nica mădălina

vezi răspunsul de sub celălalt text.

și spor la dibuit adevărurile ultime!

vasile, eu plec la muncă.

înainte de a căuta în paginii aurii, deschide ochii pentru ce te înconjoară.

trimiterile pe care le-am făcut nu u fost în sensul comparării cu, nici al faptului că despre asta e vorba, despre o asimilare de care spui.

textul de față vorbește despre ceea ce vorbește, ca să o spun fără explicații suplimentare.

punctarea coborâtului în jos și a corbului își propunea, simplu, să-ți amintească de faptul că nu este vorba de o formulare nenecesară și, respectiv, de o alegere întâmplătoare a ceea ce descriu. că nu este deci vorba despre sterilitate, ci acele lucruri trimit la ceva, în "economia" textului de față, ceva dincolo de imaginea constatată.

nu m-a agasat, însă ceea ce tu numești pastoral sau domestic eu numesc punctarea felului în care poate fi depășit un clișeu referitor la o contradicție. cu alte cuvinte, transcenderea conflictualului prin dragoste. am ales animale, tocmai pentru a decupa prin aparentă dezumanizare.

ce tu numești stridență eu numesc mijloc necesar, dictat de specificul vizual al imaginii. o "gaură" părăsită, chiar dacă și temporar, este semnul unei agresiuni, al unei intervenții care sparge armonia unui obiect. din perspectiva asta, armonizarea prin scrierea altfel ar fi fost trucaj, artificialitate.

și da, e hău, fără ghilimele. acolo poate fi iadul, la fel de bine cum poate fi un spațiu idilic. tu l-ai numit pastoral.

ce-i drept, diferențele de sistem perceptiv și analitic țin, întrucâtva, și de rațiuni psihologice.

existența lor în cazul de față (între percepția mea și a ta) mă bucură.

iar consumismul sau consumerismul chiar nu are de-a face decât, strict, cu percepția ta, nefiind sugerată în vreun fel de text și nici de imagine.

etaj superior, la propriu și figurat. coboară-n jos..., îți amintești, nu?

apoi, mă bucuir că vehiculul morții are efect grețos. dacă spuneam corbi, îți aminteai? se pornea clopoțelul? potențarea estetică tocmai în asta stă: trimiterea la o realitate imaterială prin captarea unor elemente materiale. o poți numi corespondență, ca procedeu. ca să nu spunem simbol, că poate nu-ți amintești.

ce trucaj? e evident că am scris apoi, asta e și ideea, aici și-n alte fotopoezii: asocierea dintre obiectiv și subiectiv, dintre obiecte și ceea ce stârnesc în subiectul ce le vede.
psihologie pastorală? dacă spuneam câine și pisică, șoarece și pisică, cum era? canină, felină?

și da, e un hău deschis non stop.

ottilia, în linia/liniuța dintre aici și dincolo stă, cred, aproape totul. cel puțin în anumite momente. în cazul de față ale mele. mulțumesc de lectură.

fiindca ideea in jurul careia e construit eseul este, citez, A citi un text literar are aici sensul înalt al lui a decodifica sau a lui a înțelege,

ma intreb ce te faci daca te pozitionezi, de pilda, de partea deconstructivistilor?

caci felul lor este un fel de a "intelege" la fel de valid, chiar daca spune, in esenta, ca de fapt nu e nimic de inteles intr-un text si in limbaj, in genere.

mi-ar fi placut, deci, o abordare constienta si de minusurile viziunii la care se refera si care sa fie raportate, comparatist, si la alte variante a lui a citi si eventual (accentuez acest eventual) a intelege.

