Încet, fără grabă, mă-nghite zăpada.
Întunericu-mi intră în ochii speriați
Lumea-i străină, iele și draci.
Nu mai am sâni, nici trup, nici grosime
Sunt suflet acum, o parte din tine.
Cu
Mi-atât de dor de voi,
Că-n liniștea din mine
Se zbate o furtună, aleargă-un melc călare,
Iar carnea mi-e dușmană,
Un suflet opărit, o inimă-n surpare.
Mi-atât de dor de voi,
De ziua mă
Nu-mi spune că mor azi.. Nu, te rog!
Privirea lui mă mângâie, vocea lui îmi cântă
În mii de părți mi-aruncă săgeți fără de rost
Nu vreau să mor acum, când soarele e sus,
Când inima-mi tresaltă,
Respir anevoie.. azi aerul intră mai greu, mâine oare cum..? Viața asta e un vulcan. Se aprinde, se învolburează și-ntr-o clipă e doar cenușă, te sufocă, te acoperă.. Amuțește și când se lasă
Dragul meu,
Nu e prima dată când îți scriu și nici prima dată când nu primești scrisoarea.. Îți scriu ce te-ar obosi să auzi de fiecare dată când steagul din câmp e bătut de
Văd doar o lumină difuză, aud gemete, strigăte,fantome.. Umbre neînțelese aleargă, se bat, se macină. Vântul șuieră, în mine se bate un clopot. Aud depărtările, simt timpul în timpane. Ritmul
O barcă legată de-un mal se găsea..
O sfoară unită, cu noduri și glas
În vântul năpraznic, cu mii de speranțe
Vâslea marinarul spre dorul rămas.
Vâslea cu putere, cu gândul lipit
De malul
Cineva m-a împins de pe nor.. Era norul meu de ceva vreme și mă râzgâiam fără teamă în el. Nu mă uitam în jos, ca să nu mi se facă frică, știam că sub nor nu mai este nimic cunoscut. Când ți se dă un
Când arde-n mine raza ta,
Când tot ce pot e să te-ascult,
Când ochii tăi se pierd în mare
Și adună glasul din amurg..
Atunci te-aștept, te simt, te vreau
Respir prin porii vieții tale
Și cânt
Atât a mai rămas..
Îmi spui asta cu seninătate, măsurând distanța infinită dintre degetul mare si arătător. Doar atât.. În orizontul acela micuț trăiește un univers întreg, cu emoții, vise și
Cum să-ți spun?
E dimineață.. E greu, știu bine
Dar n-am ce-ți face
Va trebui fără odihnă, să deschizi un ochi la soare.
Un drum te-așteaptă și pe mine
Același drum încet mă cheamă
E
Plutesc fără noimă, plutesc fără rost
trăiesc orice clipă și mor ca un prost..
un fluture face dragoste sub cetate
E soare-n furtună, e nor peste toate
Se-aude pământul, se-aude sub
Mi-e sufletul plin.. Valurile lui se sparg de țărm în fiecare clipă, se revarsă peste nisipurile ude ale existenței mele, iar apa lui sărată ucide orice vietate neadaptată. În fața lui rațiunea e o
Mă încearcă o stranie durere..
Timp, lume, eu, ceilalți
Cuvinte nebune aleargă prin lume;
Mă încearcă o stranie bucurie..
Oare mâine?! Oare acum?!
Când explodeaza vulcanul din mine;
Mă
Mi-e dor să curg
Lângă tine un gând,
Lângă mine un pas;
Mi-e dor să zbor
Lângă tine râzând,
Lânga mine popas;
Un copac prinde rădăcini,
Un fluture învață să zboare,
Aici, acum e o clipă ce
Trăiesc în capitală..
Metropolă uriașă,
Cu praf, poluare, trafic
Și garduri zeci de mii.
Dar azi îmi refuz soarta
Și fără să clipesc:
Tramvaiul mi-este mare,
Bordura mi-e cearceaf
În aer
Un gând..
O vorbă, un pas,
Atât sunt.
Atât a rămas.
Copiii aleargă,
se joacă și râd.
Încearcă să meargă
Dar până când?
Câte întrebări
și gânduri ascunse
Atâtea păreri
Și vorbe
\"mi-e dor\", \"te iubesc\", \"te-aștept\", \"unde ești?\"
Trecut-am prin toate, eroi și povești.
În fiece zi, mai mult și mai mult
Cerșim libertate, cerșim un sărut..
În lume există mai mult
Câte întrebări, câte răspunsuri..
alergări, lacrimi și zâmbete.
Câtă ură și câtă milă..
priviri, gesturi și lumină.
Vă pasă vouă, poeții lumii
De toate câte se întâmplă?
Să-ți sărut zborul,
Să-ți ating aripile strânse in viteza maximă,
Să-ți mângâi penele albe și stralucitoare,
Să vorbesc pe limba ta, pe limba gândului
Să mă scufund adânc în tine.
\"Fără limite
MR