Nelia Viuleț

Primiți un colindător rătăcit? Nu vreau bani, nu vreau cadouri, vreau doar să vă cânt bucuria pentru renaștere, pentru bunătate, pentru milă și iubire! Nu sunt ale mele, nu dețin eu atâta bucurie în

Aseară mă pregăteam să țip, să spun cu voce tare: e prea mult! Prea multă înghesuială, prea multă fugă inutilă, prea multe eforturi, prea multă singurătate, prea multă indiferență, prea multă

E rândul meu să-ți spun o poveste. În seara asta mă vei ierta, în seara asta nu-ți voi spune nicio poveste. Te voi aștepta făcând adnotări pe marginea unor coli de viață. Te voi aștepta încălzind cu

Viața-i a noastră...și dulce, și-amară Suntem prinși în lanțuri ce-aduc doar durere. Cu lacrimi vărsate pe-o culme înaltă Privim către vise, ce-aduc fericire. Umblăm azi prin lume purtați de

Taine adânci...în imens infinit sunt ochii trădători. Ei spun adesea ceea ce nici măcar sufletul tău nu vrea să audă, ei cântă adesea tăcerile cuvintelor tale ca niște menestreli ai zbuciumului tău

Mă apropii cu stângăcie de un suflet, Dar nu mă lasă să înaintez. Mă lovesc de un zid. Dar parcă era un bloc de gheață! A, pe acela l-am spart! Dar am dat acum, de zid. Aici mă opresc.

A venit toamna! O să merg desculță prin frunzele uscate ca să simt mirosul toamnei, să simt cum fiecare atingere a frunzelor mă readuce la viață, să privesc cum vântul răscolește covorul de frunze,

Simți nevoia să mă atingi...simți nevoia să mă săruți, ușor, pe tâmpla dreaptă. Să îmi simți respirația...să îți plimbi degetele pe brațele mele...să mă privești... Deocamdată, vei simți doar

Stau pe o margine de lume și te privesc. Nu mă vezi. Nici măcar nu crezi că exist. Eu cred însă în tine. Cum ai putea să fii îngerul meu? Nu poți să-mi ștergi lacrimile, nu poți să-mi aduci zâmbetul

Mi-e greu să ies în lume așa cum numai eu mă știu. Mi-e greu să mă las văzută de cei care poate nu ar înțelege nimic și de cei cărora nici măcar nu le-ar păsa cine sunt. Nu mă interesează aprecierea

Totul a-nceput nevinovat, implicând fără voie două suflete, care din păcate cred și sper că nu doresc să ajungă pe tărâmul suferinței și al durerii. Aceste sentimente pleacă din iubire, se nasc odată

În prag de clipă, ți-aș deschide larg brațele sufletului și te-aș primi în mângâierea ce stă să se zbată între început și sfârșit. Aș lăsa în calea ta, în drumul tău spre mine, doar florile iubirii,

Sunt zile în care mă tem de mine, trăiesc observându-mă cu atenție. Știu că sunt amenințată să mă rătăcesc. De aceea trebuie să-mi găsesc tot timpul ceva de făcut, trebuie să fiu ocupată fără

Cu ochii în lacrimi caut spre cer și implor alinare divină pentru că e ziua în care altarele cad și nu mai există lumină. Prin labirintul nopții merg, dar nu există scăpare, spre lumina firavă alerg

În zare, pe cărăruia ce șerpuia, pe întinsa câmpie de nisip, sub soarele arzător al deșertului, se vedea o siluetă, dar nu-ți puteai da seama ce ar fi cu adevărat: o umbră, un pom, o furtună. Putea

Drumul m-a atras întotdeauna, m-a chemat atunci când se simțea singur, când nu avea cu cine vorbi. Și eu îi auzeam chemarea, alergam desculț spre el și împărtășeam gânduri, muzică sau tăcere. Cât e

Strânge-ți aripile sub tine și dormi, înger al cruntei nepăsări! Din lacrimi am clădit noua încredere și nu vreau să o înspăimânți cu zbaterile tale zadarnice. Am citit jalea din privirea tulburată

Sunt pe stradă...afară e noapte...o noapte liniștită ca și sufletul meu acum. Pe cer multe stele mă călăuzesc spre o direcție necunoscută mie. Merg fără să știu unde mă duc...spre ce

Privește ... ! Ninge! Uite fulgii de zăpadă cum cad unul câte unul în palme! Se aștern tăcuți în părul deja nins ... pe fața peste care lacrimile au lăsat urme adânci! Ninge în suflet! E rece!

E noapte, o noapte tristă, dar frumoasă iar luna și-a făcut apariția pe cer. Ce lună! E lângă mine, îi simt tristețea, îi simt singurătatea. Aș vrea să îl ating, dar nu pot, visez cu ochii

Am adormit cu tâmpla sprijinită de un nor. Pe fața mea, încet, stropii de ploaie își căutau drumul săpat de o lacrimă albastră. Unul câte unul alunecau lin, unindu-se în colțul buzelor într-un zâmbet

Te-adun din ploile de soare, Prin care te ascunzi ușor. Întind o mână și mă doare, Că nu apuc decât un dor. Te văd prin ploile de soare, De unde îmi apari discret. Brațele le-ntind spre

E seară. La fel ca-n alte seri, mă plimb pe strada Singurătății. Aici, e atât de pustiu...deși, din când în când, se aude ecoul altor pași, la fel de singuri, ca ai mei. Se-aud de departe, apoi mai