Neagu Raluca

mă amețesc toate lucrurile astea maria nu vezi cum roiesc în mine stoluri de corbi albi parcă-s de zăpadă fiecare dintre ei bate cu ciocul un cod morse dezacordat și tu continui să taci când

lasă-mă te rog lasă-mă să prind firul putred al vieții chiar dacă o să îmi cadă toți norii în creștet demult nu-mi mai pasă de ploaia oamenilor mama sunt dezgolită în fața lor sunt la fel ca

iubita mea pentru tine voi ucide toamna nu vei mai putea să plângi așa sunt cel mai bun iluzionist îți desprind inima și o fac să dispară tocmai în buzunarul meu voilà deja te-ai schimbat uite

tic tac și-un cuțit până la os întind fălcile într-un ceva care seamănă a zâmbet mai bifez o noua dimineață și mă înspăimânt de transformarea în țipar toate-s bune spun ecoului stai liniștit

am stat tăcută ca un pui căzut din cuib am vrut să plutesc în afară am fost toată o inimă gigantică zgomotoasă ca o mașină de pompieri cel mai rău e să-ți fie frică și să nu știi de ce să-ți

trăiesc și eu pe aici unde gunoaiele cad iarna din cer oamenii merg pe stradă cu bărbia în piept și zilele se fugăresc una pe cealaltă stau într-o clădire verde ca un mucegai norii din cameră

40 de ani cu gânduri la fereastra vecinului din cer ne-au arătat firul scurt și misterele mărilor așa facem: cu o sete sinucigașă la început nu ascundem faptul că ne tragem de șireturi cu

stăm de strajă cu unghiile roase am părăsit demult cortul în care visam e o crăpătură în noapte un spațiu cu iederă sălbatică printre. suntem la cursa de cai neîmblânziți copitele lor

tai noaptea în două ca pe-o portocală sorb întunericul ei acrișor din care fac poezie agitându-mă alergându-mă pe culoarele inimii trebuie să ajung acolo unde tragi linie și urmează noul

m-am născut sub zodia abandonului, sunt fetița cu chibrituri să vă aprind o țigară, domnule? să vă pun inima la adăpost? plecați atât de departe, plecați atât de frumos unde este groapa în care să

îi numărăm bătăturile ne mândrim cu spatele îndoit cu picioarele slabe și tranșeele din frunte ieșim la șosea arătăm tuturor coloana tatei vai cum șerpuiește strigă cineva vecinii vin îi sărută

orașul se ascunde se subțiază se strâmbă colții nopții lucesc în felinare orașul tremură ca un șoarece plânge cu lacrimi de tencuială se chircește în spatele pomilor înălțați tot mai

nonconformist își taie pieptul aruncă toate coastele mai puțin una. aceea e a lui o sărută și o așează sub perne așa viseaza lucruri nu monștri raluca nu e copil. e femeia prin care te poți

știu că ziua bună se cunoaște după cât de rar clipește soarele sunt un magnet pentru furtuni caut în disperare liniștea și când o găsesc ma învelesc cu ea până mă sufoc și e ciudat cum ascund

la nașterea mea s-au bătut 3 clopote unul pentru vii altul pentru morți altul pentru răstignire m-au înfierat cu litera n de la neiubită și darul meu au fost două mâini mici care știu să mângâie

pe mine trebuie să mă iubești puțin să îmi arăți firimituri de atingeri eu trebuie să te visez cum mă părăsești în deșert doar biciuiește-mă cu uitare doar aruncă-mă în cuști aranjate

/am închis am închis nu vezi lacătele cum ne atârnă de buze? ce tot stai cu buzunarul ăla deschis de parcă ar putea să cadă luna în el ca o monedă în automat./ dați-mi înapoi măcar un sfert de

o tu singurătate cu sânul dezgolit noi copiii tăi cuminți te prețuim noaptea îți închinăm cântece de leagăn ziua de tine uităm și regretăm la fiecare pas când dragostea e numărată pe degete când

m-am născut odată cu furtuna într-un noiembrie plictisit cu brumă în păr am vorbit devreme cuvintele alunecau pe buzele mele destul de firesc tălpile nu voiau lumea de-asta mergeam un pic

să scrieți mult și sărac fiindcă arta nu se prostituase suficient să îngropați poezia în nămol până la genunchi și apoi să o omorâți cu pietre în formă de versuri desigur cine mai știe ce se face

ascund lucruri ușor de împachetat ca iubiri interzise ori mici fărâmițe de ură adunate de prin buzunare totul își găsește un loc aici mă transform îmi atârn de aripi greutăți sunt o

nuteiubesc sunt profetul uite cum vin cai din toate zările cum poartă în șa toate dezamăgirile pământului nutearăta ce vină am eu că tu căprioară nătângă tu te arunci în mașini tu vrei

dacă m-aș (de) scrie aș spune că ura este un ac de albină în bocancii mei am umeri pe care nu se poate sprijini un copac merg legănat și lumea pare mai puțin stâncoasă uneori dansează în ritmul