Poezie
lătrat
1 min lectură·
Mediu
privesc lumea printr-o fereastră murdară
disting doar urme
peisajul întunecat și geometric se continuă în garsonieră
se amplifică dacă închid ochii
și mai ales dacă tac
vizavi
se întâmplă lucruri
intuiesc o lumină în blocul ca o pijama uzată
acolo sunt oameni care se ascund
fără îndoială
se ascund de administrator, de funii, de strigătul copiilor, de foame, de vinul prost,
de gândacii cu care dorm, de speranțele pe care nu le pot cumpăra, de criminalii orașului
în fața cărora noaptea face plecăciuni
vizavi
se întâmplă lucruri
spune vecinul cu ochii de pește
în timp ce mă privește
și inima îi latră
orașul mă învață să duc genunchii la gură.
043379
0
"Privesc lumea printr-o fereastră murdară " așa cum începe confesiunea, mă duce cu gândul la modul în care defapt omul trăiește, ori viziunea de a privi viața în sine din altă perspectivă, ori dintr-un unghi în care nu toți oamenii se află.
Și-apoi urmează durerea , fiecare se ascunde de câte ceva, " de administrator, de funii, de strigătul copiilor, de foame, de vinul prost,
de gândacii cu care dorm, de speranțele pe care nu le pot cumpăra, de criminalii orașului
în fața cărora noaptea face plecăciuni "
Dar ceea ce îmi atrage atenția în mod deosebit e finalul poezie, care mai mult vorbește pentru cel ce observă și simte lumea din jur, omul pe care orașul îl aduce cu " genunchii la gură ".