incat chiar se scrie de loc mai nou, iar nu deloc, cum stiam eu. ce i drept, am vazut la mai multi asta. chiar nu stiu, nu e o ironie.

aici ai fost inspirat si mai sigur, mai fluid ca mana. du mai departe. ca de conturat o lume ai conturat, poetic, da dar ar putea iesi un miniscenariu. sau macar un poem mai amplu, in care sa se si intample cea. se simte neoia de mai multa poveste, pe care chiar textul a starnit o (iar asta nu e un minus, dimpotria)

mi a picat netul.

spuneam ca e valabil ce zici, in genere, dar cu atat mai mult la purcarete, care stapaneste detaliile aproape de perfectiune. m a mirat ca n cadrul festivalului shakespeare (tot la craiova, acum ceva luni) a renuntat la unele si le a accentuat pe altele.

in fine, mai spuneam, purcarete nu e doar de vazut, ci de studiat. din fericire mai avem asemenea oameni!

da, dupa a treia reprezentatie pe care am vazut o (dupa ce am scris impresiile), mi am dat seama de rolul umbrei, mai degraba decat al luminii (ce are momentele ei de izbucnire, dar constanta e umbra), in felul cum a fost conceputa montarea. si asta e doar o dovada, printre altele, ca exista atatea straturi de remarcat pe parcurs, care pot suprinde (cel putin pe mine una) chiar si dupa ce ai vazut si revazut.

multumesc frumos pentru semn, sper ca steaua se adreseaza in primul rand spectacolului.

si ma bucura mult ca bati km pentru a trece prin singurul loc unde se mai intampla minunatii in craiova. imi doresc sa fie mai multi care sa faca asta...

cezara raducu sau cum va numiti, sunteti deja in patologic, cu aceasta atitudine. ca specialist, ar trebui sa stiti sa va dati diagnostic mai intai dvs.

nu de alta, dar unde erati cand acest of din textul de mai sus il spuneam, in alte forme si cu alte cuvinte, prin comentarii, de pilda?

si l am spus deseori.

atitudinea dvs., inca o data, e josnica si jenanta. si aici ma opresc.

(sper a doua oara sa mearga)

primele doua strofe ar trebuie reduse cantitativ, mizat doar pe ceea ce poate servi ca introducere pt strofa 3, pentru ca aceasta din urma e cea care transmite cel mai mult, intrucat aduce totul in concret, un concret care spune mai multe decat generalizarile de inceput.

si pentru ca acest concret sa fie mai puternic si, prin impact, sa acceada la generalizare valida, pentru ca accentul final sa fie mai limpede, eu una mi am citit sa mi puna la mana o eticheta de mort (am simtit ca accentul e pe legatura eros moarte, asadar mort trebuie sa inchida cercul, iar nu mana, care devine o simpla purtatoare a mesajului, prin faptul ca i se ataseaza eticheta)

cam asta spuneam, huta pe semnalul ce pica

rateaza, complacea.

asta pana nu mi pica totul de a b inelea (netul, adica)

ottilia, de data asta nu mai merge cu orice e asa si pe dincolo. mai ales ca textul e scurt. ori merge la tinta, ori rateaya.

al tau a ratat, din ratiuni evidente. si a te complace in asta nu ajuta. nu spun ca asta faci, dar pare ca asta faci...

finalul e frumos, spus simplu, fara filozofeli explicite, fortate si agresive.

iarta ma, insa restul uzeaza de cuvinte mari, care puse mpreuna asa cum sunt dau un aer intortocheat si nesalvat de ritm, imagine, sugestie, impresie sau expresie.

plus ca imponderabilitatea iti creeaza senzatii spirituale (iarta ma, din nou) e rizibil.

spun cu buna credinta si ingrijorata. vreau sa accentuez asta, pentru ca stiu ca va parea dur ce am tastat.

discursul tau incepe sa semene cu al lui dorin cozan. ma refer la ritm si structurare, pe alocuri si la crampeie de fond, de ce anume se vrea transmis.

si am luat in consideratie si ultimul text.

epicul, cu trimiteri psi, filozofice sau mistice (uneori religioase) era introdus la tine altfel, pe alt gen de structura, nu printr o lungire a versului. cand povesteai, cu alte cuvinte, o faceai altfel, cu versul taiat mai scurt, ceea ce dinamiza si ti se potrivea mai bine.

nu stiu, cred ca ar trebui sa mai adaug argumente, sa elaborez ce am spus, insa nu mi permite nici timpul, nici dispozitia.

sper insa ca nu am fost chiar obscura in parerea de fata.

uite cum sta treaba: am si eu chestiile mele. printre ele se numara aceea ca nu accept greseli gramaticale (frecvente) decat din partea genialilor, in cazul carora gramatica poate trece pe planul doi, avand in vedere ce transmit si mai ales cum, la nivel de stil.

iar daca atrag atentia uneori (finut si relaxat) nu nseamna sa reactionezi exagerat. mai ales cand textul e filozofic nul. pentru ca nu are idee. sau, pardon, ideea ar fi "inra ntr o chitara si lasa niste vorbe". ori sta ascuns aici un sens filozofic la inaltimea caruia nu ma ridic, ori...

nu spun astea cu rautate. cel mult pentru ca decid sa pierd niste timp.

si, apropo, nu e dea gata. ai uitat o cratima si acolo.

ragnet?

si apoi, iertare sa mi fie, insa unde e filozofia? in folosirea reducerii la absurd? poate la fel de bine fi numita matematica.

a tonului, evident. daca mai am alte erori, sa mi fie scuzate.

ori scrii cuvantul intreg, ca sa fie la explicite, ori scoti de la explicite. ca asa nu se justifica.

crede ma ca bogatarul cyborg nu aduce nimic, ba chiar face o ruptura nenecesara, intr un discurs care pana acolo reuseste cumva sa capete credibilitate (in pofida unor alte lucruri pe care eu una le vad in plus, dar pe care nu le voi mai mentiona).

e frumoasa imaginea crucii pe deal si lumea din care vine ea (pe care o vad ca structura de rezistenta) nu permite, in opinia mea, hop top, elementul cyborg, care cade asa, din senin, stergand, in urma impactului, impresia crucii aceleia si a tonul oarecum intim de pana acolo si care impresie cred ca ar merita sa se mentina si dupa ce textul a fost oarcurs in intregime.