ma abat de la ce imi propusesem si las un semn cu felul in care vad eu acest text, dupa ce am incercat sa ma mentin in specificul lui, atat cat o poate face un cititor, care vine cu propria-i lume. sub reyerva asta, care-i subinteleasa, dar am tinut sa o preciyey pentru a nu fi gresit inteleasa, am eliminat ceea ce imi parea ca in contextul textului ca ansamblu nu spune nimic, fiind metaforizare sau imagerie de umplutura. sau lucruri ce trimit, fortat, la motive din alte texte ale tale. sau, in cazul insomniei, prea mult (si fobii, si depresii, si insomnie... de ce nu si schizofrenie, psihopatie samd? daca tot...)


port bluza ei de trening mă gândesc la furnici mușuroaie
prin mine nu mai curge nimic toate râurile sunt cheaguri

o strig. nu răspunde.
stau pe pânza asta subțire stau pe lista de așteptare.
mi-am făcut o viață din asta
*
soția mea se odihnește pe scaun probează eșarfe și toarce
își aranjează fobiile pe noptieră
depresiile le strânge în brațe
se odihnește puțin nu-și scoate pantofii cămașa
nu simte frig cald plin gol toate mișcările ei au luat forma
scaunului – au patru picioare spătar și pernuță
*
în bluza ei de trening mă gândesc la furnici mușuroaie
afară plouă prin mine nu mai curge nimic
soția mea se odihnește puțin
când se ridică bem 3 în 1 fumăm
trimitem copilul la grădi
ne facem mușuroaie prin creier


ma rog, ar merge si un vers taiat mai limpede, mai ales avand in vedere tonul din finalul textului.

si cu asta am incheiat abaterea.

ar fi meritat sa fie ceva mai elaborat, si nu formulat ca o stire.

mai ales ca brancusi, de pilda, dat ca exemplu, poate fi vazut exact ca opusul unui copil, in sensul in care ingenuitatea sa presupune o constiinta puternica a mitului, arhetipului, relatiei dintre specific individual, national si universalitate samd.

apoi, ma mira ca nu a fost dat exemplu ionesco, mai ales cat timp el insusi, ca om de teatru, a insistat foarte mult pe ideea de uimire si pe cea de mirare.

referitor la penultimul paragraf, o intreaga discutie se poate naste pe marginea lui, pentru ca expediaza o problema, afirmand reductionist niste solutii pe care nu le sustine, aruncand in arena concepte grele, gen constientizare.

or, aici, cel putin fenomenologia, in variantele ei, ar avea de spus una, dar mai ales alta.

si unde este eseul?

ce vad sunt aproximari sau exprimari pur si simplu rizibile. exemplific: "Odată cu această nouă cale în a obține împerecherea femeia a descoperit posibilitatea de a spune nu, chiar dacă în forul intim axista un da enorm." - de remarcat fina cunoastere a forulu launtric al femeii, perpetuata pana in zilele noastre: "nu este da, de fapt", ceea ce putem auzi, de altfel, frecvent, din gura violatorilor.

apoi, "Bănuiesc că în aceeași perioadă au apărut, în limbajul uzual sinonimele, germenii metaforelor prin comparații, enunțurile declarative, mai mult sau mai puțin reale" - felicitarile mele pentru ca ati reusit sa reperati momentul istoric al aparitiei unor transformari concrete in limbaj. sper ca antropologii si lingvistii sa aiba ocazia sa va citeasca, intru iluminare.

silvia, cred ca odata ce se va raci, ideile tale se vor fi cele mai potrivite. sa modifici acum, cat nu simti vreo alta forma, l ar da peste cap. oricum, poate in functie de unitatile de sens (cum e la proza cu frazele) ar fi o idee.

forma aste de papirus, silvia, nu stiu cat merge in favoarea frumosului care iti reuseste la nivel de continut.

e lucrata, se vede, se simte. prea se vede, prea se simte.

dar raman cu libertatea dinauntrul textului, pana la urma. ea rosteste, desi forma textului doar spune.

victor, poate merge cu copy paste, așadar: \"atunci când simți să spui lucruri care nu-ți dau pace\".

iar asta înseamnă fix să nu grăbești.

