Poezie
Aeterna Mortis (5)
(binecuvântări la tine)
1 min lectură·
Mediu
separ nectarul zilelor de ieri –
în lături întuneric al paginilor albe!
pe cei sărmani uitarea îi calcă în picioare
pe cei cuminți chiar semeni născuți
nesimțitori
ai oase de veneră făptură delicată
dar te încingi ca marte cu arme de orgoliu
îți porți cu pieptul scutul iar lancea ți-e subțire
rupând în giulgiul nopții răzlețe lumânări
alăturea chiar eu – un vultur alb regal
arbitrul eleganței mă amăgește: rupe
în două părți egale cerescul tău din piept!
la carul nebuniei mi-am înhămat un cal
vai celui care tâmpla încinsă îl împinge
să fluture văzduhul cu săbii inutile
natura e-mpotriva pornirilor debile
și liberă albina-i să moară triumfând
îmi zâmbește umbra cu un dinte negru:
“sau ți-e viața cântec sau înnebunești
eu îți sunt barbarul nu îți sunt poetul
astei iluzorii clipe pământești”
benedicamus domino!
023091
0
NV