Cărăbușul si vântul solar

mi-am lepădat de tot veșmântul se făcea că ieșisem din ou sterp de vise rostogolindu-mă doar suflet copil ce râde ondulând veșnicia îmi țin în mână inima... un scarabeu moirele își ascund timpanele în palme omenești mimând spațiul timbrul distinct al gleznei adorate șuieră precum pustiul suflet între spini devenit coastă celestă recele ființei se despică în sensuri tăcerea si solitudinea expiratia unui aer gri mi-a așternut copilăria peste cununa șarpelui cântec de răsărire lumii sublimă pasăre fără glas călatorii învelesc jarul privind înapoi am plecat spre casă cu trupul nepecetluit pe un drum carnaval fierea mi se face ambrozie mă pătrund de lumină și totuși... mi-a fost dor de furnicile albastre din ochiul omului călător spre lună amintindu-și rima perfectă