țineam să accentuez, am remarcat că nu remarcaseși. nu de alta, dar țin să fiu înțeleasă exact așa cum cel puțin încerc să mă exprim.

ești în urmă tare cu realitatea normativă a drepturilor fundamentale.

iar proprietatea nu e capacitatea de a poseda, dreptul de proprietate exprima o relatie, intre proprietar - care el si numai el poate exercita posesia, folosinta și dispozitia asupra bunului - si, respectiv, toti ceilalti - care trebuie sa respecte ca numai proprietarul are acele prerogative.

asadar, ca drept, dreptul de proprietate exprima o relatie intre oameni, nu intre un om si un bun.

apoi, ca drept fundamental, dreptul de proprietate este dreptul de a deveni proprietar. cand devii proprietar se aplica ce spuneam mai sus.

asta asa, pentru inceput.

daca tot ai deschis acest subiect, pune mana pe macar cateva carti de drept, anul intai, altfel risti sa spui gogorite si astea sunt fix in detrimentul tau, ca purtator de drepturi.

nu trebuie să explici, tocmai, cum am zis de la bun început, e bun simț să știi despre ce este vorba.

nu uita că nu-s la grădi.

apoi, spuneam doar că ideea pe care e construit textul se află din prima strofă. ajungi la america, deja știi care-i sloganul, aștepți românia, clădirea \"reprezentativă\" și numele imnului, odată ce e prezentă vedeta porno.

la asta m-am referit.

nu vreau decât să pricepi exact ce ți se spune, dacă-ți iei răgazul să citești exact ce ți se scrie.

având în vedere că ești român, referirea la \"cazul\" românesc e cu atât mai previzibilă. e de așteptat, mai ales ca final, un fel de \"save the best for last\", la nivel de poantă.

cam asta. iar asta chiar devine ridicol de repetat, în caz că și de data asta înțelegi greșit.

ba o prevăd, mihai, nu-i nevoie să te aricești și să dai în glume proaste. totuși.

uite argument: e previzibil, deja după al doilea vers al strofei a doua. adică ideea se epuizează din prima strofă, restul sunt variațiuni.

da, e plin de typo, am mâna cu probleme. încă o dată, scuzele mele. sper că e inteligibil ce am tastat, chiar și așa.

uite, uneori ai ceva exprimări de reșinut, cum este, de pildă, titlul acestui text.
dar ca tendință generală, se pierd printre rânduri, în vorbărie, nu știu motivul. ar merita să i încredere ăn ele mai mult și să menții doar șucrurile la cera, în articularea internă a textului, îți par absolut necesare și pe măsura elementelor puternice (asta nu înseamnă musai să aibă același grad de putere, ci să aibă aceeași natură, de lucruri care exprimă ceva sau ajută direct la exprimarea a ceva necesar mesajului, stării șamd). știu, e discutabil acest necesar și poate nu e cazul să intrăm cu în acele discuții.

voiam doar să punctez asta.

textzul de față e mai curățat decât altele ale tale de tot soiul de detalii nesemnificative. ce a de cârcotit, cu ghilimelele necesare, este prezența și a lui newton, ,și a lui patapievici, și a lui voltaire nu ți se pare, totuși, cam mult, mai ales având în vedere că nu este u ntext amplu, nici ca întindere, nici ca straturi/stratificare, ci mai degrabă un text ce dorește să meargă direct la țintă?

cred așadar că newton din titlu ese suficient. mai ales că lentile au și altții în afara lui patapievici, iar puterea lui voltaire nu o circumscrii suficient încât să spună ceva (la ce anume putere te referi), să devină simbolică pentru ceva, astfel încât voltaire rpmâne un nume aruncta ăn text, ce nu transmite u ceva al lui. pe când newton si mărul, asta fiind ceea ce-l reprezintă, chiar transmite.

scuze dacă am typo sau incoerențe de vreun fel în tastare.