Nunta izvoarelor

Acalmia tragica a frumosului inchisa in interioarele clipelor in care doi oameni s-au ciocnit fara sa-si ceara scuze.Dupa care zilele incep sa devina perfecte si ceea ce ai daruit se va intoarce inapoi spre tine.

Așa cum la Rimbaud, chiar dacă Animus face menajul, Anima nu va veni decât dacă i se cântă. ,,Căutam frumusețea și te-am găsit\": \"să muști crepusculul nesigur de lumină?. Exterioritatea nu mai face obstacol interiorității intrucat mijlocirea unei uniuni perpetuu nedesavarșite se opereaza invulnerabil la nivelul trairii, un fel de incantație a absenței.

“Insetat de dragoste,
n-am observat decat acum ca
trebuie sa ma predau altora
unei alte constiinte
la fel de insetata ca mine,
pentru ca sa pot intra in floare”

Ron Loewinsohn – Poem de insomnie

Traim in marginea misterului , inconjurati de el, plini pana la refuz de bucuria si cantecul apelor, izvoare incomensurabile ce se intalnesc aleatoriu pe linia destinului de nunti, zbatere de-o pleoapa pe axa timpului.
M-a impresionat poemul tau!

amadriada

Primele două strofe sunt foarte reușite, și ca imagine, și ca schiță poetică, am remarcat în mod deosebit versul:

mâna ta zgârie sângele singură dovadă a atingerii

Un mic amănunt, înlocuiește genitivul cu dativ: \"singură dovadă atingerii\", parcă sună altfel și mai bine.

Nu sunt de acord cu titlul, încearcă să găsești ceva mai simplu, cred că ar merge doar un singur cuvânt; îți sugerez \"Cuneiforme\" sau \"Dincolo de porți\".

Deși pe de-o parte peotul prezintă un prezent lipsit de substanță (fruct fără miez), nu rămâne totuși la simplul nivel de descriere, finalul cuprinzând în sine și un imbold de ordin normativ - erosul profan (zvâcnire din coapse) nefiind decât umbra unui eros de alt ordin, superior, cunoscut cândva și acum pierdut, ca și Cuvântul masonic, Graalul sau Gnoza.

Această trecere de la amnezie la \"anamnesis\" din final constituie centrul de greutate al întregului poem, centru pornind de la care căutarea propriu-zisă abia începe...

Se demonstrează încă o dată adevărul că zona cea mai puternic erogenă este creierul... Asta ar fi de bine.
Totuși, excesiva forțare a imaginii(\"să muști crepusculul nesigur de lumină\")riscă să compromită un text altfel bun, tocmai pentru că vine după un vers suficient de tare ca să nu mai aibă nevoie de vitamine. Eu, una, aș fi transformat în întrebare tot ce vine de la versul al 5-lea încolo:
\"cum e să iubești ca o femeie până ce
ți se va jupui pielea de atâta
bărbat apoi să te faci una cu el
și să intelegi că orice zvâcnire
brutală din coapse e de fapt căutarea
clipei pierdute în sens?\"
E doar o simplă sugestie pe care o fac tocmai pentru că versurile tale mă conving și așa cum sunt, dar cred că, uneori, acest tip de translație deschide și mai mult un poem construit, de fapt, mai mult pe stare decât pe imagine.

Simona, Corina, Adriana, Alina, Daniel, Alexandra... va multumesc pentru prezenta ci comentariile voastre. Va mai astept.