Alice

Într-un singur cuvânt-logos încape o viață întreagă cu răsărituri – bucurii, veselii, optimism și apusuri – dezamăgiri, decepții, tristeți, cu nori sau senin în privirea ce-l caută în invizibil pe Dumnezeu.
Să învățăm să uităm ce ne macină și dislocă structurile ființei și să ne amintim doar momentele fericite.

,,merge mereu cu mâinile
întinse
să aplaude ploaia\'\'

frumoasă imagine a detașării de cele omenesti, frumoasă incluziune în natură.
ai un mod original de a percepe lumea
mi-a placut
mai trec

muza fie cu tine

mi-a plăcut acel suntem liberi până încep lanțurile să lase urme pe glezne.
mult.

și cred că dacă ai păstra-o pe alice în preajmă, ar mai fi povești de spus despre ea și împreună cu ea.

finalul textului închide, însă, o plasând-o în fiecare. o alienează, culmea, deși se dorește apropierea.
de aceea spun să-i mai acorzi timp și să ne spui apoi unde o mai găsești, ce mai face...

Razvan, multumesc de trecere si pentru concluziile pe care le-ai subliniat. :)
Madalina, Alice este unica, vesnica, noi ne regasim in ea, nu ea in noi. Cine stie, poate ca vor mai exista poevesti cu Alice...
Claudia, ca intotdeauna daruiesti comentarii obiective. Te mai astept.

Cu prietenie,
R.

ultima strofa
as renunta la ea
gleznele , acolo incepe sa se intre-vada durerea
f bun poem