Poezie
locus
1 min lectură·
Mediu
când ne-am văzut
te-ai retras speriată
înapoi în granitul statuii
pe care o locuiești împreună
cu păpușile tale de cârpă
să nu te rogi niciodată
în parcul acesta
cu miros de casă pustie
corbii înghit vorbele celor vii
chiar înainte să fie rostite
te pot face să uiți numele
Dumnezeului la care te rogi
de aceea pe aici fiecare
iubim numai fotografii
femeile
mai ales cele tinere
de prea mult dor
își lasă unghii lungi
sapă tunele
sub urmele de pași
ale foștilor iubiți
împart acadele
copiilor nebotezați
și atunci lucesc
ca niște candele
câteodată unii dintre noi
nu se mai pot abține
și se ating cu limbile
ca niște cobre
atunci vine un bărbat
cu un ghem de lumină
străbate aleile
dintr-o parte în alta
ne mângâie fiecăruia capul
bătrânii spun că înainte
ar fi fost înger
054
0
\"să nu te rogi niciodată
în parcul acesta
cu miros de casă pustie
corbii înghit vorbele celor vii
chiar înainte să fie rostite\"
Atmosfera oarecum bacoviana.
Am redeschis dosarul \"Corbului\" vorba lui Sorescu. Si eu am postat ieri o poezie \"Corbii\"