Negru Vladimir

sa ne vorbim :)

Cuvintele sunt doar un pretext pentru a auzi delicata limba a sufletului... poezia e scrisa pe mai multe planuri desi e in aparenta simpla... la naiba trebuie sa inventam un nou alfabet altfel riscam sa ne vormin numai noua insine.

Cristina: uneori e de ajuns sa citesti... stiu cum e cand izvorul cuvintelor ne e strain.
Gabriela: S-a vrut un poem simbolic, acei copii scăldați
de-a-ndoaselea nu sunt decat cei sortiti singuratatii pline de sens, in dansul lor rotit ne aflam linistea iar ruga acestora sustine tariile acestei lumi. Uneori eremitul ascunde lumina pana clipa potrivita intelegerii e parguita.
Virgil:Sa fiu elastic ca un cas, nu?:) Sunt sigur ca ai inteles mai mult decat ai potrivit in cuvinte aici.
Elia:Nu iti e frica pentru ca privirea ta se priveste pe sine din interior nu ca pe un obiect considerat distinct de pacatoasa ratiune. Cat despre simboluri, rostul lor e sa concentreze vointa inainte ca sufletul sa isi inceapa calatoria. Cat despre perceptii voi o sa hotarati daca sunt sau nu traite.
Lucian:vine un moment cand mastile cad... intr-adevar nu putem spune mare lucru despre asta daca nu i-am trait macar in parte cutremurarea.
Silvia:Mi-a placut broderia ta... dar sa stii ca nimic nu e nou, totul a mai fost rostit deja.
Dan: s-a vrut simbol... insa simbolul nu e intotdeauna partas ratiunii, trebuie instrument separat de intelegere.
Mae: cuvantul prin care putem \"defini\" copilul este \"joc\"... el e atat de aproape de esenta vietii.
Andra: magicul si frumosul sunt relative atat ca tentatie cat si ca drum de urmat.
Multumesc tuturor celor care au intrat in acest dans rotit.
Poate ca voi realiza candva si o analiza a simbolurilor.

Vasile admir clipa aceea privilegiata in care ai reusit sa te strecori cu tot cu frumosul acesta tragic. Imi place si de aceea nu voi mai continua.

Lucian: e vorba intr-adevar de initierea samanica... ma rog secvente
Madi:e o iluzie sa te vrei spectator... participarea e totul, e impartasire, amestec de esente doar aparent diferite.
Mae:uneori cei ce se vroiau samani trebuiau sa faca dovada vointei care ii conduce... frecau doua pietre pana priomeau o viziune. Cat despre porti... toate sunt deschise dar nu le vedem noi. Multumesc de stea... samanul trebuia sa priveasca si cerul nu?:)
Florin:comentariul tau imi pune in valoare textul si ma onoreaza... cat despre sfaturile acelea din subsidiar sa stii ca nu le-am auzit:)
Andrea:Nu te ridica, ramai in conexiune cu htonianul din tine caci acolo salasluieste muza ta din acest moment... si scrii poezii bune:)
Multumesc tuturor pentru ciresele daruite in acest anotimp al pargului.

Citind versurile tale Andrea nu pot sa nu remarc lipsa schematismului obositor de care ne lovim obsesiv chiar pe site... imi place ca te stii autentica si scrii fara complexe despre trairile tale fara a cosmeticiza mai mult decat ar face o femeie cu propriul chip.
Ce sa zic... mie imi place poezia, nu vad cu nici un chip siropul de care vorbea cineva inainte... poate ca uneori e mult mai simplu sa etichetezi dar ma amuza atitudinea celui care in loc sa accepte schimbarea propriei alcatuiri nu face altceva decat sa treaca prin tipare inguste doar ideile/sentimentele concordante cu probabil nefericita stare pe care o traieste.

Ca sa lamurim un lucru inca de la inceput: e poezie... versurile tale au reusit sa ne redea framantarea si clipele de neliniste existentiala ce se revarsa intr-o angoasa concentrata in doua ganduri pure: moartea... moartea ta si moartea celorlalti... ce ne doare mai tare? Leacuri nu stiu in afara isihiei.

Aristot si punctul... o fi vorba de arche? Imi plac aceste scurte si intense strafulgerari ale tale, dar ma deranjeaza limitarea ce o o impui asertand necesitatea rimei.

Perspectiva unui suflet ce contempla prapastia vietii... versuri ca acestea strabat doar din salbaticia unei perceptii ce depaseste limitele trairii.

Omule drag versurile tale m-au ochit bine de tot... ce atmosfera familiara si cat de frumos spus... ma rog eu nu ma entuziasmez prea des dar aici nu pot sa ma abtin... nu e nici indicat nu?:)
inceput...
darul celui tacut
traire
caduc

Halucinanta perspectiva... superluminica vizune intr-o curbare a razelor de suflet.

Cate flori minunate pot rodi din aparenta unei clipe pierdute... ploaia...

Virgile au sosit cretanii... :) O fi bine o fi rau?:))

E una dintre poeziile tale reusite Andrea... ziceam bine azi pe o alta poezie de-a ta.

E o iluzie sa crezi ca le poti pierde suratele... dar ce e o minciuna in plus daca e spusa cu atat farmec :)

22 arcane
majore
la ceas de seara
etalate in cruce :)

Adrian ai abordat o tema destul de greu de sugerat si ai reusit o \"rezolvare\" frumoasa atat din punct de vedere estetic cat si ideatic. Imi pare insa ca rigorile formei nu te-au lasat sa duci pana la capat gandul.

Mi-a placut... am simtit ca pot trancede meditatia acesta asupra sortii... undeva, in versurile tale framantate, e cuprinsa si cheia iesirii spre senin.

N.V. Suna bine intr-adevar dar simt ca vorbele acestea au fost gandite de inca un milion de oameni inaintea mea... probabil ca si traite :)
V.T. Va veni vremea cand voi scrie si despre o anumita minune dar nu acesta e momentul... mi-e teama ca nu voi gasi cuvintele si voi ramane cu emotia nerostita. Multumesc de urare :)
E.D. Stii tu ce stii... cateodata ne intersectam trairile :)
A.A.N. Ma bucura prezenta ta aici... nu stiu cum sa apuc pretiozitatea de care vorbesti... poate ca e doar un copil din flori :))... Versurile ample vor veni atunci cand aripile mele de vrabie vor avea deschiderea celor de acvila.
Multumiri tutoror celor care mi-au vorbit.

Andrea... sesizez un proces intens de oblojire a centrului tau de greutate... si uite ca migrezi cu turma de imagini pe care o pastoresti la fel ca samanul cu spiritele ascunse in toba... dar incotro mergi?